În ultimii zeci de ani, corporaţiile din domeniul alimentar s-au dezvoltat extraordinar de mult şi au acaparat aproape în întregime piaţa, de la producţie până la desfacere. Scopul lor nu are nicio legătură cu calitatea, ci exclusiv cu profitul. Profitul maxim se poate obţine doar prin maximizarea producţiei cu costuri minime. Asta înseamnă sacrificarea totală a calităţii produselor. Deţinând mare parte din piaţă şi folosind promovare excesivă, lumea cumpără aceste produse chiar dacă valoarea lor nutritivă este mult devalorizată şi în plus chimicalele folosite dăunează foarte grav sănătăţii. Sursa tuturor bolilor aşa zis incurabile, care au explodat în ultimul timp, precum cancerul, diabetul, bolile de inimă, boli de piele, osteoporoză, artrită, fibromialgie, sindrom de colon iritabil, alergiile se datorează aproape exclusiv chimicalelor din alimentele pe care le ingeram.
Aceste corporaţii care deţin monopolul în domeniul alimentaţiei sunt în strânsă legătură cu celelalte corporaţii din domeniul farmaceutic, generic numite Big Pharma. Pe de o parte, primele obţin profituri maxime îmbolnăvind populaţia cu bună ştiinţă, pentru ca apoi, Big Pharma să aibă şi ea o pâine de mâncat pompând maxim propriile chimicale, pe post de tratamente. Trebuie înţeles faptul că medicamentele lor nu tratează nimic de fapt, ci doar atenuează şi maschează efectele bolilor generate de alimentaţie, în plus, venind şi ele, la pachet, cu o serie nesfârşită de efecte secundare. Banalele antibiotice, paracetamol, aspirină sau ibuprofen pe care toată lumea le foloseşte în exces sunt extrem de dăunătoare pentru sănătate, iar studiile în acest sens sunt nenumărate. Culmea este că efectele adverse sunt trecute foarte clar şi pe prospecte, dar noi suntem atât de orbi şi ignoranţi, încât nici nu le citim, sau dacă le citim, refuzăm să le luăm în considerare. De asemenea, nu există boli incurabile, toate bolile sunt vindecabile, dacă nu au ajuns într-un stadiu avansat, doar prin schimbarea radicală a alimentaţiei.
Anual se cheltuiesc miliarde pentru cercetare şi găsirea unui tratament pentru cancer sau alte boli, dar de fapt totul este doar o mare păcăleală, pentru că tot ce se urmăreşte este să se mai spele nişte bani prostind lumea şi oferind iluzii deşarte bolnavilor aflaţi în suferinţă. Ce tratament să găseşti când este ştiut foarte clar că de vină este în primul rând alimentaţia, în special zahărul!
Acest zahăr se ascunde în toate produsele procesate, nu doar în ce are gust dulce. Este o substanţă cu valoare nutritivă zero, care provoacă dependenţă şi care înseamnă practic calorii goale. Celulele canceroase se dezvoltă şi se hrănesc exclusiv cu zahăr, diabetul e provocat de zahăr. Bolile de inimă şi colesterolul rău au ca principale cauze tot zahărului, dar şi uleiurile vegetale hidrogenate, nicidecum grăsimile animale saturate, cum am fost minţiţi cu neruşinare zeci de ani. Zahărul produce în organism un mediu acid şi de acolo apar foarte multe dereglări, organismul fiind afectat pe toate planurile, de la nivel psihic şi hormonal, până la muscular, osos, circulator, organic.
Corporaţiile care conduc lumea sunt într-atât de diabolice încât promoveaza ca tratament al cancerului otrăvuri şi radiaţii care fură oamenilor şi ultima speranţă de vindecare. Tratamentele costisitoare precum chimioterapia şi radioterapia le aduc profituri colosale, totul pe spinarea oamenilor nevinovaţi, pe suferinţa şi durerea lor. De asemenea şi HIV-ul este “tratat” tot cu otrăvuri care nu diferă prea mult de chimioterapie şi care grăbesc decesul persoanelor respective. De ani de zile s-au făcut dezvăluiri şocante cum că, de fapt, virusul HIV este pură ficţiune, o invenţie ordinară, iar toţi acei oameni mor exclusiv din cauza tratamentului, fiind sacrificaţi pentru bani.
Să nu fiu înţeles greşit, nu vreau să blamez medicina modernă în general, ci doar o ramură a ei, farmaceutica. Sunt situaţii în care este nevoie şi de medicamente, de exemplu, în cazul infecţiilor grave, antibioticele puternice sunt vitale pentru supravieţuire. Oamenii folosesc excesiv medicamente atât prescrise, cât şi prin automedicaţie, de care nu au nevoie, există variante naturiste mai eficiente şi cu mai puţine efecte adverse, iar cel mai important tratament îl reprezintă tot schimbarea dietei.
Cum vă explicaţi faptul că lanţurile de hipermarketuri şi supermarketuri (în special Mega Image şi subsidiarul Shop&Go) se dezvoltă incredibil, de la o zi la alta apar noi şi noi unităţi de desfacere? Cum vă explicaţi că în aceeaşi măsură apar la fiecare colţ de stradă noi şi noi farmacii? Suntem manipulaţi să consumăm alimente otrăvite şi apoi să ne “tratam” cu medicamente otrăvite. Ne aruncăm puţinii bani, cu greu câştigaţi, ca să ne distrugem singuri sănătatea.
Soluţia este simplă. În primul rând, să nu mai consumăm nimic din ce are reclamă televizată pentru că acolo este clar manipulare pură, în spatele acelor reclame se află corporaţii care având mare putere financiară încearcă să spele creierele oamenilor, promovând infecţii şi folosind minciuni gogonate. În al doilea rând, trebuie să evităm pe cât posibil lanţurile de hipermarketuri şi supermarketuri pentru că aici găsim în proporţie de 99% alimente chimice, nimic natural, nici măcar acele produse bio, care oricum sunt enorm de scumpe, nici măcar fructele şi legumele, care sunt aproape toate din import. Prin aceste lanţuri de distribuţie străinii îşi exportă mizeriile. Trebuie să căutăm alternative la nivel local, trebuie să încurajăm micii producători şi ţăranii autentici, să căutăm produse româneşti realizate la nivel local, să evităm marii producători pe cât posibil. În al treilea rând, trebuie să limităm cantitatea de zahăr din alimentaţie, nu doar dulciurile, dar şi fainoasele, cartofii, cerealele şi toate alimentele procesate. Tot ce apare pe eticheta unui produs sub numele carbohidraţi înseamnă zahăr! Carbohidraţii trebuie să provină din fructe şi legume naturale, româneşti, produse de micii producători autohtoni. Urmând aceste sfaturi veţi observa o diferenţă atât în ceea ce priveşte felul cum vă veţi simţi, dar şi fizic, veţi slăbi natural, fără chimicale sau diete de înfometare şi veţi rămâne şi cu bani în buzunar.
Nu vă mai lăsaţi prostiţi de expresii precum “low fat”, “fat free”, “zero carb”, “low carb”, “sugar free”. Lumea trebuie să ştie că nu grăsimea duce la acumularea de grăsime în corp, ci zahărul. Procesul este foarte simplu: carbohidraţii cu indice glicemic ridicat (dulciuri, pâine, paste, orez, cartofi, porumb, cereale) se transformă rapid în zahăr, acesta ajunge în sânge şi pancreasul este obligat să secrete cantităţi foarte mari de insulină pentru a combate acest zahăr. Insulina este cel mai puternic hormon, responsabil de asimilarea zahărului în organism sub formă de grăsime. Prin urmare toate produsele “low fat” şi “fat free” sunt total contraindicate pentru că în locul grăsimii conţin cantităţi foarte mari de zahăr, în special “high fructose corn syrup”, cea mai ieftină, mai nocivă formă de zahăr şi care provoacă dependenţă similar cu efectul cocainei sau heroinei. Zahărul creşte nivelul de beta endorfine în creier şi te face să te simţi bine mai ales când eşti stresat sau deprimat, este refugiul ideal.
Pe de altă parte, produsele “sugar free” sau “zero carb” precum Diet Cola înlocuiesc zahărul cu îndulcitori artificiali, mai exact aspartamul. Acesta atacă direct celulele nervoase şi duce la probleme neurologice grave, provoacă dependenţă şi o stare de bine care dispare rapid pentru a induce nevoia de mai mult. În combinaţie cu cofeina, efectul este şi mai pronunţat. Promovarea acestor alimente a început în SUA, iar efectul este pe măsură, americanii ajungând cel mai obez popor din lume, rata obezităţii fiind de 68% în prezent, cu toate că mare parte din ei se luptă cu diete peste diete care au efecte contrare, pe termen lung ducând şi mai mult la îngrăşare. Oamenii vor rezultate rapide, se înfometează şi folosesc tot felul de pastile minune foarte periculoase, în loc să îşi schimbe stilul de viaţă şi obiceiurile alimentare nesănătoase.
Pe lângă zahăr şi aspartame se utilizează glutamatii MSG. Acesta este un aditiv chimic care se ascunde în 80% din alimentele procesate şi are peste 50 de nume diferite, acţionează de asemenea la nivelul creierului, crează dependenţă, nevoia de mai mult şi o reacţie a corpului pentru a depozita şi mai multă grăsime. Despre acest subiect puteţi găsi studii detaliate la o simplă căutare pe google după “msg obesity induced mice”.
Din 2009 au început să se implementeze la scară largă normele din Codex Alimentarius, practic s-a impus folosirea chimicalelor şi organismelor modificate genetic pentru că scopul este foarte clar. Nu le este suficient că ţin oamenii bolnavi şi dependenţi de chimicalele lor şi astfel obţin profituri colosale promovând alimente artificiale fără valoare nutritivă, dar merg şi mai departe, vor decimarea populaţiei, nu mai este nici un dubiu în acest sens.
O alimentaţie sănătoasă înseamnă calorii puţine şi mulţi nutrienţi şi se bazează pe alimente simple, naturale, în nici un caz cele create artificial de om, procesate, pline de calorii şi devalorizate de nutrienţi. Trebuie să căutăm aceste alimente la producătorii locali pentru că ce găsim în hipermarketuri vine din import, este modificat genetic şi plin de chimicale. Pe lângă legume şi fructe, care trebuie să reprezinte principalele surse de carbohidraţi, avem nevoie de grăsimi sănătoase de origine vegetală (avocado, seminţe de chia, in, cânepă, nuci, ulei de măsline, cocos, palmier), dar şi de origine animală din care ne luăm şi proteinele (lactate, ouă, brânzeturi, carne) provenind din surse curate, crescute natural.
La nivel planetar alimentaţia nesănătoasă omoară mai mulţi oameni decât toate drogurile la un loc. În prezent trăim într-o epidemie de cancer, lumea trebuie să se trezească. Oamenii din ziua de azi au ajuns din multe puncte de vedere mai rău decât sclavii din evul mediu. Am fost transformaţi în umbre fără vlagă, peste tot văd tot mai mulţi oameni abătuţi, nefericiţi, stresaţi, obezi care se refugiază în chimicalele ce le ingerează. Ne îmbuibăm cu calorii goale şi alimente fără nutrienţi, ducem o viaţă sedentară, nu avem timp nici să dormim cum trebuie, stresul şi lipsa somnului cresc cortizolul foarte mult în corp declanşând alt proces de îngrăşare. Nu-i de mirare că în astfel de condiţii omul modern ajunge să se resemneze şi nu mai are putere să se împotrivească, să reacţioneze în vreun fel, devine pasiv şi uşor de controlat.
Nu-i suficient că trăim într-un mediu toxic, trebuie să ne mai otrăvim şi cu ţigări, apoi cu alcool, este o minune cât este de puternic corpul uman şi cum reuşeşte să reziste în faţa atacurilor venite din toate direcţiile asupra sa, dar despre astea şi multe altele în partea a III-a – Manipularea prin vicii.
Autor: Mihai
Sursa: Initiative Pentru Romania