Viața are și umor. În cazul nostru, mai rar. Ține și de perspectiva asupra lucrurilor. Dacă ne uităm încruntați la toate declarațiile lui Klaus Iohannis, nu ne rămîne decît să ne înfuriem și să zicem doar: Ai auzit ce-a zis b…. ăla de Iohannis? Nu-i frumos!
Este președintele nostru și putem să-i și zîmbim. Chiar să rîdem. Sașii nu rîd decît foarte rar și, de obicei, mint fără să clipească. Ca și ardelenii, ei sunt mai săraci într-ale humorului. Iar de rîs, rîd rar de tot. Aproape niciodată. Au un umor mai degrabă, englezesc, sec, invizibil, care nu se potrivește cu rîsul lui Caragiale.
L-ați văzut pe Klaus Iohannis cu cîtă seriozitate a spus că el este adversarul traseismului (navetismului politic)? Toată lumea știe asta, el ajungînd peste noapte în PNL și apoi în fruntea PNL-ului rămas fără cap (conducător) care trebuia să devină candidat la președinție. Sper că n-ați uitat de șoferul și traducătorul din povestea cu adopțiile de copii? Ați zîmbit, ați rîs sau ați înjurat? Eu zic că era de rîs! Un rîs nemțesc, dar rîs!
Vă mai aduceți aminte de povestea cu casele făcute din meditații? Tot de zîmbit, ca să nu zic de rîs! Una din alta, cu chiria și meditații ca matrioștile! Ați luat-o în serios? Chiar dacă profesorul suplinitor de la Agnita a ajuns primar și candidat, ne spunea povestea cu nucile jucînd sub pielea obrajilor. Adică strîngînd din maxilare. Sobru, sec, cu un rînjet imperceptibil invocînd ghinionul celorlalți. Vă mai aduceți aminte de povestea lui Călin Popescu Triceanu, chemat să treacă ALDE de partea PNL-ului pentru formarea unei alte majorități parlamentare?
Președintele este dușmanul traseismului politic. N-a zis el că va face o altfel de politică? Pas cu pas. Pînă la o sută de primari. Pînă la formarea unei noi majorități. Pînă la un guvern al meu. Pînă la „românii mei”, indiferent ce gîndesc și ce zic despre el. N-a vrut Tăriceanu să treacă de partea liberalilor? N-a vrut și la primele numărări de voturi s-a ars. Și la dezgroparea dosarelor, la fel. În vînătoarea de primari PSD-iști, Klaus Iohannis își păstrează umorul săsesc. Sec, rece, fără un strop de rîs. Doar cu maxilarele strînse: ”Nu pot eu să intervin!”.
Exact ca la achiziția de case, ca la adopțiile de copii, ca la toate prestațiile sale, de la așezarea în fruntea coloanelor de demonstranți la figurația de dulap la reuniunile de la Bruxelles. Cum să intervină el în viața PSD-ului? Doar îl înjură la fiecare apariție! Dotat cu un cîntar ultraprecis pentru măsurarea responsabilităților morale și a greșelilor politice, a eșecurilor economice sau juridice, el ne spune săptămînal rezultatul. Pe Se De!?
– Ce vreți?
Umorul lui Klaus Iohannis se exprimă cu maxilarele strînse. Ca și nemulțumirile sau înjurăturile.
De fapt, este greu de spus cînd rîde, cînd minte și cînd înjură! Nu-ți dai seama cînd te ignoră și cînd te pasează la SRI!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul