Însă cea mai ucigătoare armă împotriva oricărui regim, de la birocraţiile leneşe până la dictaturile cele mai crunte este informaţia.
Deja, arma a devenit atât de puternică şi de imprevizibilă încât toate structurile de putere tremură de teama a ce va urma. De aici vin şi toate zbaterile pentru a controla, cumva, internetul în stil chinezesc.
Între primăvara arabă, occupaii de pe Wall Street şi “neaveniţii” din Piaţa Universităţii există o legătură, chiar dacă motivaţiile sunt altele în fiecare caz. Fiecare om din stradă e purtător de mesaj pentru alţi o mie (sau 1024?) care stau acasă, conectaţi la un şuvoi de informaţie mai mare ca niciodată şi la portavoci care îi pot face vedete peste noapte pentru milioane de oameni. Nimeni n-a calculat de câţi jandarmi e nevoie pentru aşa o situaţie şi, mai ales, cât de tare trebuie să dea ei cu pulanul în tastatură.
“Noroc” că prostimea nu prea ştie să folosească armele pe care le are la îndemână. Cea mai la îndemână este briceagul universal: telefonul mobil, în stare să filmeze, înregistreze şi transmită.
Pentru fiecare abuz al autorităţii, începând cu adresarea nepoliticoasă, trecând prin cererile de şpagă şi culminând cu reţinerile abuzive, este de ajuns un singur cetăţean, înarmat măcar cu un telefon pe care ştie să-l folosească.
Este foarte important ca telefonul să aibă funcţie de înregistrare şi microfon ambiental, care să înregistreze totul pe o rază de mai mulţi metri. De asemenea, este important ca posesorul să ştie exact cum poate fi pornită înregistrarea, la nevoie chiar şi cu mâna în buzunar. În sfârşit, e nevoie de prezenţa de spirit de-a porni înregistrarea la absolut fiecare contact cu organul statului.
Te duci să-i ceri ceva unui birocrat? Documentează întâlnirea. Dacă e incompetent şi impertinent, măcar va afla toată lumea. Şi mai bun decât telefonul este un reportofon.
Te trage poliţistul pe dreapta? Atunci ar fi bine ca o cameră de pe bord să filmeze şi să înregistreze. Dacă îţi va cere şpagă, s-ar putea să fie ultima oară când o face.
Te temi că te va urca jandarmul în dubă sau eşti în cine ştie ce altă situaţie riscantă? Înregistrează totul cu un microfon sau chiar cu o cameră ascunsă. Foloseşte o metodă de transmisie la distanţă, pentru ca înregistrarea să nu mai fie confiscată sau ştearsă.
Iar pasul următor ar putea fi să-i obligi chiar pe ei să filmeze tot ce fac: prin legea “o cameră video pe caşcheta fiecărui poliţist şi în biroul fiecărui conţopist” plătit din bani publici. Tehnologia déjà permite iar preţul e derizoriu. Dacă vor, n-au decât să ţină secrete pe banii lor!
sursa: riscograma.ro // KMKZ