Site icon gandeste.org

Cum NU se dezvoltă o economie

O economie NU se dezvoltă cu 280 de taxe parafiscale (aşa cum le-am prezentat în studiul Golden Mind & Spirit, îl puteţi găsi integral pe http://www.goldennews.ro/ ), şi nici cu cei peste 80 de inspectori controlori care pot bate la uşa omului de afaceri oricând din varii motive, nu întotdeauna transparente. O economie NU se dezvoltă cu un sistem birocratic pe cap care îi poate consuma întreprinzătorului sute de ore la ghişee, în loc să îl lase să îşi folosească timpul pentru a-şi dezvolta afacerea şi a produce plusvaloare.

O economie NU se dezvoltă vânând mediul de afaceri cu prezumţia de vinovăţie şi acuzând acest mediu de toate relele de pe lume, uitând că de aici provin banii pentru bugetul ţării şi că nu putem avea capitalism fără capitalişti. O economie NU se dezvoltă folosind inteligenţa şi creativitatea angajaţilor statului pentru a inventa noi taxe şi impozite sau modalităţi cât mai complicate de a le plăti, pe care nu le mai stăpânesc nici măcar cei care le inventează. O economie NU se dezvoltă aruncând la coş fondurile europene pentru care România şi-a plătit deja contribuţia la bugetul Uniunii Europene. O economie NU se dezvoltă dacă statul priveşte mediul privat ca un fel de a cincea roată la căruţă, când de fapt ar trebui să fie prima.

O economie NU se dezvoltă luând pielea de pe întreprinzător şi obligându-i astfel pe unii dintre aceştia să practice evaziunea fiscală ca să supravieţuiască, aşa cum a recunoscut recent însuşi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. O economie NU se dezvoltă importând în neştire produse pe care le putem produce şi noi, mai ieftin şi la o calitate mai bună. O economie NU se dezvoltă blocând creditarea şi ţinând pe spatele împrumuturilor de la stat sucursalele băncilor străine care nu mai au de ce să împrumute micile afaceri locale pentru că-şi realizează profitul creditând direct statul. O economie NU se dezvoltă descurajând întreprinderile mici şi mijlocii, esenţiale pentru menţinerea unei clase de mijloc. O economie NU se dezvoltă din intermedieri şi imobiliare, în timp ce sectoarele cu adevărat productive mor încet, lăsate în uitare.

În fine, o economie NU se dezvoltă dacă întreprinzătorii nu sunt lăsaţi să se dezvolte şi nu sunt încurajaţi din răsputeri de stat să creeze locuri de muncă, să-şi crească cifra de afaceri, să exporte şi, în general, să îşi crească business-ul. Ar mai fi, desigur, de spus, cum se dezvoltă o economie, dar această parte merită o dezbatere separată…

sursa: curierulnational.ro

Exit mobile version