Site icon gandeste.org

CUM IMPUNE UE ROMÂNIEI DEMOCRAȚIA CU PUMNUL. ȘI SE MAI ȘI LAUDĂ CU ASTA…

”Mă voi bate pînă la moarte pentru dreptul tău la opinie, dar cel mai sigur e sa te bat pe tine pînă ajungi la opinia mea”. Amuzantă ori nu, această adaptare a celebrei butade exprimînd esența democrației pare să fie principiul după care este ”civilizată” România de către UE. Nici nu e de mirare că înalții oficiali europeni au ajuns să se laude cu felul în care au bătut cu pumnul în masă, la noi, după modelul pantofului cu care Hrușciov plesnea masa ONU, în anii 60.

Un material publicat acum cîteva zile la noi conține o informație trecută neobservată și e mare păcat, pentru că, mai mult decît orice analiză complexă, relevă modul în care Occidentul înțelege relația cu România: impunere prin forță și brutalitate, în timp ce trîmbițează principiile dreptului, ale diplomației, dialogului constructiv etc.

E vorba de un articol dedicat complicatului caz Gregorian Bivolaru, din perspectivă strict legislativă, scris de Ion Cristoiu pe blogul propriu, în care se relatează și despre un simpozion, ”Dialog cetățenesc”, organizat în Suedia, în octombrie 2013, cu participarea vicepreședintelui CE Viviane Reding. Acea Viviane Reding care s-a ocupat, în 2012, de scandalul suspendării președintelui și de conflictul privind CCR, de la București.

Întrebată, la Stockholm, cum e cu neclaritățile vizînd mandatele europene de arestare, Reding a dat (vezi aici video) un răspuns foarte interesant, nu atît pentru suedezii prezenți, cît pentru românii absenți:

”Apropo, vorbind de România, vă spun doar că România a încercat să-şi suprime Curtea Constituţională, şi acolo din nou a trebuit să dau cu pumnul în masă şi astfel Curtea Constituţională a României a supravieţuit(…() Este nevoie să ajutăm anumite ţări care au ieşit dintr-un sistem dictatorial şi au intrat peste noapte într-un sistem democratic, să asimileze regulile respectului reciproc care este necesar să existe într-o democraţie”.

Reding ne-a transmis indirect, așadar, că printre regulile respectului reciproc care trebuie asimilate spre a ne diferenția de defunctul sistem dictatorial se numără și bătutul cu pumnul în masă. Asta, deși cu doar un an înainte, declara, la Bruxelles: ”Poporul român merită un discurs bazat pe argumente politice, nu pe atac la persoană”.

Așa o fi, dar, preventiv, poate ar trebui ca, în viitor, oficialii occidentali să fie așteptați la București cu mese căptușite cu burete, nu de alta, dar să nu-și zdrobească pumnii ajutîndu-ne să înțelegem cum e cu democrația.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: In Politics

Exit mobile version