1) FED tipareste dolari cu care cumchipara obligatiunile guvernului
2) cu banii primiti de la FED, guvernul plateste salarii, le da americanilor cecuri gratuite pentru mancare (foodstamps), plateste furnizorii, etc
3) americanii cu banii primiti de la guvern se duc la hypermarket si cumpara produse “made in china”
4) banii ajung la chinezi care au moneda “lipita” de dolar; adica 1 dolar american = x yuani chinezesti, oricand; rareori acest curs se schimba si e batut in cuie de guvern; deci chinezii, daca tot au dolarii primiti de la americani pe marfurile lor, ce sa faca cu ditamai cisterne de dolari? pentru fiecare dolar primit, tiparesc si ei x yuani si platesc salariile la chinezi care chinezi care mai aveau oricum destui yuani si de data trecuta si care oricum nu cheltuiesc la fel de mult ca americanii; deci preturile lor cresc si in plus le mai raman si dolari la nivelul guvernului ca sa mai cumpere obligatiuni americane si sa incurajeze guvernul sa mearga mai departe pe acelasi model
Acum, pentru a vedea impactul in toata lumea, inlocuiti China cu alte tari de la care americani cumpara produse: Japonia, India, Taiwan etc. Unele dintre aceste tari au insa moneda libera, si prin urmare fluxul de dolari intareste moneda respectiva DACA banca nationala a tarii respective nu face nimic. Asa au ajuns japonezii sa fie obligati sa tipareasca si ei yeni ca sa mentina yenul scazut in raport cu dolarul si sa poata exporta in continuare. Unele tari insa nu reusesc sa tipareasca in volum atat de mare incat sa faca fata fluxului de dolari (moneda lor nu e prea ceruta) si ajung la inflatie accelerata si devalorizarea monedei, cum s-a ajuns in India sau Turcia.
In shimb, in tarile in care nu se tipareste moneda prea mult (cum este Romania), moneda tarii se intareste si exporturile devin mai scumpe, prin urmare comertul exterior al tarii respective are de suferit. Daca insa tara respectiva tipareste si nu are o economie eficienta si flexibila care sa se adapteze fluctuatiei monedei si sa aiba costuri de productie cat mai optime, aceste mici valuri in cursul de schimb distrug total exporturile si le fac imposibila iesirea pe piata externa. De aceea in tarile care mai si importa materie prima si adaosul tehnologic este minimal, exportul nu prea face fata si pierde in fata celorlalte tari care fie folosesc materie prima interna, fie au costurile de productie mult mai mici (ex: India, Turcia), prin urmare un nivel de trai inferior, fie au costurile mai optime si administrarea cheltuielilor mai eficienta (ex: Germania, Japonia).
Identificarea modelului de export pentru o tara anume este vital pentru succesul exportului deoarece banca centrala a tarii respective trebuie sa faca orice miscare constienta fiind de acest model, de cum afecteaza miscarile cursului valutar exporturile tarii respective. In plus, pe langa ajutorul dat de cursul valutar, fiecare tara, in functie de modelul de export adoptat, are grija sa sprijine exporturile in mod specific prin legislatie, subventii sau stimularea anumitor sectoare. De exemplu, India interzice cumpararea actiunilor companiilor de catre straini. Germania ofera facilitati investitorilor in imobiliare care construiesc spatii pentru firme (hale, bioruri etc) prin garantarea colateralului bancar si prin scutirea unor taxe. Japonia are grija foarte mare ca yen-ul sa nu se intareasca prea mult si intrarea pe minus in balanta de comert exterior i-a determinat sa ia masuri extreme – adica sa tipareasca – , chiar daca a fost cauzata de problemele cu taifunul si importul masiv de carbuni si petrol care sa compenseze lipsa energiei nucleare si prin urmare erau toate sansele ca aceasta sa isi revina peste cativa ani.
In cotinuarea exemplelor de tari care si-au adoptat si asumat un model de export specific posibilitatilor si potentialului fiecaruia as aminti mai ales Bulgaria. Bulgaria pana nu mai demult era o tara mica, cu mana de munca ieftina dar fara prea mare interes. Investitorii o ocoleau tocmai pentru ca nu avea bogatii prea mari (aur, gaze, teren agricol), deci nu se putea imprumuta la FMI ca sa plateasca salarii si pensii si sa stimuleze consumul si fiind putini (cred ca sub 6-7 mil) nu erau relevanti ca piata de consum. Pusi in fata acestei probleme, bulgarii au dezvoltat infrastructura rutiera, au eliminat birocratia si coruptia, au simplificat fiscalitatea si au introdus cele mai mici taxe pe profit si dividende. Astfel au reusit sa atraga investitorii si sa stimuleze cresterea economica, “tragand” nenumarate companii din Romania si investitori din Grecia care atrasi de forta de munca ieftina, strazile bune si taxele mici au investit masiv si au ajutat Bulgaria sa mentina o rata de indatorare de sub 20% in toti anii crizei de la peste 40% inainte de 2005.
Ungaria a ales insa un model cu totul aparte, fiind nevoita sa faca nenumarate manevre pentru a evita o deraiere fatala avand in vedere “viteza” pe care o prinsese inainte de criza. Pusa in fata retragerii masive a capitalului strain cu o rata de indatorare masiva, fara resurse interne care sa ii permita atragerea interesului unor creditori si cu o populatie expusa imens pe monezi care au explodat in raport cu moneda curenta, ungurii au strans cu usa bancile, companiile furnizoare de utilitati si cele mai profitabile companii, toate acestea cu scopul de a se mentine pe linia de plutire si de a mentine pe cat posibil nivelul de trai al populatiei. Astfel, Ungaria nu a mai incercat sa faca orice pentru a atrage investitorii pentru ca deja avea destule investitii si nu de “investitori” genul GDF Suez, CEZ sau Petrom aveau ei nevoie care sa le suga resursele pe redevente de nimic si sa faca profituri imense pe spinarea unei populatii captive. Ungurii s-au orientat asadar spre companiile mici si mijlocii pentru care au garantat credite de miliarde de euro in timp ce Romania a turnat fonduri in garantarea programelor Prima Casa care nu a facut decat sa tina pe linia de plutire profiturile bancilor.
Una peste alta, influenta dolarului asupra tarilor de la periferie este imensa si socurile se vor simti din ce in ce mai puternic. In special Romania are o problema prin incapatanarea guvernatorului BNR de a se considera mai destept decat speculantii. Cand se va hotara insa vreun nebun ca Soros sau vreun trader cu porecla “Whale” care are pe mana miliarde de dolari, sa bage in targetul botilor automati perechea “RONEUR” si sa inceapa sa suga din arbitraje atunci sa vezi distractie …
Autor: Gigel Chiazna
Sursa: Chiazna.ro