Site icon gandeste.org

Cum au împărţit Exxon şi Petrom contracte de 850 mil. $ pentru Marea Neagră: 70% americanilor şi 0,1% românilor

ExxonMobil din SUA şi Petrom, cea mai mare companie locală, au atribuit de la începutul lucrărilor la mare adâncime în Marea Neagră contracte în valoare de aproape 850 de milioane de dolari, potrivit informaţiilor de pe site-ul e-licitaţie centralizate de ZF. Circa 70% din această valoare a intrat în conturile unor companii din Texas, cartierul central al gigantului ExxonMobil, în timp ce o singură companie din România a reuşit să-şi adjudece un contract, Grup Servicii Petroliere. „În România nu există o preocupare de a păstra banii aici, mai ales că vorbim despre resursele noastre. În Bulgaria de exemplu, guvernul a cerut Chevron în explorările pe care urmau să le realizeze, ca din 6 angajaţi, 4 să fie bulgari şi circa 60% din lucrări să fie făcute cu companii locale. Aşa lucrează şi Polonia şi alte state. Aceste lucruri nu se stabilesc prin legi, ci prin înţelegeri în state şi investitori, prin gentlemen’s agreements. Este o aberaţie majoră să exportăm tot acest capital. Cum ne comportăm noi se comportă Congo sau Nigeria“, crede Dumitru Chisăliţă, consultant în domeniul gazelor naturale.

Potrivit datelor disponibile pe e-licitaţie.ro, până acum pentru lucrările în Marea Neagră au fost atribuite 36 de contracte, în 35 dintre acestea ExxonMobil fiind iniţiatorul licitaţiei, cealaltă fiind realiză de Petrom. Din acest total, 20 de licitaţii au fost câştigate de companii texane, cele mai multe dintre acestea având şi birouri înregistrate în România.

De altfel, cel mai mare contract atribuit până acum pentru lucrările din Marea Neagră, în perimetrul Neptun, a fost atribuit tot unei companii texane, Diamond Offshore, şi are o valoare de 532 de milioane de dolari. Contractul vizează forarea a maximum şapte sonde în zona de mare adâncime a perimetrului Neptun, acolo unde Petrom şi Exxon au semnat un parteneriat pentru împărţirea costurilor, dar şi a producţiei în procente egale. Statul român, în actuala legislaţie, nu primeşte altceva în afară de redevenţe, impozite şi taxe. Roxana Petrescu

Sursa: Ziarul Financiar

Exit mobile version