Afară e cod roșu de viscol și e din ce în ce mai frig. În Sistem e cod roșu de avarie și e din ce în ce mai cald.
Dezvăluirile lui Sebastian Ghiță în prime-time la România tv (la care a racolat inteligent și Antena 3 prin referirile la dosarul Voiculescu) nu fac decât să crească constant temperatura spre punctul critic.
Dacă ar fi fost un profesor de fizică mai bun decât președintele care este, Klaus Iohannis ar trebui să știe că, într-un sistem închis, simultan cu creșterea temperaturii are loc creșterea presiunii și a vibrației particulelor componente din sistem. Iar odată atins punctul critic, șansele ca să-ți explodeze în față sunt uriașe. Cum însă nu este decât mediocru, președintele Iohannis este preocupat de cu totul alte ”circumstanțe îngrijorătoare” de tipul drobului de sare de pe cuptor sau al propriilor sale interese meschine. Mă opresc aici pentru că prestația sa din cadrul ședinței CSM-ului nu face subiectul acestei discuții și nici nu simt nevoia să consiliez sinucigași.
Revenind la dezvăluirile lui Ghiță, acest avertizor de integritate (whistleblower) autohton (comparația cu Snowden sau Assange e din alt film și complet neavenită), două observații se impun: 1. toate serviciile secrete din lume au ”prostul” obicei de a se folosi de oameni de care apoi se debarasează dacă ”interesele” o impun; 2. în realitate spre deosebire de filme, puțini dintre cei abandonați și lăsați să se descurce pe cont propriu revin spectaculos (și de obicei nu singuri) să-și ia revanșa. Dar și când realitatea bate filmul și se întâmplă asta, cum e cazul de față, orice direcție de evoluție a evenimentelor e posibilă.
Un scurt synopsis al celor 5 episoade (din cele 20 existente, după cum susțin unele surse) ale seriei ”Cucuveaua mov” ar putea suna cam așa: Serialul ne introduce în culisele politicii și serviciilor secrete de la București, din care nu lipsesc relații controversate cu șefi ai rezidenței CIA, operațiuni ale serviciilor secrete autohtone, trafic de influență, corupție mascată în anti-corupție, ambasadori lobbyști ai corporațiilor transnaționale, poliție politică, politică de cumetrie, șantaj, trădare și, desigur, câte o doză de picanterie și emoție în amintirea vremurilor bune în care dușmanii de astăzi petreceau cu lăutari în sediile conspirate ale Serviciului Român de Informații. Adică tot ce e necesar pentru succes de public garantat.
Pe de altă parte, deși ar putea sta la baza scenariului unei pelicule cinematografice, dezvăluirile lui Sebastian Ghiță sunt relatate mai degrabă sub formă de autodenunț (predomină stilul juridic, exprimare formală, reluări obositoare pentru cei care cunosc bine subiectul, dar care își au un rost bine definit în transmiterea și imprimarea în mentalul publicului a unui anume tip de mesaj). Nu avem aici de-a face cu un ofițer/afiliat al SRI care, abandonat de Sistem și confruntat brusc cu perspectiva lipsei de imunitate parlamentară și a unei posibile arestări, își pune o cameră și un microfon în față și începe să povestească ce-și amintește, evenimente aleatorii, simple flash-uri de memorie despre persoanele și faptele condamnabile la care a asistat sau a fost parte. Nu-l suspectez pe Ghiță de lipsă de creativitate, dar înregistrările sugerează ceva mai mult. Materialul e dozat în crescendo pentru a capta atenția unui public cât mai numeros. Și din relatări lipsesc strategic anumite nume, semn că nu e vorba de un gest de revoltă de tipul ”singur împotriva tuturor!”, chiar dacă regizorul preferă încă anonimatul.
De asemenea, dezvăluirile lui Sebastian Ghiță nu au menirea de a aduce informații noi, surprinzătoare, nici măcar pentru publicul larg, cu atât mai puțin pentru insideri. Ele au mai degrabă menirea de a închide cercul, de a completa un puzzle existent și de a confirma dezvăluirile făcute de-a lungul timpului de Elena Udrea, Victor Ponta, Daniel Dragomir, Alina Bica, Traian Băsescu, Daniel Savu etc.
Nu e doar cuvântul lui Ghiță contra lui Koveși sau Coldea, și de aceea ”nu merită tratat cu prea multă seriozitate”, cum s-au repezit să clameze jurnaliștii de casă ai Binomului. Dimpotrivă, aș zice ! Când unul îți zice că ești la fel de corupt, s-ar putea să se înșele, dacă îți zic doi, poate s-au aliat din motive deloc greu de ghicit, dar când jumătate de duzină îți spun același lucru, s-ar putea să aibă dreptate. Cu atât mai mult cu cât cei menționați nu au ezitat să confirme cel puțin parțial evenimentele invocate de Ghiță. Evident că e de competența unui procuror să verifice dacă fragmentele de puzzle se potrivesc și dacă – confruntate cu declarațiile celor incriminați – dau o imagine completă a realității conturate de cei menționați.
Dintre toate informațiile livrate de Ghiță publicului larg, cele mai grave sunt cele din episodul recent (5), cu atât mai mult cu cât șefa DNA – asupra căreia s-a concentrat tirul acuzelor de poliție politică și măsluire a dosarelor anticorupție în primele episoade – e în acest caz un actor indirect/absent. În schimb, declarațiile potrivit cărora directorul adjunct al Serviciului Român de Informații, generalul Florian Coldea (în cârdășie cu șeful rezidenței CIA în România – sună ca naiba, nu?!) l-a șantajat pe premierul (și ministrul interimar la Justiție la momentul respectiv) Victor Ponta pentru a o numi pe Laura Koveși în fruntea DNA, sunt de o gravitate fără precedent, aducând serioase prejudicii de imagine instituției pe care generalul Coldea o conduce operativ de peste (atenție!) 10 ani.
Nu e prima dată când Sebastian Ghiță îi aduce în discuție pe agenții CIA în România Karl Schwab și Eric Easley (sub acoperire diplomatică). Cum nu e ceva nemaivăzut ca șefii antenelor CIA în Europa să facă schimb de informații cu personaje de la vârful instituțiilor de forță locale pe obiective comune, cum ar fi contraspionajul, rețelele de crimă organizată sau antiterorismul. Doar că în Episodul 5 din saga mogulului dispărut e vorba de cu totul și cu totul altceva. Acuzația care transpare din spusele lui Sebastian Ghiță, prin aducerea în context a rezidenței CIA și a presiunilor externe pentru numirea cuiva agreat de partea străină, este fără echivoc cea de Înaltă trădare (NCP, art. 394 coroborat cu art. 398) și nicidecum cele de șantaj (NCP, art 207) și trafic de influență (NCP, art. 291). Textul legii nu face discriminări între puterile străine, astfel că invocarea faptului că americanii sunt partenerii noștri strategici este eronată și inutilă. Iar o legislație similară este aplicată în majoritatea statelor europene.
”Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
Realitatea concretă și percepția publică, fapt cert, este în acest moment integral în defavoarea generalului Coldea (care, apropo, a ratat cu brio niște ferestre de oportunitate în care se putea retrage elegant, dar a preferat un fel de ”building collapse game” cu riscurile aferente), chiar dacă doar intuim cine, câți și de ce îl vor plecat de la cârma serviciului. Că nu-s puțini nu mai e demult un secret. Zece ani la sefia unui serviciu secret erodează și aduce o armată de ”dușmani”, indiferent de charismă sau lipsa acesteia. Aceasta însă nu-l va scuti de răspunderea penală, dacă o anchetă a Procuraturii Generale va dovedi că a ”comis-o” atât de grav.
Totuși, de ce ar fi făcut Coldea direct și fără nici un dram de discreție un astfel de demers pe care scrie cu majuscule ”INFRACȚIUNE” ? A fost la rândul său șantajat ? De către cine ? Sau doar stimulat eficient ? General cu trei stele în doar patru ani nu e de ici, de colo. Decorații și alte tinichele din partea Ambasadelor, idem. O afacere sentimentală ? Sau se poate ca în realitate să fi fost un “banal” trafic de influență în buna tradiție a ultimilor 25 de ani și să fi gândit că o picătură într-un ocean de corupție deja nu mai contează? Indiferent care au fost motivațiile sale (poate vom afla, poate nu), Sistemul în care SRI e parte organică pare că face implozie, deocamdată una controlată. Și pentru stabilitatea României ar fi bine să fie așa până la final.
Eliminarea particulelor compromise și o infuzie de aer tare geros se impune cu necesitate pentru a nu se ajunge la o explozie necontrolată. Apoi urmează munca de reconstrucție și recuperarea prestigiului (tăvălit de-a valma prin mlaștina corupției), lucru pe care profesioniștii care mai sunt în SRI îl merită cu prisosință. Pe care îl merită și profesioniștii onești din Justiție!
Fără Coldea și Koveși nu înseamnă că Sistemul va colapsa integral. Sau că va dispărea corupția precum Ghiță după zaiafetul cu șefii SRI. Dar va pierde pilonii de rezistență. Contrar simbolisticii, Cucuveaua mov i-a purtat ghinion ! Viitorul acestuia depinde mult și de ce anume se va pune în loc. Nu doar la noi. Și de cum se vor structura noile relații de putere între Est și Vest, cu implicații certe și asupra serviciilor de informații și a operațiunilor acestora.
PS: Băsescu continuă să pozeze cu tupeul său caracteristic în porumbelul păcii! Nu știe, nu a auzit, nici gura nu-i miroase. A uitat că doamna Udrea a confirmat că la sugestia lui Băsescu a făcut trafic de influență pentru numirea doamnei Koveși la DNA. Oricât s-ar dezice acum de sistemul mafiot care a înflorit în mandatele sale, Băsescu a fost dacă nu inițiator, cel puțin complice la demersul lui Coldea pentru că îi convenea. Așa cum a tăinuit toate abuzurile Binomului cât timp i-a fost util și asupra căruia a întors acum armele. Iar pentru asta trebuie să plătească în solidar.
Autor: Gabriela Ionita
Sursa: Power & Politics World