A introduce într-o lege care sancționează cu amenzi uriașe termeni atât de vagi precum „situație de inferioritate” va rezulta fie într-o lege imposibil de aplicat, fie într-o avalanșă de abuzuri, gestionate prin și-așa mult prea puternicul Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării.La propunerea noastră, Alliance Defending Freedom – ADF International, poate cea mai importantă, la nivel mondial, organizație conservatoare cu profil juridic, revine în scena civică românească printr-un Memoriu de opoziție la „legea lui Dragnea”. După contribuția la respingerea „parteneriatelor civile”, ADF International a remis comisiilor Camerei Deputaților următorul document, reprodus integral mai jos (aici în pdf).
ADF INTERNATIONAL, Rue Guimard 15, 1040 Brussels, Belgium
RE: Proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup
ÎN ATENȚIA CAMEREI DEPUTAȚILOR, PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Asociația subsemnată, ADF International, recomandă respingerea proiectului de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, pe baza argumentelor expuse mai jos.
1. Prezentul proiect de lege ar duce la restrângerea libertății de expresie
Libertatea de expresie este un drept fundamental al omului, reglementat de toate tratatele majore de drept internaţional la care România este parte. Este reglementat de articolul 19 din Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile și Politice, articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Toate articolele menţionate prevăd, cu puţine variaţii, că:
Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. [1]
Libertatea şi pluralismul media trebuie să fie respectate. [2]
Interpretând acest drept, CEDO a afirmat că:
Libertatea de exprimare se aplică nu numai ‘‘informaţiilor” sau ‘‘ideilor’’ care sunt primite favorabil, dar şi acelora care ofensează, şochează sau deranjează statul sau orice alt segment al populaţiei. Aceastea înseamnă pluralism, toleranţă şi spirit deschis, în lipsa cărora nu putem vorbi de existenţa unei societăţi democratice. [3]
Ca regulă generală, ideile si opiniile trebuie să fie exprimate liber într-o societate democratică, deoarece este inevitabil ca diversi cetăţeni sau grupuri să fie ofensate de anumite idei și opinii pe care nu le împărtăsesc. Orice restrângere a libertăţii de exprimare trebuie să aibă un caracter de excepţie, care să fie bine-definită, proporţională, legitimă, urmărind un scop clar și care să se asigure că nu există nicio măsură mai puţin restrictivă.
Propunerea legislativă nu îndeplinește aceste standarde, deoarece are un scop larg, reglementând și interzicând concepte legale vagi, precum “defăimarea socială”, ”instigarea la ură”, ”instigarea la discriminare socială” în trei mari domenii: administraţia publică, educaţia și mass media. ”Defăimarea socială”, care nu este un concept legal consacrat, este definit de propunerea legislativă ca fiind „fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă in situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei la un anumit grup social.” Incitarea la ură şi discriminarea socială reprezintă „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminarea împotriva unui grup social.” [4]
Termenii centrali ai acestor definiţii, precum „situaţie de inferioritate” sau „grup social” sunt în mod fundamental subiectivi, vagi şi ar duce la aprecieri/interpretari subiective, la implementarea arbitrara a legii, totul conducând la o restrangere a libertătii de expresie. Având în vedere natura subiectivă a „discursului instigator la ură”, „defăimării sociale”, „incitării la discriminare socială”, cetățenii ar ajunge în situaţia în care ar prefera să nu își mai exprime liber opiniile asupra posibilelor teme sensibile sau ofensatoare, de teamă că acestea ar putea constitui contravenţii.
Acest lucru ar conduce la:
– aprecierea judiciară a conținutului unui anumit tip de discurs, în lipsa unor criterii (morale și legale) clare;
– sărăcirea discursului public;
– limitarea dezbaterilor în administraţia publică, educaţie şi mass media;
– îndepărtarea opiniilor nepopulare sau nefavorabile;
– crearea unui climat de suspiciune și de neîncredere;
– bariere în calea dezvoltării personale, deoarece orice persoană are nevoie de a își exprima liber ideile, opiniile si concepțiile de viață;
2. Legea ar duce la o creșterea a plângerilor și a petiţiilor
Prezentul proiect de lege operează pe baza urii abia percepute, conexiunilor aparente, motivației neclare și intenției nedefinite. O publicație UNESCO arată faptul că
„deși nu se încadrează în definiții clare, discursul instigator la ură (transmis fie prin text, imagini sau sunet) poate fi identificat prin aproximări, recurgând la funcțiile inumane sau degradante pe care le are”. [5]
Aproximările în analize legale pot duce la efecte dezastruoase.
Din cauza subiectivității și neclarității termenilor, prezentul proiect de lege ar duce la o creștere a plângerilor și a litigiului, sancţionarea discursurilor normale sau raționale, pe baze nefondate. Chiar și când lipsește din discurs, așa-numitul element de „incitare la ură” poate fi identificat în intenții posibile și în legături abia percepute. Așa cum spune și Curtea Europeană a Drepturilor Omului:
„identificarea expresiilor care pot fi calificate drept discurs instigator la ură este dificilă, deoarece acest tip de discurs nu se manifestă în mod necesar prin expresii de ură sau prin emoții. Poate fi ascuns în declarații care par, la prima vedere, raționale sau normale.” [6]
Astfel, discursul instigator la ură poate ajunge să fie orice ofensează sau deranjează un anumit grup de persoane sau orice decid autoritățile statale. Riscul este semnificativ, deoarece, potrivit proiectului de lege 534/2015, ”grupul social” este „o categorie de persoane care se disting (…) prin apartenența politică”. [7] Așadar, proiectul de lege ar putea facilita procesele și plângerile intentate politic, care ar limita libertatea de a primi si de a comunica informații sau de a critica, de exemplu, măsurile luate de anumite grupuri politice. Acest lucru contravine principiilor unei societăți democratice și multiculturalismului Europei, care presupun că oamenii au diferite opinii politice, preferințe și convingeri.
Cetățenii europeni trebuie să aibă libertatea de a le exprima, de a fi de acord, de a fi în dezacord, de a argumenta… Pentru toate acestea există un preț care trebuie plătit: riscul ca unii cetățeni sau unele grupuri să se simtă ofensate sau rănite de anumite forme de expresie.
3. Nu există nicio necesitate de a adopta prezentul proiect legislativ
Orice propunere de lege trebuie formulată ca răspuns la o nevoie socială acută. În cazul prezentului proiect de lege, nu există nicio nevoie socială demonstrabilă. Din contră, se poate argumenta că există o nevoie de a nu adopta și de a nu implementa proiecte de lege care conțin termeni vagi și subiectivi în domeniul discursului instigator la ură. Motivul este clar: protejarea libertății de expresie, menținerea unei dezbateri publice solide, mai ales pe teme politice și pe subiecte controversate.
Mai mult, documentele invocate în Expunerea de Motive a proiectului de lege sunt fie intenționat derutante, fie nu au o forță juridică obligatorie. În primul rând, sunt derutante, deoarece Directiva 2000/43/EC se referă la combaterea discriminării pe bază de rasă și origine etnică, nu pe baza criteriului subiectiv și vag al ”defăimării sociale” sau ”incitarea la ură și discriminare socială”. De fapt, ”defăimărea socială” sau ”incitarea la ură și discriminare socială” nu sunt concepte consacrate sau reglementate legal și nu sunt recunoscute drept baze legitime în legislația europeană în domeniul egalităţii de tratament. În al doilea rând, Expunerea de Motive menționează Convenția Cadru Europeană pentru Promovarea Toleranței și Combaterea Intoleranței, propusă de Consiliul European al Toleranței și Reconcilierii. [8] Conventia invocată nu are caracter legal obligatoriu și, chiar dacă ar avea, nu poate reprezenta o bază legală pentru prezentul proiect legislativ, deoarece nici măcar nu menționează conceptele de ”defăimăre socială” sau ”incitare la discriminare socială” și nu include grupurile politice în definirea conceptului de ”grup”. De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este menționată en passant, dar nicio hotărâre nu este citată sau invocată drept bază juridică relevantă.
Concluzii
Pe baza acestor motive, reiterăm poziția noastră, susținând respingerea proiectului legislativ.
NOTE:
[1] Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, 1953, art 10.
[2] Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, 2010, art 11.
[3] Handyside c UK App no 5493/72 (CEDO, 7 Decembrie 1976), para 49.
[4] Proiect de lege privind promovarea demnitătii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, art 1.
[5] Iginio Gagliardone et al., ‘Countering Online Hate Speech’ (2015), 10.
[6] Consiliul Europei Factsheet ‘Hate Speech’ (2008), 2.
[7] Proiect de lege privind promovarea demnitătii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, art 1 (c).
[8] Site-ul Consiliul European al Tolerantei şi Reconcilierii, http://ectr.eu/about-us.
Sursa: Cultura Vietii