Site icon gandeste.org

Criza din Ucraina: Germania si Rusia se pregatesc sa “administreze” impreuna Estul Europei fara SUA

Situaţia din Ucraina a agitat spiritele în Europa şi peste Ocean, aducând aminte de Războiul Rece. Practic suntem martorii unor modificări geopolitice majore care ar putea schimba pe termen lung actorii principali regiune. „Dincolo de mizele pe termen scurt, criza din Ucraina este vârful de aisbeg al unor evoluţii mai profunde şi cu bătaie lungă, respectiv cine va gestiona de aici înainte, nemijlocit, Estul“, a declarat pentru Adevărul directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, Dan Dungaciu.

„Agenţiile de presă anunţau că, în cursul unei convorbiri telefonice, Angela Merkel şi Vladimir Putin „au căzut de acord ca o comisie internaţională aflată sub coordonarea Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale… să elucideze circumstanţelor prăbuşirii avionului”. Întrebarea este evidentă: De ce nu Barak Obama şi Vladimir Putin? Sau, cel puţin, Obama, Putin şi Merkel? În realitate, aici este miza situaţiei din Ucraina. S-a observat deja că Gemania se îndreptă, încet dar sigur, spre o politică externă independentă, asta însemnând două lucruri: pe de-o parte, o autonomizare pe dimensiunea euroatlantică (scandalurile de spionaj care au afectat recent relaţia în ultima vreme par să fie pretextul, nu textul răcirii relaţiei bilaterale) şi, în al doilea rând, gestionarea Estului pe în relaţia cu Moscova”, a declarat analistul politic, expert în spaţiul ex-sovietic.

“Puţină lume a sesizat că unul dintre punctele forte ale candidatului lui Angela Merkel la preşedinţia Comisiei europene, Juncker, a fost tocmai blocarea oricărei extinderi a UE în următorii cinci ani. Chiar dacă ţinta imediată au fost Balcanii de Vest, declaraţia luxemburghezului a fost un semnal extrem de pozitiv pentru o Rusie atentă la ce se petrece în spaţiul Parteneriatului Estic care a mai suferit o lovitură (a câta?!)”, a mai spus Dan Dugaciu pentru Adevărul.

“În cazul crizei din Ucraina şi a tragediei aviatice, jocul este evident. America este în ofensivă comunicaţională, dar Berlinul temporizează, se coordonează cu Rusia şi, în pofida insistenţelor Washingtonului, construieşte formate de negociere din care vrea să excludă partenerul atlantic.

Încă o decizie germano-rusă: „Cei doi lideri au convenit asupra necesităţii unei reuniuni rapide a Grupului de contact, care include reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei şi OSCE, pentru a se ajunge la încetarea focului în estul Ucrainei”. Ce înseamnă asta? În primul rând, acreditarea unui format care nu doar că exclude SUA sau UE, dar dă Moscovei poziţii dominante de negociere (inclusiv pentru că la OSCE deciziile se iau în unanimitate). Să mai notăm faptul că Polonia primeşte, prin excluderea de la formatul de negocieri pe Ucraina, încă o lovitură după eşecul candidatului său la postul de Înalt Reprezentant”, a declarat directorul Institutului de Ştiinţe Politice.

Acesta a mai precizat că prin încercările de impunere a unor negocieri cu “toate părţile implicate” la masa trataivelor, deci inclusiv cu rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei, se va deschide calea federalizării ţării, un model care ar putea fi exportat şi în Republica Moldova, în relaţia cu Transnistria.

În tot acest timp, Traian Băsescu plasează România în afara Europei şi Germaniei, mizând pe discursul radical al SUA şi acuzând Rusia nici mai mult nici mai puţin decât de “terorism”

Sursa: Front Press

Exit mobile version