Cu cât “ceva” este mai specializat, cu cât trebuie să facă un lucru mai exact, cu atât devine mai complicat, un avion este un lucru foarte complicat, dar face exact ce vrea pilotul, e foarte controlabil. Un lucru complicat are în spate un algoritm, o sumă de proceduri efectuate într-o ordine precisă. De la operaţiile chirurgicale la construirea sau exploatarea centralelor nucleare, toate sunt lucruri complicate, nu complexe. Controlabil, algoritmizabil înseamnă complicat.
Ce înseamnă complex? Sistemul de sănătate, de educaţie, Justiţia, bursa, toate sunt sisteme complexe. Rezultatele lor nu sunt controlabile, nu există un algoritm conform cărora funcţionează. Sistemele complexe au comportări diferite, foarte diferite, la diferenţe minore. Societatea e un sistem complex, ce se întâmpla dacă mama lui Hitler avea un avort, aşa cum i s-a recomandat? Unii istorici spun că în locul lui Hitler era altcineva şi că istoria era la fel. Mă îndoiesc, poate că exista un personaj similar, care îşi asculta generalii şi câştiga războiul, sau care cucerea Europa pas cu pas şi nu ataca niciodată URSS.
O altă caracteristică a lucrurilor complexe este emergenţa, întregul face mai mult decât suma părţilor, apar fenomene şi calităţi noi, un om e mai mult ca suma atomilor din care e făcut corpul său, un om viu este mai mult decât corpul său, un om viu poate merge, doar picioarele acestuia nu. Cam sinistru, dar lămuritor.
Toate sistemele sociale sunt sisteme complexe, nu există proceduri, legi, reguli care să reglementeze toate posibilităţile, cazurile, situaţiile care pot apărea în realitate. Realitatea oferă totdeauna surprize, trebuie să învăţăm asta.
Dacă schimbările în cadrul sistemelor complicate se fac în mod raţional, conform unor proceduri, algoritmic, în cazul sistemelor complexe schimbările pot apărea “din senin” – lebedele negre, fără a avea în spate un algoritm precizat, mai mult, sistemele complexe sunt într-o continuă schimbare, iar asta presupune adaptarea la schimbare, învăţarea continuă, rezolvarea conflictelor.
Omul este obsedat de control şi predictibilitate, sistemele complicate sunt opera acestei obsesii, tragic este când aceste dorinţe se manifestă asupra sistemelor complexe. Sistemele complexe răspund la stimuli, dar răspunsurile nu sunt liniare, controlabile, cel mai simplu exemplu este creşterea impozitelor, până la un moment cresc veniturile încasate, există un moment când creşterea impozitelor conduce la scăderea veniturilor, iar punctul optim nu este în timp şi spaţiu constant (optim pentru Stat).
Rolul unui Stat este rezolvarea problemelor, altfel îşi pierde raţiunea de a fi, Statul, ca instituţie, are nefericitul scop de a rezolva problemele apărute în sistemul complex numit societate, prin legi, prin coordonarea unor acţiuni imposibile la nivelul indivizilor sau grupurilor sau rezolvarea unor situaţii conflictuale.
Folosirea combustibililor fosili după Revoluţia Industrială a condus la o explozie a populaţiei, comunicării, tehnologiei, complexităţii societăţii ca sistem. Simultan cu acest fenomen, totdeauna cu un pas în urmă, Statul şi-a urmărit misiunea şi a reglementat, coordonat, rezolvat situaţii conflictuale, creşterea neliniară a complexităţii societăţii a condus la creşterea Statului şi, de aici, a resurselor consumate de acesta, în detrimentul folosirii libere a resurselor de către membrii societăţii.
Creşterea reglementării a dus pentru o lungă perioadă de timp la creşterea productivităţii, prin domnia legii, respectarea drepturilor de proprietate, eliminarea monopolurilor. Simultan, Statul a crescut ca pondere în toate domeniile societăţii, rezultat natural al domeniilor pentru care societatea a cerut reglementarea sau Statul a crezut de cuviinţă să reglementeze.
Răspunsul societăţii la creşterea complexităţii a fost birocratic, lumea a devenit mai previzibilă şi mai predictibilă prin birocraţie şi prin creşterea rolului Statului. Doar că, odată cu creşterea rolului Statului, acesta a consumat din ce în ce mai multe resurse, umane, de timp, financiare, energetice. Toată această epopee a secolului XX a mers înainte cu ajutorul combustibililor fosili, predictibilitate înseamnă entropie joasă, menţinerea acesteia se face cu un consum mare de energie, oamenii au încercat să facă din societate un lucru complicat dintr-un lucru complex. Şi în mare măsură au reuşit. Lumea este un loc mai sigur acum decât la începutul secolului XX.
Este falsă lupta ideologică stânga – dreapta, pentru că dreapta schimbă regulile, nu le elimină, doar schimbarea regulilor nu aduce o schimbare de viziune, scopul dreptei nu este diferit de cel al stângii, ambele doresc o lume cât mai controlabilă, mai previzibilă, complicată, nu complexă.
Criza de azi este o criza generată de scăderea cantităţii de energie liber consumabilă per capita, nu mai suntem capabili să menţinem complexitatea socială. Se va încerca reducerea complexităţii cu forţa. Peste tot în lume scad libertăţile individuale, se încearcă impunerea unor reglementări ca ACTA, se impun reglementări la un nivel din ce în ce mai înalt, pactul fiscal la nivel european e un exemplu. Ne îndreptăm spre o dictatură a birocraţilor, birocraţi corporatişti şi de Stat.
Nu aceasta este calea, calea este descentralizarea, cât mai multe lucruri reglementate local, soluţii locale la problemele noastre, ale tuturor.
DAN SELARU
sursA: romaniadeieri.blogspot.com