Site icon gandeste.org

Cristian Pîrvulescu vrea să federalizeze, electoral, România. Preşedintele pe viaţă al Pro Democraţia reintroduce, pe şest, tema regionalizării

Cristian Pîrvulescu, preşedintele “pe viaţă” al Pro Democraţia după ce a încălcat grosolan propriul statut al asociaţiei depăşindu-l în mandate şi pe Iliescu, vrea, mai nou, să înceapă federalizarea României prin “reforma legislaţiei electorale”. Nici un om normal nu poate înţelege cum acest personaj anost, care este autorul principal al debandadei sinistre a sistemului electoral din ţara noastră, prin care un oarecare cu trei voturi poate ajunge parlamentar în locul unui candidat cu 90.000, este în continuare agreat la masa dezbaterilor pe această temă.

Concret, în cadrul discuţiilor care au loc la Comisia parlamentară de cod electoral, miercuri, 4 februarie 2015, Pîrvulescu a propus din partea asociaţiei pe care o conduce în mod fraudulos un “proiect de reformare” a sistemului electoral care ar permite, printre altele, introducerea votului electronic prin internet şi, după un model german, “crearea unor colegii plurinominale regionale, care să poată asigura o distribuţie proporţională la nivel naţional a aleşilor”. Cităm din ştirea RRA:

“Preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, este de părere că, pentru aplicarea unui astfel de sistem, este necesară renunţarea la colegiile electorale judeţene şi înfiinţarea unor colegii plurinominale regionale, care ar asigura o distribuţie proporţională la nivel naţional. Cristian Pârvulescu afirmă că în acest moment se poate ţine seamă de împărţirea colegiilor pe regiunile de dezvoltare deja existente.”

Adică regionalizarea a fost blocată tocmai din cauza tendinţelor trădătoare de federalizare mascată a României, şi tov. Pîrvulescu – acelaşi personaj care, de mână cu Tăriceanu, a bulversat România cu “sistemul uninominal” – vine acum cu un “sistem german”, ca şi cum România ar fi, pe lângă “land of choice” şi ţara landurilor din Carpaţi.

Bref. Dacă tovarăşul Pîrvulescu este acoperit, serviciul care-i ţine umbrela ar trebui să aibă grijă să nu se răstoarne în drum cu tot cu carul “societăţii civile”. Daca tovarăşul Pîrvulescu este acoperit al unui serviciu străin, ar trebui să i se pună în vedere, civilizat, să-şi ia catrafusele şi să plece acasă. Acest scurt articol este doar un semnal de avertisment. Vom reveni.

Sursa: Ziaristi online

Exit mobile version