Înțeleg prea bine ca un câtăreț sau un actor să-ți recomande și să te îndemne publicitar către o băutură sau o saltea. Omul vorbește pe limba lui și pe curul lui… Și călare pe contul său bancar, cel mai important …și în paranteză. Dar imediat ce capătă profunzimi, pronunțându-se despre comunitate, politică sau alte preaînalte daravele societale, eu mă sperii și mă dau trei pași înapoi, doar pentru a-l privi mai bine. Mă vreau doar puțin inteligent, așa că mă întreb: Ce îl recomandă, carevasăzică? Replica de film „vocea și talentul” e bună, dar tot pentru scene și filme.
Numai că azi e plin de „vocalizatori” și „talanți”, actori sau cântăreți, care se pronunță, neamule, cu maxime „aplombe” și „amplatitudini”, asupra problemelor tale fundamentale, neamule! Iar eu nu mă mai întreb ce îi recomandă, ci mult mai simplu: „De ce?!”.
De ce ai asculta o vedetă populară vorbindu-ți despre nimic altceva decât organizarea generală a societății, sau, în subsidiar, despre politică, justiție sau relații externe? De ce?! Dar nu există termeni mai potriviți decât cei de „dambla universală”, specific democratică și capitalistă, pentru ceea ce se întâmplă, și, bineînțeles, nu numai la noi, în România. Filosoful, cărturar statornic, nu are, paradoxal, atâta cădere în fața maselor pentru a vorbi despre viață și lume, câtă are cântărețul …poate cu doar puțin înainte de a se sinucide. Psihologul mult prea specializat nu are cuvintele pe înțelesul publicului pentru a expune despre dragoste și cuplu pe cât le găsește actorul …aflat la a șasea căsătorie. Sociologul e prea doct în relații umane spre a-și găsi trecerea spre mentalul colectiv, așa că sfaturi pentru combaterea rasismului dau fotbaliștii înainte de începerea meciurilor pe stadioane… doar ei înjură pe toată lumea, fără discriminare. Ba, mai mult, iar paradoxalul se întinde către infinit: pe o problemă aparte, cu vreun caracter special, în plin specific, se va aprecia originalitatea și perspectiva nebănuită din partea opiniotului ocazional…
Iar relația stupidă dascăl-elev funcționează în dublu sens, fără ca nicio parte să se întrebe simplu și cu bun simț „de ce?”. Publicul: De ce să ascult astfel de oameni pe care nu îi recomandă nimic pentru sfaturi sau îndemnuri în această privință?! De ce?! Vedeta: De ce să le vorbesc celorlalți despre lucruri care, trebuie să-mi recunosc, în mod evident mă depășesc?! De ce?!
Trebuie să fie cel puțin nefiresc, nelalocul lui lucru ca un actor sau cântăreț, pentru simplu fapt că e actor sau cântăreț, să poată a se pronunța asupra a… orice preocupă publicul! Oameni care, în modul cel realist, devenit uitat, nu au nici în clin, nici în mânecă cu mersul mereu sinuos al unei societăți. Și astfel vedem actori dând verdicte cu maximă încredere în politică și cântăreți analizând cu deplină infatuare justiția, sau invers. Strada și social-media se umple de ei. Și sunt locurile cele mai potrivite, deloc întâmplătoare, pentru că doar aici nimeni nu îi poate „lua la întrebări”, doar aici nu există obligația de a ști mai mult decât spui. Aici vine vedeta și lasă un vânt, doar atât, iar totul în jur capătă aerul academiei ateniene, de școală filosofică idealistă. „Doar a spus Cutărescu, care e…” …Ce?!
Realitatea elucubrantă este că un actor sau un cântăreț are cuvinte grele de spus în larga comunitate în care trăiește asupra a orice, iar pentru asta, spre deosebire de toți ceilalți, nu e dator decât să îndeplinească o singură condiție: să le găsească, din împrumuturi sau achiziții sporadice, nu are importanță, nimeni nu se va întreba. Îndărătul acestor cuvinte poate fi vidul deplin, nimeni nu va privi dincolo. Pentru că poți să te întrebi oricând, la fel de simplu: Câte noțiuni are un Tudor Chirilă despre justiție, în afara celor despre care vorbește? Câte cunoșțințe are o Oana Pelea despre politică, în afara celor pe care le expune în dictoane? Dar, paradoxal, se pare că nimeni nu o face, sau nu o face pentru a veni cu concluzia cea mai potrivită?
Explicațiile pentru acest fenomen pe cât de global, pe atât de paradoxal, sunt strict democratice și capitaliste. Cum altfel?! Prima este că cei care au cunoștințe în domeniile despre care vorbesc acum cel mai mult și popular actorii, analiștii politici sau politologii, spre exemplu, au fost cumpărați și aserviți de sistem, sunt înăuntru, și nu afară? Nume? Dan Pavel, Alina Mungiu, Cristian Pîrvulescu, etc. S-a întâmplat după reguli… stict capitaliste, iar efectul a fost tot asupra „capitalului”, însă a celui de încredere, din partea publicului, pe care l-au pierdut. De cealaltă parte, vorbim tot despre un „capital”, cel de imagine, pe care vedetele, actori sau cântăreți, nu fac nimic altceva decât să-l speculeze, în beneficiul lor, a propriilor idei, dar, cel mai adesea, nu numai sau mult mai mult (și practic) decât atât.
Astfel, strict teoretic, dar și magic, în același timp, simplu fapt că o persoană are atașat statutul de „publică” individualității sale îl face dintr-odată, printr-un hocus-pocus, apt și competent pentru a fi nu numai demn de ascultat, dar și de urmat. Astfel, singura concluzie ar putea fi că există câteva specialități, câteva facultăți de-a dreptul miraculoase: faci teatru și film și devii un specialist, o voce publică în… aproape ce vrei, drept, științe politice sau teologie. Nimeni nu mai beneficiază de un asemenea privilegiu, decât poate fotbaliștii, fără nicio facultate sau cu cea de Sport la ff… E de-a dreptul „miraculos”, mintea se oprește cu încăpățânare asupra acestui termen „explicativ”, „miraculos”, dar în mod sigur e în afara sferei raționalului. Iar Tudor Chirilă și Oana Pelea, Victor Rebengiuc și toți actorii de la teatrul național de comedie publică, socio-politică, fac vocalize și dau replici în sloganuri pe scenele pieței și ale social-media. Și atât. Doar nimeni nu se așteaptă la explicații pentru ele… „Piesa-i gata,/ Trag oblonul./ Hei, ce ploaie e afară!/ Dacă v-au plăcut bufonii mai poftiți și-n altă seară!”.
Autor: Cristian Pătrașcu
Sursa: Anonimus.ro