Actuala campanie electorală nu poate aduce nimic nou, existând toate indiciile transformării ei într-o detestabilă cerşetorie de voturi. Sistemul şi oamenii care l-au creat au produs această imensă subminare naţională cunoscută sub numele de corupţie. Sistemul pare tot mai instalat încât o reformare nu este posibilă.
Oamenii sunt aceiaşi în majoritatea care va fi legitimată pentru a decide. România este într-o situaţie specială, rezultată din modul în care s-a făcut trecerea de la sistemul totalitar-comunist, respectiv prin activarea criminală a violenţei. Posibilitatea schimbării nu poate veni decât prin recentrarea societăţii, a militantismului pentru o politică legislativă constituţională, indirect pentru o aliniere juridică a Parlamentului la interesul public. Clasa politică actuală este infracţională, sistemul la fel. Știm asta, aproape toţi.
Posibilitatea instaurării prin intermediul justiţiei actuale a unui alt tip de societate nu este posibilă. Însăşi justiţia, instituţia-cheie a democraţiei, este folosită pentru echilibrul forţelor politice infracţionale. Prin numiri, prin organizarea curentă, prin controlul nereglementat al actului de justiţie, prin înălţimea şi fineţea intelectuală a celor implicaţi în reformă, Justiţia română este o simplă tarabă. Fenomenul în sine rămâne în nestingherită actualitate. Autoritatea justiţiei nu are cum să existe în alt plan al evoluării acesteia şi datorită modului în care funcţionează instanţele. Judecători, avocaţi şi părţile implicate în procese sunt victima terifiantă a unui experiment de compromitere a desfăşurării actului de justiţie, o afacere terorizantă. Instanţele nu au fost reglementate nici măcar cu obligaţia de a avea un orar strict al pledanţilor, încât românii îşi petrec săptămâni prin tribunale pentru diverse cauze.
Cu un mediu public dominat de tot felul de blocaje special confecţionate, politicul se vede obligat să se confrunte doar cu propriile-i probleme mafiote, ajuns inapt şi contrar cauzei publice, unica pe care ar trebui să o reprezinte. Vedem în justiţie unicul mecanism de reglare, însă numai după o acută profesionalizare a acesteia, aici fiind începutul. Aşa cum sistemul public dominant, al serviciilor curente, aşteaptă digitalizarea şi unificarea informaţională, cu aceeaşi situaţie se confruntă toate segmentele. Orele de aşteptare la ghişee în faţa unor funcţionari supraîncărcaţi de o muncă de uzură maximă dau, în continuare, sensul unei politici întru totul imbecilizante. Crimininalizarea democraţiei este, în fapt, actuala politică insistentă a statului român. Degajarea acestei teribile încleştări între instituţii şi români va face loc responsabilităţii şi transparenţei, dezvoltării de care ne îndepărtăm cu fiecare lege, acţiune presupus publică.
Spunem că avem o Constituţie excepţională. Poate. Că este plină de ambiguităţi poate fi o simplă părere. Curtea Constituţională pare un cimitir al elefanţilor când ar trebui să fie parte a sistemului nervos al României. Spunem că avem stat de drept. Da, pe hârtie, şi nici măcar acolo întotdeauna. Este suficient să observi cazul “cucuvelei mov” şi vei înţelege simbolismul în care funcţionează România. CSM, înainte de-a face ordine, va trebui să vină cu reglementări urgente, nu doar cu opţiuni gen cine-i mai bun dintre cei care nu au cum să fie altfel decât ridicoli şi mediocri, prin condiţiile curente.
Autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro