Majoritatea comentatorilor justifică acest fenomen prin erodarea familiilor şi a restrângerii respectului pentru instituţiile statului.
Infracţionalitatea economică produsă de cei care nu respectă instituţiile fundamentale ale statului s-a evidenţiat pretutindeni, chiar în statele cu o veche tradiţie civică. A fost o perioadă în care respectul legalităţii era mai atent urmat în statele totalitare. Terorismul statal impunea frica în locul respectului. Dar, şi în aceste state, s-au găsit metode prin care o majoritate dominată samavolnic reuşea să reziste şi să sustragă din proprietatea obştească mijloacele necesare unei supravieţuiri. Merită subliniată simetria dintre imoralitatea şi lipsa de scrupule ale administraţiei centrale şi reacţiile negative ale supuşilor. Confiscarea funcţiilor de conducere şi a responsabilităţilor aferente sectorului de stat a fost prima etapă în consolidarea cleptocraţiei. Se fac mereu ierarhizări în toate domeniile, dar nu şi în problemele legate de instabilitatea morală a unor etnii. Putem avea regretul şi poate certitudinea de a fi desemnaţi ca una dintre ţările cu probleme extrem de grave în acest domeniu.
Lungul parcurs al unor investigaţii judiciare şi frecvenţa acestora impun o analiză a cauzelor esenţiale. Cetăţenii unei ţări nu se nasc infractori. Dereglările comportamentale şi aversiunea faţă de un minim respect pentru lege sunt urmarea unor cauze obiective. Suntem în prezenţa unei corupţii active, favorizată de pasivitatea unei societăţi încă traumatizată de efectele totalitarismului. Este indiscutabil că România se confruntă cu o serie de agresiuni împotriva intereselor publice şi private, deoarece concetăţenii noştri au învăţat că legile nu se respectă de către cei care poartă răspunderea principală într-un stat. În sectorul public sunt cele mai multe cazuri, deoarece principalii funcţionari ai statului, încă anesteziaţi de urmările comunismului, suferă de complexul unor inegalităţi care-i împing spre o înavuţire ilicită.
Majoritatea ilegalităţilor mai consistente sunt produsul unor înţelegeri oculte dintre gestionarii principali ai patrimoniului public şi agresivităţile manageriale a unor ambiţioşi lipsiţi de scrupule. Unul din rezultate se poate evalua cu o economie paralelă care se apropie de 30% din PIB. Mulţi şi-au pus întrebarea dacă deficitul moral actual este o caracteristică a etniei noastre sau este produsul unor accidente istorice.
Un popor este produsul istoriei sale. Instabilitatea politică şi social-economică a fost o constantă a istoriei noastre. Lungi perioade am avut o societate divizată politic şi debusolată moral, exprimând imaginea unei lumi anarhice în care corupţia şi alte patologii sociale dominau existenţa precară a cetăţenilor acestei ţări.
În realitate am fost victimele unor administraţii de tip colonial care ne-au exploatat la maximum. Practic, ţara noastră a fost intens jefuită. Perioada fanariotă şi cea comunistă sunt perfect reprezentative. Timp de 40 de ani totalitarismul comunist şi-a aplicat nestingherit metodele asiatice. Proprietatea, iniţiativa şi, ce este mai grav, mentalitatea românilor au fost distruse şi înlocuite cu o doctrină falsă şi cu metode discreţionare.
Efectele cele mai nocive au fost înregistrate în domeniul spiritual. Impostura calitativă şi degradarea unor factori legaţi de respectarea caracteristicilor esenţiale ale legitimităţii statale au condus la reacţii individuale destul de brutale. Înlocuind calitatea prin cantitate, statul comunist a dat naştere la un sistem industrial aberant constituit în dispreţul unor legi esenţiale ale economiei. În acest mediu bazat pe o incorectitudine generalizată, societatea aproape în ansamblul său a reacţionat simultan. Munca a fost simulată şi a existat o tendinţă aproape generalizată de a ataca acel mit numit avut obştesc, cât mai multilateral posibil. Statul a fost considerat principalul adversar al individului. Nu este un paradox afirmaţia că românul a ales legitima apărare atunci când, sufocat de o administraţie brutală, coruptă şi incompetentă, a renunţat la legalitate ca o metodă de minimă apărare în folos propriu şi împotriva statului. Morbiditatea acestor reacţii s-a constatat ulterior, deoarece această caracteristică negativă s-a păstrat chiar atunci când societatea şi-a recăpătat structura civică normală într-un perimetru european bazat pe respectul legilor şi al intereselor cetăţeneşti. Obiceiurile proaste se moştenesc uşor, iar uneori aspectele dramatice ale evoluţiei noastre au produs schimbări aproape de natura genetică în mentalitatea şi credinţele unei populaţii. După 1989 suntem într-o perioadă de convalescenţă doctrinară, dar urmările unor perioade de tristă amintire încă se resimt. Dispreţul pentru legalitate, superficialitatea şi multiplele sechele preluate din trecut pot explica multitudinea unor aspecte penale ce încadrează activitatea noilor profitori de astăzi, atât politici, cât şi economici.
În lungile şi tragicele perioade în care etnia noastră a fost crunt exploatată economic, singurele rezultate au fost sărăcia şi degradarea morală a maselor. La acest rezultat nefast din păcate nu s-a putut opune nici Biserica Ortodoxă, care nu a avut calităţile necesare de a fi un sprijin moral eficient într-o perioadă dominată de violenţe şi schimbări. Este cert că, în principatele româneşti, protecţia morală a religiei a fost insuficientă. Lipsa unui factor religios în timp a erodat respectarea instituţiilor. Cu riscul de a provoca enervare şi păreri contradictorii, îmi permit să afirm că în realitate au fost două Românii. În sud-est am avut principatele a căror etnogeneză este şi astăzi învăluită în mister, iar la nord Ardealul a beneficiat de tutela catolicismului, mult mai eficient faţă de distorsiunile istorice intervenite pe parcurs. După ce Ardealul a intrat în sfera administraţiei habsburgice (1699) şi în ciuda presiunilor exercitate în continuare de unguri, Ardealul s-a bucurat de o administraţie care a favorizat aplicarea unui regim juridic mai echitabil. În contrast cu perioada fanariotă (1711-1821) care a avut o influenţă nefastă asupra moravurilor supuşilor săi, administraţia habsburgică a consolidat respectul instituţiilor civile.
Am avut o istorie tristă mereu supusă unor factori externi. Fiind un popor mic aşezat la confluenţa unor imperii în mişcare, nu am contribuit decât în mică măsură la făurirea propriului nostru destin. Caracteristica principală a românilor a fost pasivitatea şi o ură mocnită împotriva tuturor. Am opus calamităţilor istorice doar o rezistenţă pasivă. O lungă perioadă infracţionalitatea economică a fost o formă de protest, dar care este din păcate activă şi în prezent. Am moştenit şi o garnitură de activişti care au uneori convingerea că pot face orişice fără a suporta eventuale consecinţe. Cred că va mai dura până când urmările fostului sistem se vor atenua definitiv.
Un reviriment moral care să ne ferească de abuzuri şi o consolidare a respectului datorat instituţiilor va interveni odată cu dispariţia unor sechele istorice şi o ameliorare a învăţământului, deoarece formarea unor caractere şi personalităţi nu se face la maturitate.
Autor: Dan E. Dobreanu
Sursa: Curierul National