Merge în fiecare dimineaţă la lucru, încearcă să fie primul, iar seara pleacă printre ultimii. Nu o face pentru a-i fi plătite orele suplimentare, nici pentru a-şi linguşi şefii, ci doar pentru că are treabă şi vrea să îşi îndeplinească „task”-urile cât mai bine. Desigur, puţină organizare îl jurul său l-ar ajuta să fie mai eficient şi să nu mai petreacă atâtea ore la lucru.
John Doe lucrează pentru o companie multistatală care pune mare accent pe valoarea angajaţilor săi şi investeşte mult în dezvoltarea acestora. John Doe îşi doreşte mereu să fie „compliant” cu regulile Companiei, cu legislaţia şi cheful şefilor, fiindcă doar aşa îşi poate „atinge kpi”-i cu succes.
El greşeşte mult fiindcă nu se expune celorlalţi când lucrează, nu merge la masă cu ceilalţi colegi şi nu încearcă deloc să „facă networking”, nu aspiră după sfaturile purtătorilor de funcţii din Companie şi cel mai mult, nu pare să realizeze ce oameni importanţi are în jurul său.
El îşi iubeşte colegii, nu ştie dacă ei îl iubesc şi nici nu-şi pune problema aceasta, fiind mereu concentrat să-i ajute. Iese cu ei la ţigară, deşi e nefumător, pentru a-i mai întreba câte ceva, pentru semnarea unor documente sau pentru un feed back cu privire la „achievement”-urile sale.
Dacă sărim la viaţa lui personală vom putea menţiona tentativa relaţiei sale cu o broască ţestoasă, pe care a întâlnit-o-n parc, însă din păcate aceasta a murit la câteva luni de la fericitul prim contact, datorită „carierei” lui John. Despre dragostea sa umană nu vom menţiona nimic, acesta fiind un subiect prea dureros pentru eroul nostru.
Compania investeşte enorm în John, deşi cu greu s-ar gândi cineva la el ca la un viitor al Grupului, probabil că vă întrebaţi despre investiţii vorbim. Despre salariul brut (căci aşa se vorbeşte în companii), telefonul de birou, un birou + scaun, computer de birou, şi chiria aferentă biroului său, porţia de aer condiţionat, desigur dacă mai adaugăm „bunurile publice” apa de la dozator, iluminatul şi toaleta putem spune că angajatorul este foarte, foarte generos şi atent cu condiţiile de lucru.
Vă veţi intreba cât de important este John pentru Companie, şi el are deseori această întrebare, însă răspunsul l-a regăsit în cugetările colegilor săi: „Din păcate, tu nu faci lucruri prea importante pentru firmă, însă cu siguranţă vei avea toate şansele de a creşte, dar depinde numai de tine, deci, eşti norocos că te afli la noi!”. A aflat toate acestea când i se decidea viitorul şi salariul în companie, după perioada de probă, fireşte fără să negocieze, fiindcă el se încrede mereu în corectitudinea şi respectul colegilor săi, fie că există sau nu.
Oportunităţile de creştere în companie sunt multiple pentru John: „lingerea hârtiilor” sau mai bine zis, evaluarea, expertizarea documentelor aferente activităţii din cadrul departamentului, cât şi în relaţia cu celelalte departamente, „stingerea incendiilor” sau „lingerea situaţiilor de care nimeni n-are chef” ori mai bine zis, management-ul situaţiilor de criză şi dezvoltarea capacităţilor de găsire a soluţiilor („problem solver”, „solution seeker”) în situaţii diferite, precum şi valorificarea oportunităţilor aduse de fiecare „new challenge”.
Desigur, lista este lungă, însă nu vrem să vă stârnim invidia, aşa că avansăm în cariera lui John.
Poziţia lui în Companie ar putea fi foarte uşor desfiinţată, de altfel management-ul nu-şi pune niciodată întrebări empatice către oamenii ca John, fiindcă probabil John-ii sunt recunoscători Board-ului pentru faptul că au un loc de muncă, doar toată lumea aşa începe, de jos, prin urmare „nu e nici o problemă dacă ne batem joc de ei”. Fiindcă dacă nu le convine, fiecare Doe ar putea foarte bine să plece în altă parte, doar cred ei că le va fi mai bine? Trebuie să aprecieze ce primesc şi nicidecum să se plângă de cum ar trebui să fie.
Fireşte, analiza unui cost de oportunitate în dezvoltarea lui Doe nu intră deloc în vederea management-ului, chiar dacă mulţi oameni din companie ce au trecut de la numele de Doe fug în alte părţi, „fraierii îşi vor lua ţeapă, iar noi nu-i vom primi înapoi”, pare să fie o raţiune a Conducerii sau a HR-ului.
Nimeni nu dă semne să se gândească la potenţialul lui Doe: altfel dacă ar fi fost vreun „deştept” sigur n-ar mai fi fost în Companie, ar fi fost în altă parte, corect? Prin urmare, e un fraier care vrând-nevrând acceptă să-i fie stabilite sau nu priorităţile, timpul şi dorinţele sau valorile, căci dacă nu vrea să se integreze va trebui să plece.
Aşa cum puteţi observa, management-ul are o viziune largă şi vastă cu care-şi motivează angajaţii, aceasta începe de la „dacă nu-i convine, să plece” şi se nemărgineşte cu intervalul deschis al integralei: „eşti prost şi nu apreciezi mila noastră, pleacă”. Nimeni pare să nu înţeleagă de ce afacerile merg prost. Uf, criza asta!
Revenim la potenţialul lui Doe, căci vă simţim nerăbdarea de a afla mai multe. Nu vom vorbi de studiile, de performanţele, de cercetările sale în care a fost implicat de-a lungul anilor de facultate şi nici de valorile sale morale. Spunem doar că e un Doe obişnuit care înoată între extreme, care din fericire nu are probleme serioase psihice sau fizice şi nici nu e un Mozart încă în drumul spre apogeu, cu descoperiri milenare la activ.
Însă, fiindcă Doe nu mănâncă decât o dată pe zi, seara când ajunge de la birou, se pare că de-a lungul anilor a dezvoltat unele patologii care, sîc, nu au fost depistate de analizele obligatorii anuale.
Aşa că într-o zi, când era pe scaun, la birou, cu faţa în computerul său, Doe a început să respire tot mai greu, aşa că a baut ultimul gât de apă pe care-l mai avea în pahar, iar până să mai facă altceva, a picat cu faţa pe tastatură. N-a grăit, doar tastele au ţipat la contactul cu faţa acestuia, după care doar un „zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz” nesfârşit urla pe ecran, noroc însă că desktop-ul era pe mute.
Colegii săi erau în şedinţe, la care Doe nu are acces de obicei, fiindcă nu e suficient de important, şi nici nu are laptop cu care să lucreze din sala de şedinţe la alte „task”-uri. Aşa că vreme de aproape 5 minute nimeni nu a observat adormirea lui Doe, doar când un coleg de la un birou mai îndepărtat, ieşit din şedintă, i-a cerut print-ul unor documente, a observat lipsa de răspuns a lui John. Aşa că s-a apropiat de biroul eroului nostru, pentru a-i lăsa un post it şi l-a surprins dormind. „Săracul, dacă nu are un management al timpului, uite, a ajuns să aţipească la birou”, îşi spunea colegul pe când se gândea „multitasking” dacă să raporteze „comitetului de compliance” despre lipsa de respect a lui John faţă de grija pe care Compania i-o arată sau să-l trezească pe eroul nostru.
Încearcă să-l trezească pe John, însă acesta părea că refuză ajutorul primit sau mai bine zis, părea că-l ignoră prin oferirea nici unui răspuns la procedurile de trezire prevăzute pentru astfel de situaţii şi bine puse în practică de colegul ieşit din şedinţă.
Fireşte, au fost anunţaţi restul colegilor de fapta lui John şi curând câţiva dintre aceştia s-au strâns în jurul leneşelui (chiar aproape jumătate din membrii „comitetului de compliance”, colegi foarte, foarte ocupaţi de altfel) pentru a vedea de ce eroul nostru refuză să se trezească. În cele din urmă, la 10 minute de la venirea colegului şi la 15 minute de la contactului feţei lui John cu tastatura, a fost iniţiată procedura de anunţare a Salvării companiei de servicii medicale cu care Compania are contract. Medicii au sosit la biroul lui John, prin trafic + lift + procedura de înregistrare la recepţie cu motivul şi durata vizitei, la doar 8 minute de la primul apel de urgenţă.
Aici menţionăm că procedura nu a fost respectată complet, deoarece medicii nu au primit un însoţitor din partea companiei, pentru a fi supravegheaţi prin sediu, ci doar escortaţi de către colegii de la recepţie care aveau de atins un „kpi” specific pentru rezolvarea unor astfel de situaţii urgente: „În caz de urgenţă majoră, the public relations manager trebuie să găsească soluţii în mai puţin de 10 minute”, potrivit unui extras din normele interne ale Companiei care reprezintă unul din target-ele specifice pentru care respectivul angajat va primi un bonus anual. Oricum acest lucru nu e atât de grav, cât timp a fost găsită o soluţie în timpii standard prevăzuţi.
Din păcate, John Doe a fost dus la spital pentru a i se constata decesul.
Nimeni nu poate spune dacă eroul nostru era mort deja când a fost anunţată salvarea sau când aceasta a ajuns la fostul său birou, fiindcă nimeni nu avea în atribuţii să determine acest fapt, iar contractul Companiei cu furnizorul de servicii medicale prevede clar că în situaţii de ambiguitate Furnizorul va „handle any inadequate circumstances”.
Dacă John şi-ar fi revenit din acest somn, cum l-au numit colegii şi management-ul, atunci ar fi trebuit să explice natura comportamentului său, de ce a fost iresponsabil prin expunerea Companiei la o asemenea situaţie neplăcută şi nedorită, precum şi să suporte plata penalităţilor aferente acestei fapte, lucru care totuşi a avut loc post-mortem.
Aşa cum prevede contractul de muncă coroborat cu contractul de asigurare de viaţă, familia lui John Doe primeşte o sumă de bani drept compensare pentru pierderea suferită. Banii acoperă funeraliile lui John, taxele interne ale companiei (plătite dinainte de virarea efectivă a banilor în contul familiei fostului angajat) şi onorarea obligaţiilor făţă de terţele persoane implicate în acest incident neplăcut: furnizorul de servicii medicale, locul de veci – valabil pentru doar 10 ani – cont basic ş.a.
Desigur, menţionăm că pe lângă mizerabila sumă de bani, familia mai primeşte: „cele mai sincere regrete şi pioase gânduri din partea Board-ului, ca semn de respect şi ataşament faţă de îndrăgitul lor coleg, John Doe”.
În orice caz, colegii i-au fost recunoscători, fiindcă au putut face un „saving unexpected”, căci au economisit salariul său brut din bugetul pentru anul în curs şi au distribuit sarcinile lui John catre alti Doe-ii ai Companiei.
În loc de încheiere, vă învit acum să ciocnim un toast, un pahar de Moet, în amintirea tuturor visurilor care mor în companiile din societatea noastră şi fie ca sacrificiul lui John Doe să nu rămână în van. Să bem ca pomanagii, adică să-l vărsăm pe pardoseală. ***Ca să citez un clasic în viaţa: „Nu e firesc, să facă de c***t management-ul românesc.”
Autor: Raul Dumitrascu
Sursa: Adevarul.ro