Ar putea purta numele generic ”Copiii sistemului”. O categorie aparte, după revoluție, de tineri implicați în politică, dar cu un solid background în fostele structuri comuniste, asigurate de părinți. La loc de cinste, nume precum Petre Roman, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, toți fii de generali de Armată ori Securitate, ei înșiși suspectați de legături puternice cu sistemul.
Desigur, cu toții erau interesați de cariere politice de vîrf, dar mai important era să execute ordinele sistemului, în momentele cruciale, fie chiar împotriva propriilor partide.
Sorin Oprescu e un exponent de vîrf al acestei categorii, iar ascensiunea lui s-a bazat, spre deosebire de alții, nu doar pe victorii, ci și pe înfrîngeri. Paradoxal, nu?
Dacă e ordin, însă, cu plăcere.
Să ne amintim ceea ce s-ar putea numi prima mare misiune politică a doctorului: lansarea pe orbită a noii vedete Traian Băsescu. O vedetă despre care fostul președinte Emil Constantinescu declara, la un moment dat, că a fost minuțios și în etape pregătită de serviciile secrete, ani de-a rîndul, pînă la funcția supremă în stat.
În 2000, Capitala se găsește într-o situație critică. Pe de-o parte, Bucureștiul e un oraș tot mai pronunțat de dreapta, pe de alta e dezamăgit amarnic de prestația edililor CDR din ultimii patru ani, în frunte cu dezastrele Ciorbea și Lis.
Urmarea? În alegerile locale, în primul tur, PSD cîștigă șapte primării din șapte în capitală, și încă la scor. CDR, încă avînd o susținere solidă, ia locul doi, iar locurile 3-4 sunt împărțite frățește de PRM și PD. La primăria mare, în schimb, în ciuda sondajelor și spre stupefacția generală, candidatul CDR, Cătălin Chiriță, ratează la un procent și ceva intrarea în turul doi, în favoarea outsiderului Băsescu.
Diferența dintre Oprescu, omul PSD, și Băsescu e, însă, devastatoare: cca.41% la 17%.
Mai mult, Oprescu are mai multe voturi decît următorii trei clasați la un loc, adică Băsescu, Chiriță și Pădure.
Ce a urmat e incredibil.
În următoarele două săptămîni, Oprescu a dispărut complet, la propriu, fiind cazat, potrivit unor surse, într-o vilă din Snagov, lăsîndu-l pe candidatul Băsescu să zburde și să împroaște nestingherit cu acuzații și informații-bombă, cum ar fi cea potrivit căreia primarul Oprescu ar intenționa să concedieze toți angajații de la metrou. PSD încearcă din răsputeri să-i suplinească absența, fără succes. În turul doi, Băsescu reușește imposibilul și cîștigă primăria generală, recuperînd un handicap de peste 33%, toate celelalte primării fiind adjudecate de PSD.
O înfrîngere a lui Băsescu ar fi stopat din fașă o carieră, cum spunea Emil, atent pregătită, mai ales că Petre Roman abia aștepta să-i ia gîtul în partid. S-a întîmplat, însă, invers.
Începea ascensiunea lui Băsescu spre marea politică, după rodajul la Transporturi.
O manevră aproape identică a făcut alt copil al sistemului, Mircea Geoană, în 2004, printr-un non-combat la primărie aproape identic, tot în favoarea lui Băsescu. Mai mult, o declarație stranie anti-PRM a lui Geoană, a doua zi după primul tur al prezidențialelor, l-a lăsat pe Năstase fără voturile multor ardeleni. Gafă sau ordin?
În 2008, PSD avea o nevoie disperată de victorie la primăria generală, pentru a spera într-un scor bun la parlamentarele din toamnă. În plus, o victorie în București ar fi contat enorm și în perspectiva prezidențialelor din anul următor. Contextul era excelent, după ruptura PNL-PD electoratul bucureștean de dreapta fiind scindat. Cum PSD își pierduse încrederea în Oprescu, mirosit că făcea jocuri externe, a desemnat alt candidat. Prilej excelent pentru ca doctorul să plece cu tam-tam din partid și să candideze singur, rupînd și electoratul PSD în două.
A fost momentul ca Oprescu să beneficieze, cum au remarcat mulți analiști ai vremii, de un sprijin foarte ciudat, de proporții uriașe față de capacitatea sa reală de a-l atrage. Campania doctorului a bătut la costuri campaniile unor mari partide și i-a adus victoria, ceea ce a lovit crunt în fostul său partid. Cine a hotărît, peste noapte, să investească așa mult într-un politician care avea deja renumele de perdant de profesie, după două eșecuri la primărie?
Interesant că Oprescu a avut în permanență, în toți acei ani, o relație suspect de bună cu Traian Băsescu, maximum de gîlceavă între ei fiind cînd cu celebra hernie prezidențială, dar era vorba de o dispută medicală, nu politică.
Doar prin 2006 Oprescu sărise ca ars cînd Băsescu făcea demersuri tot mai hotărîte pentru desecretizarea unor dosare ale fostei Securități. Peste noapte, Sorin Oprescu s-a trezit să lanseze un “apel la rațiune” adresat clasei politice din România, de a nu cădea în capcana întinsă de președinte: “Senzația este aceea a unei imense manipulări orchestrată de la Cotroceni de președintele Băsescu, folosirea drept pretext a dosarelor fostei Securități, pentru atingerea unor scopuri nemărturisite”, se menționa în document.
Doi ani mai tîrziu, surpriză: Oprescu declara într-un interviu pentru EVZ că deține dosarul de securist al președintelui Băsescu, dar pe care nu are de gînd să-l facă public.
În 2009, candidatura la președinție a independentului Oprescu a jucat un rol crucial în realegerea lui Băsescu. Nu e vorba neapărat de voturile pe care le-a rupt în mod real de la PSD cît de cele prezentate în mod constant de sondaje, și care îl dădeau între 10-14% din preferințele electoratului, ceea ce a slăbit considerabil impresia de forță a candidatului PSD, Mircea Geoană. În realitate, Oprescu a luat cca.3%, dar chiar și aceste procente i-ar fi fost suficiente lui Geoană pentru a cîștiga. Ne amintim, însă, atacurile lui Oprescu la Geoană, pe care îl acuza public că are un blat cu Băsescu: ”Asta-i părerea mea. Are o înţelegere cu Traian Băsescu, după cum văd că se mişcă lucrurile” (Antena 2)
De cealaltă parte, Băsescu arunca și el o bombă, la Radio România Actualități, dezvăluind că strategii americani au impus ieșirea PSD de la guvernare din cauza aceluiași Oprescu, ajuns la cîteva procente în sondajele reale de Geoană. ”Și atunci, strategii americani i-au spus ”domnule Geoană, riști să nu intri în turul doi, singura soluție ar fi să generezi o polarizare masivă între cele două partide mari. Polarizarea s-a produs!” spunea Băsescu.
Foarte interesant, timp de două mandate la primărie, doctorul nu a găsit nimic suficient de compromițător pentru predecesorii săi Videanu și Băsescu, deși lăsa, inițial, impresia că îi mănîncă cu fulgi cu tot. Doar o vorbă aruncată într-un interviu, prin 2008, despre niște sesizări la DNA, despre care nu a mai auzit nimeni ulterior.
La rîndul său, Băsescu declară, azi, că timp de zece ani nu ar fi primit nicio sesizare legată de fărădelegi ale edilului. Măi să fie!
Să mai amintim că presa tot anunță de vreo patru ani încoace că arestarea doctorului e iminentă, fără rezultat, însă, pînă ieri noapte.
În 2009, același Oprescu își trimitea echipa de consilieri, Adrian Thiess, Victor Dumitriu și Cornel Comșa să semneze ostentativ listele de susținere a candidatei Elena Băsescu pentru P.E. Răstimp își găsea timp să facă și niște jocuri oculte cu o pseudo-candidatură la șefia Crucii Roșii doar pentru a se retrage în ultima clipă în favoarea Mihaelei Geoană. ”Copiii sistemului” își fac mereu ”mici” servicii, reciproc…
Momentul de vîrf al lui Oprescu a fost anul 2012, cînd două mari partide au ales să se grupeze în spatele său la primăria generală mai degrabă decît să promoveze candidat propriu. Primăria nu mai era o miză strategică: USL era deja la putere, iar prezidențialele aveau loc abia după doi ani.
Cu totul altfel stau lucrurile anul viitor. Pentru dreapta e crucial să cîștige primăria generală, dacă vrea să aibă șanse reale pentru palatul Victoria, în toamnă.
Cum oferta de candidați a PNL e ”subțire”, că vorbim de Gorghiu, Bușoi, Petrache sau Atanasiu, soluția e strategia inversă: nu ridicarea propriul candidat, ci eliminarea celorlalți, bucată cu bucată.
Sunt șanse mari ca Oprescu să fie iar parte a unui joc bine organizat, prin care retragerea sa să dea o grea lovitură PSD, care miza pe el în alegeri. Sistemul are alte planuri, se pare, care nu includ predarea Bucureștiului stîngii. Vălmășagul greu descriptibil de la DNA, în cazul Oprescu, are avantajul că scapă fixării clare în memoria opiniei publice; peste cîteva săptămîni va fi greu de recapitulat cine ce a făcut. Cazul e împănat cu tot felul de alte informații greu de ordonat: misteriosul interviu dat înainte cu o zi de edil, profeția veche de o săptămînă a unui jurnalist vizavi de iminenta arestare, decizia exagerat de promptă a Regelui de a retrage o decorație acordată doctorului șamd.
Dosarul Oprescu va continua, curînd, cu anchetarea sa în stare de libertate, probabil și după o demisie răsunătoare din funcție, apoi se va așterne praful pe el, la fel ca peste alte dosare. PSD va merge la primărie cu vreo figură jalnică, gen Robert Negoiță, motivînd că nu a mai avut timp să repare lucrurile. Încă o misiune îndeplinită, în contul unui copil al sistemului. Încă o perdea de fum, în ochii românilor.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: In Politics