Manualul de istorie a secuilor adresat copiilor din clasele a VI-a şi a VII-a, lansat în septembrie 2012, îi învaţă pe copii că românii le-au fost „slugi“, şi că în timpul Primului Război Mondial armata română a devastat şi jefuit magazinele şi casele secuilor.
Potrivit istoricilor, manualul abundă în inexactităţi, toate de natură să alimenteze teoriile şovine care otrăvesc relaţiile româno-maghiare.
„Este plin de inexactităţi şi de falsuri grosolane, cu care nici istoricii unguri serioşi nu pot fi de acord!!!“, arată rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, academicianul Ioan Aurel Pop, pentru „Adevărul“.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei se spală pe mâini susţinând că publicaţia nu este un manual, ci un material didactic auxiliar pentru cursul opţional „Istoria secuilor“ şi, ca atare, nu au nicio responsabilitate în ceea ce priveşte conţinutul şi avizarea acestuia.
O analiză a acestui manual ne-a fost oferită de istoricul Marius Diaconescu, lector universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Încă de pe foaia de titlu a cărţii, finanţate integral în România şi după care vor învăţa copiii secuilor din şcolile publice ale statului român, suntem informaţi că acesta este un „manual şi ghid destinat elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a din şcolile generale“, elaborat sub patronajul Consiliului Judeţean Harghita.
În prefaţă este reiterat caracterul ştiinţific al lucrării: „Manualul trebuie să aibă baze strict ştiinţifice (să spunem clar: academice)“. Pentru a conferi şi greutatea politică necesară, se subliniază că „acest manual a fost realizat la cererea şi din grija liderilor politici din judeţele Harghita şi Covasna“. În finalul aceleiaşi prefeţe, după un citat celebru din Antichitate („zarurile au fost aruncate“), este menţionat că manualul are un scop anume: „Cartea a pornit pe drumul propriu ca să-şi îndeplinească menirea“.
Care este menirea acestui manual de istorie a secuilor adresat unor elevi de 12-14 ani? De ce este destinat claselor VI-VII? Este exact vârsta la care se modelează conştiinţa, în care se formează Panteonul de eroi şi de modele. La această vârstă se clarifică din punct de vedere sentimental sensul cuvintelor „iubire“ şi „ură“. Este vârsta la care începe să dispară inocenţa copilăriei şi se formează caracterul viitorilor adolescenţi. Nu întâmplător a fost ales acest segment de vârstă ca public-ţintă de către promotorii acestei iniţiative. Orice cititor, indiferent cât de avizat este în domeniul istoriei, poate sesiza două direcţii fundamentale ale acestui manual finanţat de statul român: promovarea ideii autonomiei prin exagerarea libertăţilor secuilor din epoca medievală şi cultivarea unei atitudini antiromâneşti. Aceasta este „menirea“ manualului şi, în acest scop, „zarurile au fost aruncate“!
Românii – slugile secuilor
Încă din secolul al XIX-lea s-au scris sute de pagini despre originea şi rolul românilor din Secuime. Potrivit acestui manual aprobat de Ministerul Educaţiei de la Bucureşti, românii au venit ca slugi sau iobagi ca să îi servească pe secui şi aici şi-au găsit un cămin prosper.
Din cauza răscumpărării din iobăgie a secuilor de către principele Gabriel Bethlen s-ar fi creat un vid de forţă de muncă necesară nobililor, „astfel, locul secuilor dezrobiţi trebuia completat cu slujitori veniţi din altă parte. În conscripţia din 1614 găsim nu puţini iobagi care proveneau din Ţara Românească, Moldova sau Făgăraş din Ardeal. Colonizarea iobagilor români în ţinutul secuiesc într-un procent semnificativ a început în prima parte a secolului al XVII-lea” (pag. 75, sublinierea autorilor).
Peste câteva pagini, într-un text recomandat ca lectură, este reiterată venirea românilor ca slugi ale secuilor: „Din secolul al XVIII-lea, când pe proprietăţile feudale secuieşti, dar şi în gospodăriile secuieşti libere mai înstărite oamenii supuşi (iobagi, jeleri, slugi) nu proveneau dintre secuii decăzuţi material (ca mai devreme), apar tot mai mulţi iobagi şi jeleri români în conscripţii“ (pag. 96). Şi, totuşi, dacă venirea românilor a început după 1600, oare de ce iezuitul Antonio Possevino afirma încă de la 1584 că printre secui sunt mulţi români. Sau de ce în conscripţiile militare ale secuilor, adesea invocate de aceşti autori ai manualului, întâlnim deseori numele Oláh (Român)?
Jafurile şi crimele românilor în Secuime După 1916, românii au devenit duşmanii secuilor, se spune în carte. Armata regală română „a năvălit“ (beözönlött) în Transilvania, iar „teritoriile invadate de trupele române au suferit pagube grave“. Armata română a devastat şi jefuit magazinele şi casele secuilor. Au fost şi „multe sute de victime civile“ din rândul bătrânilor şi copiilor (pag. 135)! Autorii numesc rechiziţiile specifice oricărui război drept jafuri dacă le face armata română, dar le consideră normale dacă le face armata austro-ungară sau germană.
Autorii nu argumentează cu nicio sursă istorică moartea acestora, pentru că nu există aşa ceva. O altă fabulaţie introdusă în carte este cea privind lagărul de prizonieri de la Şipote, din judeţul Iaşi. Potrivit autorilor manualului, în timpul retragerii, trupele române au luat „în masă“ localnicii ca ostatici (pag. 137).
În total, din comitatele secuieşti „un număr de 17.000 de persoane au fost internate în tabăra de prizonieri de la Şipote, însă din cauza condiţiilor inumane abia 3.000 dintre acestia s-au întors acasă“. Lagărul de la Şipote a fost organizat pentru prizonierii de război şi acolo nu au fost internaţi civili.
Posibil ca printre prizonierii unguri să fi fost şi ostaşi secui, dar în orice caz nu în număr de 17.000! În lagăr au murit mulţi prizonieri din cauza tifosului, boală care a decimat şi o mare parte a populaţiei civile româneşti refugiate în Moldova. Mitul românilor invadatori Armata română a intrat în Transilvania în decembrie 1918 conform unui mandat internaţional de menţinere a păcii şi dezarmare, dar şi conform dorinţei noilor autorităţi româneşti ardelene.
Această acţiune este prezentată de autorii manualului ca o ocupaţie şi invazie românească, în timp ce acţiunile secuilor pe frontul antiromânesc sunt elogiate: „Iniţial, conducătorii armatei române de ocupaţie au colaborat cu administraţia comitatelor şi cu consiliile naţionale ungureşti, însă în scurt timp au introdus cenzura, interdicţiile de circulaţie nocturnă şi au ars presa din Ungaria“ (pag. 139). Orice istoric ştie că, în condiţii de război, restricţiile se aplică dintotdeauna şi pretutindeni în lume.
Românii, horthy şi secuii Tot românii sunt vinovaţi de criza economică izbucnită în secuime după septembrie 1940, când Transilvania de Nord a fost dată Ungariei de Germania nazistă şi de Italia fascistă. După evacuarea trupelor româneşti în urma arbitrajului de la Viena, „în special în Ţinutul secuiesc situaţia economică s-a înrăutăţit“ prin inflaţie ridicată, dificultatea aprovizionării cu alimente şi prin creşterea şomajului (pag. 151).
Regimul hortist nu a integrat economia locală din Secuime în economia Ungariei, ceea ce a determinat creşterea preţurilor, închiderea unor fabrici şi criză socială.
Dar, potrivit autorilor, tot românii sunt vinovaţi pentru aceste probleme: „Situaţia a fost şi mai mult îngreunată de acţiunile de evacuare ale autorităţilor româneşti“ (p. 152). Românii au avut la dispoziţie 15 zile pentru a evacua Transilvania de Nord, retragerea armatei şi a funcţionarilor s-au făcut în pripă, e greu de înţeles ce anume puteau face pentru a îngreuna situaţia secuilor atât de tare, încât urmele să se resimtă patru ani. Rămânând cu analiza în sfera autonomiei, se poate remarca absenţa totală din manual a oricărei referiri la anularea autonomiei secuieşti de către guvernul de la Budapesta în 1876.
„Manualul este plin de inexactităţi şi de falsuri grosolane“
Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, istoricul Ioan Aurel Pop, s-a declarat îngrozit de inexactităţile şi de falsurile istorice pe care le conţine manualul. „Citisem şi eu fragmente din acest manual şi m-am îngrozit, mai întâi ca istoric. Este plin de inexactităţi şi de falsuri grosolane (cu care nici istoricii unguri serioşi nu pot fi de acord!!!)“, a declarat academicianul Ioan Aurel Pop pentru „Adevărul“. Mai mult, acesta consideră că lozincile naţionaliste şi şovine din manual fac rău în principal secuilor, dar şi maghiarilor.
Cine a aprobat manualul?
Responsabilitatea privind conţinutul şi publicarea cărţii despre istoria secuilor, distribuită câtorva mii de elevi care au ales să participe la cursul opţional pe această temă, este pasată între autorităţi. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că publicaţia nu este un manual, ci un material didactic auxiliar, pentru cursul opţional „Istoria secuilor“, şi ca atare nu au nicio responsabilitate în ceea ce priveşte conţinutul şi avizarea acestuia.
La nivel local, atât timp cât există un aviz pozitiv al inspectorului de specialitate, şefii inspectoratelor spun că nu pot solicita retragerea materialului, în lipsa unui document oficial care să ceară acest lucru, venit de la minister, de la Academia Română sau altă instituţie avizată. „Acel material nu a trecut pe la Ministerul Educaţiei şi nu are nici o aprobare de la noi, în mod greşit s-a spus în presă acest lucru. Nu ştiu cine ar fi făcut-o, nu am văzut materialul. Ştiu subiectul, dar nu ştiu ce scrie în material, însă, în orice caz nu este un manual, ca atare nu există vreun aviz al ministerului“, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Inspectorii şcolari din judeţele Covasna şi Harghita, unde a fost editată cartea, din banii celor două consilii judeţene, spun la rândul lor că nu e datoria lor să avizeze materialele didactice utilizate la cursurile opţionale, ci doar programa acestor cursuri.
„Cartea a fost editată sub coordonarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita, editată şi finanţată de consiliile judeţene din Covasna şi Harghita. Noi nu am avut nicio intervenţie. Oricum, potrivit metodologiei, noi aprobăm doar programa şcolară“, explică Keresztely Irma, şefa ISJ Covasna. cu acordul inspectorului de istorie din Harghita
Cartea a primit totuşi un aviz de la inspectorul de specialitate, de istorie, de la Inspectoratul Şcolar Harghita, care consideră în continuare că respectă normele ştiinţifice şi nu trebuie retrasă.
„Este un material extrem de util, ceva nou, un spirit nou, care arată obiectiv viaţa cotidiană a oamenilor de aici. Este o carte despre istoria locală, care prezintă istoria ca atare, nu e nicio abatere de la adevărul istoric, am spus asta şi îmi asum răspunderea pentru această carte ideatic şi ca metodologie şi respectare a legislaţiei“, susţine Vanyolos Ştefan Albert, inspectorul de istorie de la ISJ Harghita.
Profesorul a mai spus că lucrarea „nu lezează nici demnitatea umană, nici pe cea a românilor şi este în consens cu legislaţia română şi europeană“, iar criticile aduse ei „sunt mai degrabă de natură politică“. De altfel, şi şefa ISJ Harghita este de părere că materialul nu poate fi retras atâta vreme cât încă are pe masă acest aviz pozitiv al inspectorului Vanyolos de istorie şi nicio altă instituţie competentă nu vine cu un contraraport.
„Însă Academia Română ar putea fi sesizată, iar în cazul în care se constată deturnarea adevărului istoric, academicienii ar putea să depună şi plângere penală împotriva celor care au pus lucrarea pe piaţă“, au declarat pentru „Adevărul“ surse din Ministerul Educaţiei.
Cine este istoricul Diaconescu
Marius Diaconescu este lector doctor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A publicat numeroase studii şi cărţi, consultând arhive din Austria, Polonia, Ungaria şi Vatican.
sursa: adevarul.ro