Apoi, reapariţia militară a Americii în sud-estul Asiei, în războiul din Vietnam, de partea sudului împotriva nordului comunist, a schimbat complet lucrurile, sovieticii şi chinezii au pus capăt conflictului dintre ei, şi au ajutat Hanoiul să câştige războiul cu Saigonul şi americanii. S-a petrecut exact ca în povestea dintotdeauna cunoscută, cu câinii care încetează gâlceava dintre ei şi sar toţi pe lupul venit din pădure în sat…
Şi iată că, după căderea comunismului şi anii ’90 dificili pentru Rusia, din pricina managementului economic şi politic defectuos al lui Boris Elţîn şi după iluziile din capul unor lideri ai SUA, cum că Rusia este terminată, slabă etc. şi că s-a intrat în epoca hegemoniei monopolare americane pentru multe secole de acum înainte, de vreo 15 ani încoace povestea cu lupul şi câinii se repetă, cu exact aceiaşi participanţi, dar din pricini diferite. Ce s-a petrecut acum 50-60 de ani din cauza lui Marx şi Lenin, din cauza comunismului, se petrece acum din cauza capitalismului şi a ideologilor săi David Hume şi Adam Smith, şi din cauza faptului că cei doi coloşi euro-asiatici au bătut palma să coopereze economic, politic şi chiar militar, pentru a contesta supremaţia Americii, pentru a o concura şi pentru a o stăvili, pretutindeni în lume.
La Moscova se crede că această supremaţie este mai degrabă una de faţadă, un fel de bluf, la fel se crede şi la Beijing, iar aceste îndoieli au contribuit mult la noua realiniere ruso-chineză. Am spune doar că mulţi decidenţi de la Washington, de un sfert de secol încoace, au privit Rusia cu ochii cu care în urmă cu peste 100 de ani ţarul Nicolae al II-lea al ruşilor a privit Japonia, adică a considerat-o slabă, neînsemnată şi incapabilă să i se împotrivească, iar apoi a fost învins şi umilit de aceasta în războiul ruso-japonez din 1905; la fel şi în cazul Chinei, ceea ce multor lideri americani li s-a părut că ar fi un colos cu picioare de lut se dovedeşte acum un adversar economic, financiar şi, probabil, în curând şi militar redutabil. Iar prietenia de ultimă oră chino-rusă este de-a dreptul una care poate da fiori oricui.
De exemplu, este evident astăzi că Americii nu îi este deloc uşor să se confrunte cu Moscova nici în Ucraina şi nici în alte părţi din Europa, după cum îi vine tot mai greu să stăvilească ofensiva financiară chineză, pretutindeni în lume, chiar şi la ea acasă. Pe de altă parte, Statele Unite şi-au făcut multe calcule greşite în privinţa forţei naţionalismului rusesc, de multe ori i-au dovedit lui Vladimir Putin că sunt indecise, sau că nu ştiu să negocieze şi nici măcar să ”măture sub preş” disensiunile cu propriii lor aliaţi din lumea euro-atlantică. Astăzi, de pildă, politica americană faţă de Rusia pare să aibă două sau chiar trei viteze şi să emane de la mai multe centre decizionale, de la Casa Albă, a democraţilor, de la Congresul controlat de republicani şi de la comandanţii americani ai NATO (da, şi aceştia fac politică, deşi n-ar fi cazul), comandaţi mai degrabă de complexul militar-industrial-financiar nord-american decât de şeful lor suprem, preşedintele Obama. Şi în cazul Chinei, într-un fel gândesc şi acţionează brokerii şi importatorii americani care fac comerţ cu chinezii şi câştigă, anual, miliarde de dolari inundând cu mărfuri chinezeşti ieftine America, şi într-un alt fel, politic, gândeşte Obama, atunci când se pregăteşte ”să pivoteze” din Europa către Asia şi Pacific şi să stăvilească China acolo, dar şi în restul lumii.
De aproape 2 ani, încercările americanilor de a izola internaţional Kremlinul au avut un efect exact invers – l-au aruncat în braţele Beijingului. În chip identic, aceeaşi politică neinspirată, de a ”îngrădi” Beijingul, l-a trimis lângă Moscova. Şi astfel s-a ajuns că, în timp ce americanii nu se prea înţeleg cu propriii lor aliaţi vest-europeni, la Bruxelles, sau la Washington, în privinţa abordării crizei ucrainene, o criză internaţională majoră, ruşii să fie în consens perfect cu chinezii la ONU, atunci când se discută o altă criză internaţională majoră, cea din Siria. În esenţă, se poate spune că triumfalismul american de după încheierea Războiului Rece cu Rusia, precum şi utilizarea ca o ”armă”, de către America, a instituţiilor financiare internaţionale; şi sporirea prezenţei militare a NATO în estul Europei; şi activităţile militare americane tot mai ample în mările din preajma Chinei, toate acestea şi altele întăresc Moscova şi Beijingul în credinţa lor că apropierea şi chiar alianţa strategică Rusia-China sunt şi necesare, şi bine gândite.
Autor: Radu Toma
Sursa: Cotidianul