Site icon gandeste.org

Constantin Cojocaru, economist: “România este în proprietatea oligarhiei transnaționale!”

Grupurile oligarhice transnaționale, prin guvernele şi serviciile secrete aservite, au pus la cale loviturile de stat din fostele ţări comuniste, iar prin guvernele marionetă instalate au pus apoi stăpânire pe resursele naturale, pe capitalurile şi pe economiile acestor popoare.

Poporul român a fost, este şi va rămâne, în veci, un popor european. Nu numai pentru că ţara lui a fost aşezată de Dumnezeu în spaţiul geografic ce leagă Oceanul Atlantic de Munţii Ural, ci şi, mai ales, pentru faptul că valorile fundamentale ale civilizaţiei româneşti sunt aceleaşi cu cele ale tuturor celorlalte popoare ale Europei. Avem valori comune. Avem şi interese comune. Toţi cetăţenii şi toate popoarele Europei doresc să trăiască în democraţie, în pace, în libertate, în demnitate şi bunăstare.

Oligarhia globală, pericolul la adresa democraţiilor 

Din păcate, toate aceste valori şi interese sunt tot mai mult încălcate de către grupările oligarhice transnaţionale care au ca scop îmbogăţirea lor nelimitată prin deposedarea popoarelor lumii de resursele lor naturale, de capitaluri şi de avuţia creată de munca acestor popoare. Oligarhia transnaţională reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei, a păcii, libertăţii, demnităţii şi bunăstării popoarelor.

Asistăm la un proces periculos de oligarhizare a economiilor lumii. Un număr din ce în ce mai mic de oameni acaparează o parte tot mai mare din avuţia lumii, în timp ce un număr tot mai mare de oameni devin tot mai săraci. La Forumul economic de la Davos, de anul acesta, am aflat că 62 de persoane au ajuns să deţină în proprietate tot atâta avuţie câtă este deţinută de cei mai săraci 3,5 miliarde de cetăţeni ai planetei. Acest proces de oligarhizare se accelerează, de la un an la altul.

Lăcomia nemăsurată a grupurilor oligarhice transnaționale se află la originea tuturor crizelor cu care se confruntă popoarele Europei şi ale lumii contemporane. Ea este cauza reală şi profundă a exploatării iresponsabile a resurselor naturale ale popoarelor, a poluării mediului înconjurător, a îndatorării insuportabile a cetățenilor şi a guvernelor lumii. Ea este cauza reală a războaielor care au distrus statele multor popoare arabe şi africane, care au împins aceste popoare în sărăcie şi haos, în războaie civile sângeroase, care au generat actuala criză a imigranților, dar şi a terorismului, cu care se confruntă Europa.

Grupurile oligarhice transnaționale, prin guvernele şi serviciile secrete aservite, sunt cele care au pus la cale loviturile de stat din fostele ţări comuniste, instalarea la conducerea celor mai multe din aceste state a unor guverne marionetă, cu ajutorul cărora au pus, apoi, stăpânire pe resursele naturale, pe capitalurile şi pe economiile acestor popoare.

România este în proprietatea oligarhiei transnaționale

România este una dintre victimele agresiunii grupurilor oligarhice transnaționale. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de poporul român până în anul 1989 a fost trecută în proprietatea corporațiilor transnaționale, prin uriașa escrocherie financiară numită privatizare. Capitalul românesc a fost, mai întâi, trecut din proprietatea publică, a poporului român, în proprietatea privată a statului. A fost, apoi, împins în faliment, prin inflația galopantă, de peste 200% pe an, generată şi întreținută de Banca Națională a României.

Privatizarea a făcut distrugeri mai mari decât cele două războaie mondiale
Mii de fabrici şi uzine, de bănci, intrate, astfel, în faliment, au fost, apoi, oferite la vânzare, la prețuri simbolice, corporațiilor transnaționale şi firmelor căpușe ale guvernanților.

Cele mai multe din aceste fabrici şi uzine au fost, apoi, demolate şi vândute, ca fier vechi, banii încasați fiind transferați în afara țării, în cea mai mare parte. Au fost distruse, astfel, peste 4 milioane de locuri de muncă, aproape jumătate din cele existente în anul 1989.

În prezent, aproape 90 % din capitalul utilizat pe teritoriul României se află în proprietatea străinilor, a corporațiilor transnaționale, în ciuda faptului că investițiile din capitalul străin reprezintă mai puțin de 1 % din totalul investițiilor făcute în România, în ultimii 26 de ani.

Aproape jumătate din terenurile agricole ale României au fost trecute în proprietatea străinilor. În România, noii proprietari ai capitalului îşi însuşesc două treimi din Produsul Intern Brut, PIB, sub formă de profituri, proprietarii forţei de muncă rămânând cu restul, deci cu o treime, în timp ce în ţările dezvoltate ale Europei proprietarii capitalului se mulţumesc cu o treime din PIB, celelalte două treimi revenind celor care creează avuția.

România, cea mai săracă țară din UE

Mai mult de o treime din avuţia creată de români părăseşte ţara, fără a fi declarată şi impozitată. Nouă, românilor, ne rămân salarii şi pensii de 5-6 ori mai mici decât cele ale majorităţii europenilor, atât de mici încât nu putem economisi şi investi aproape nimic, neavând nici o şansă să creăm noi capacităţi de producţie şi noi locuri de muncă.

Aşa se face că România a ajuns ţara cu cea mai ridicată rată a sărăciei din Uniunea Europeană, în ciuda faptului că dispune de cele mai valoroase resurse naturale, raportate la numărul locuitorilor săi. România a ajuns în această stare şi datorită faptului că a fost împinsă în genunchi în Uniunea Europeană, datorită faptului că a fost obligată de guvernele sale marionetă să accepte reglementările europene prin care a fost deposedată de importante atribute ale suveranităţii naţionale. România nu ar fi ajuns aici dacă nu ar fi renunţat la dreptul de a-şi proteja capitalul naţional, la dreptul de a-şi proteja teritoriul naţional, la dreptul de a-şi proteja interesele naţionale.

Dacă vor fi unite, popoarele pot ieși de sub ocupația oligarhiei transnaționale

Suntem convinși că popoarele Europei își vor putea apăra mai bine interesele în fața agresiunilor venite din partea grupurilor oligarhice transnaționale dacă vor fi unite. Statele europene nu se pot apăra singure în fața acestor agresiuni.

Acesta este motivul pentru care susținem existența Uniunii Europene, dar respingem transformarea ei într-o nouă Uniune Sovietică, formată din state cu „suveranitate limitată”, conform doctrinei Brejnev.

Suntem pentru o uniune vamală a statelor Europei, cu condiția că legea vămilor să fie adoptată prin votul unanim al statelor membre. Suntem pentru o uniune monetară a statelor Europei, cu condiția ca legea Băncii Centrale Europene să fie adoptată prin votul unanim al statelor membre, iar numirea Guvernatorului acesteia să se facă tot prin votul unanim al statelor membre.

Suntem pentru libera circulație a mărfurilor, a persoanelor şi capitalurilor, în granițele Uniunii, cu condiția ca statele membre să-şi păstreze dreptul de a-şi proteja capitalurile şi teritoriul național. Suntem pentru formarea unei alianțe militare a Uniunii Europene, ca alianţă defensivă, prin care să se asigure fiecărui stat dreptul a-şi dezvolta armata națională şi să se bucure de sprijinul tuturor celorlalte state membre, în caz de agresiune externă.

Suntem împotriva deposedării popoarelor de suveranitatea lor națională, de dreptul lor de a adopta şi aplica legile, normele de conviețuire socială, pentru cetățenii lor.

Suntem pentru o Uniune Europeană formată din state naționale, suverane şi independente.

La întrunirea din data de 18 decembrie 2015, care a avut loc în București la Palatul Parlamentului, am propus membrilor Grupului Politic “Europa Națiunilor şi Libertăților”, din cadrul Parlamentului European, lansarea unui proiect de revizuire a Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene, care să împiedice transformarea Uniunii Europene într-o nouă Uniune Sovietică.

Reînnoiesc această propunere și declar disponibilitatea noastră de a participa la realizarea acestui proiect.

Din alocuțiune rostită la Conferința Internațională EUROPA NOASTRĂ, EUROPA NAŢIUNILOR, organizată de Grupul Politic EUROPA NAŢIUNILOR ŞI LIBERTĂŢILOR al Parlamentului European, pe data de 16 aprilie 2016, la Sala de Teatru a Cazinoului din Sinaia. Editorial de Constantin Cojocaru, economist şi membru al Grupului pentru România. Redactarea sub forma prezentului editorial și intertitlurile aparțin redacției Sputnik.

Sursa: Sputnik Moldova

Exit mobile version