Multă vreme, românii plecaţi în străinătate au trăit cu spaima de comunism. Nu scăpau nicicum de trauma trăită pe vremea lui Ceauşescu, de care unii au scăpat riscîndu-şi viaţa. Ei au fost şi rămîn anticomunişti adevăraţi. I-am înţeles de fiecare dată cînd erau cuprinşi de o teamă a revenirii comuniştilor.
Cu anii, spaima unora de revenirea comuniştilor a devenit un capital de exploatat, un subiect de manipulare. Anticomunismul a fost un subiect predilect şi o temă finanţată şi de europeni, şi de americani, deşi ştiau foarte bine că nu prea mai are de unde veni. Și nici mare susţinător (finanţator) nu mai are!
Comunismul şi anticomunismul au devenit şi criterii pentru selecţia unor oameni sau pentru neutralizarea altora. Chiar instrumente de control. Cu un singur cuvînt puteai ştampila şi, implicit, neutraliza un om!
O remanenţă psihologică s-a întîlnit cu o strategie politic super-abilă şi cu interese de stat uneori diabolice.
Abia mai tîrziu, cînd am putut să mă detaşez de diferite campanii electorale, am înţeles şi dimensiunea ciudată a lucrurilor. Anticomunismul a devenit şi materie electorală. A fost preluat şi exploatat în diverse moduri ingenioase. Am fost şocat că la alegerile din 2004 şi în 2009 compatrioţii noştri din străinătate se dădeau de ceasul morţii că în ţara lor de baştină comuniştii se întorc la putere. Îi priveam mirat şi încercam să le explic că acasă lucrurile sunt destul de departe de spaimele lor. Degeaba! Trebuie făcut ceva ca PSD-ul şi oamenii lui Ion Iliescu să fie blocaţi, ziceau ei, de parcă PSD-ul era trimisul direct al CC al PCUS. Nu e treaba mea să fac diferenţa, mai ales că liderii acestui partid n-au socotit necesar să adopte decizii şi să se comporte ca nişte oameni preocupaţi de o asemenea ştampilă cumplită.
De ce revin asupra acestui subiect delicat? Fiindcă pe baza spaimei (sincere în cazul românilor fugiţi din ţară pe vremea lui Nicolae Ceauşescu sau înainte) s-au cîştigat trei rînduri de alegeri prezidenţiale. Iar acest lucru nu este rezultatul unei întîmplări, ci mai degrabă al unei elaborări minuţioase, comisă în laboratoarele de strategii ale serviciilor secrete.
Analizată şi descîlcită în cel mai amatoristic mod cu putinţă, diversiunea se desfăşoară în felul următor:
1. Se amplifică sau se construieşte o teamă, un subiect care agită un segment de public aflat într-o legătură directă. De regulă, interconectarea grupului să fie pe Facebook sau pe alte reţele de socializare. Țăranii izolaţi nu pot fi subiectul unei asemenea agitaţii generate, să zicem, de pericolul întoarcerii comunismului. În ciuda penetrării televiziunilor de ştiri şi în mediul rural, ţăranii nu s-au arătat a fi sensibili nici la ameninţările Ordonanţei 13.
2. Ca din senin, se naşte un eveniment menit a atrage atenţia asupra teribilului pericol de regulă inexistent. Evenimentul adună oamenii ca lipiciul, mobilizează, promovează şi umple de sens chiar şi acolo unde el nu există. Aglomeraţia de la ambasadele României la alegerile prezidenţiale din 2004, 2009 şi 2014 este mai mult decît suspectă. Zvonul de la ultimele alegeri din 2014 că, în cazul în care la nici o ambasadă românească din străinătate nu se produce aglomeraţie, se va recurge la incendiere de autoturisme în apropierea acestor clădiri spre a atrage atenţia asupra evenimentului tot dintr-un asemenea scenariu s-ar fi putut să facă parte. Românii protestează pentru că nu pot să voteze şi dacă nu votează sunt obstrucţionaţi cu scopul de a bloca susţinerea forţelor democratice.
3. Se intensifică promovarea pericolului şi a evenimentului. Intră în scenă jurnaliştii de casă, acoperiţii şi cei cu interese, agăţaţii, manipulabilii, slabii de înger şi proştii care îmbrăţişează repede orice loc comun.
4. Pentru eficientizarea comunicării, o echipă de copywriteri stilizează mesajele. Ele devin mai uşor de memorat, mai expresive şi implicit mai penetrante. ”Fără comunişti”, ”DNA/ Să vină să vă ia” etc.
5. Faza efectelor. Toată operaţiunea se îndreaptă spre acest moment-cheie. Prelungirea programului de votare, demisia guvernului, mobilizarea electoratului de acasă, demiterea unui personaj, promovarea altuia: toată energia pusă în joc este direcţionată spre un moment de eficienţă.
6. În cazul în care toată strategia nu generează momentul scontat, efectele întregii operaţiuni în materie de comunicare pot fi folosite pentru acoperirea unei alte decizii aberante care abia urmează. Cu cifre neadevărate este anunţat un alt cîştigător.
Sursa: cotidianul.ro