În timp ce primul a fost văzut, în ciuda discursului său impregnat cu nuanțe religioase, dreptul candidat al socialismului, respectiv al vechilor structuri, fostul primar al Sibiului a candidat din partea unei formațiuni, ce teoretic, cel puțin din denumire, ce aduna creștinismul, cât și liberalismul.
Această alăturare a făcut ca fostul primar al Sibiului să adune simpatia, dar mai ales voturile a mulți alegători creștini, convinși că acesta va reprezenta alternativa anti-comunistă, la o președinție “roșie”, de sorginte FSN-istă. Această convingere a fost răspândită atât în țară, cât și în diaspora.
Din păcate însă, președintele Iohannis pare că a uitat foarte repede denumirea alianței sub care a câștigat alegerile. Astfel, la niciun an după câștigarea alegerilor, acesta a numit-o în funcția de de Consilier de Stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor al Administrației Prezidențiale, pe doamna Sandra Pralong.
La sfârșitul anului trecut, doamna Pralong, chestionată fiind pe tema oportunității religiei în școli, se poziționa exact pe dos decât 90% din părinții copiilor români.
Doamna Pralong spunea că oamenii adevărați nu au nevoie de religie, pentru că aceasta ar forma “docili, adică obedienți, timorați, asistați și slugarnici”.
“Nu cred că predarea religiei este treaba şcolii, ci a familiei şi/sau a Bisericii. Religia înseamnă dogmă, iar dogma împarte oamenii în „buni” (cei care cred ca noi) şi „răi” (cei care cred în alte dogme), or, asta este exact ceea ce şcoala nu trebuie să facă! Mai ales într-o lume globală şi multiculturală, şcoala nu trebuie să împartă oamenii în tabere, în funcţie de religie sau crez, etnie, rasă sau de alte atribute care nu ţin de caracterul omului, ci, dimpotrivă, şcoala trebuie să formeze caracterul! Ce fel de caracter? Aici intervine politicul: vrem o naţie de oameni liberi care gîndesc independent, sînt autonomi, creativi şi întreprinzători, sau, dimpotrivă, vrem oameni docili, adică obedienţi, timoraţi, asistaţi şi slugarnici, pe care să-i putem controla?
Pentru a forma oameni adevăraţi, şcoala nu are nevoie de religie, ci de acele valori care modelează spiritul, iar acestea sînt valori universale, care transcend o anume religie şi sînt comune tuturor”, spunea ea, atunci, în Foreign Policy România.
La doar câteva luni după ce 90,5% din părinții români alegeau să-și înscrie copiii la ora de religie confesională ( ortodoxă, catolică, mozaică, musulmană, etc), doamna Pralong era numită în funcția în care se ocupă de românii de pretutindeni. Aceasta în contextul în care Ministerul de Externe, spre exemplu, recunoaște rolul esențial al Bisericii în coagularea comunităților românești din străinătate, dar și în păstrarea identității native a acestora.
Sandra Pralong este consultant, trainer, autor, public-speaker și coach, dar și primul președinte al Fundației pentru o Societate Deschisă, ONG-ul lui George Soros în România. După ce a plecat din România comunistă, în anii 70, a predat la: Ecole Roche Lausanne (1979-1981); Universitatea din Niamey Niger (1981-1982); Colegiul Barnard, Universitatea Columbia, New York (1997-1998); Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice București (1999-2000). Din 2014, este profesor invitat la Academia de Științe Politice din București.
Autor: Andrei Nicolae
Sursa: Active News