Tara descopera consternatã ca banii nostri se scurg spre buzunarele clientelei politice si ne uitam cu surprindere ca si cum, acum, tocmai am aterizat cu totii la Otopeni si ne miram, dupa cativa ani de absenta din tara, ce a fãcut Boc cu minunata noastra patrie. Parca nu am fost aici cu totii: politicieni, jurnalisti deontologi, vorba prietenului meu, Mircea Badea, opinie publica, electorat responsabil sau cumparabil. Este interesanta amnezia care parca ne-a lovit pe toti in aceste momente, nimeni nu a stiut ca sub noi se naste un mare hau.
Incepand de la Guvernul Tariceanu, nimeni nu s-a uitat la statistici sau toti s-au prefãcut ca nu inteleg ca vine criza. Nici macar in campania dura dintre Geoana si Basescu nu am vazut critici fundamentate despre proasta guvernare, ci mai degraba atacuri la Traian Bãsescu-Dictatorul. Presa nu a verificat salariile bugetarilor, nici schemele umflate cu rude si prieteni, nimeni nu l-a intrebat pe Tariceanu ce este cu jumatatea de milion de functionari adusi in sistem. Cand Boc a propus 10 masuri pentru iesirea din criza, nimeni nu a monitorizat ce face, opozitia nu le-a urmarit sa ne spuna ca masurile nu le mai pune nimeni in practica, au ramas doar la conferinta de presa.
Perplexitatea asta simulata ascunde de fapt un lucru mai grav: complicitatea tuturor la prabusirea sistemului public. Unii au participat activ la jaful national, altii au fost prea prosti sa urmareasca o idee pana la capat, unii sunt complici pentru ca sunt demagogi perfecti si fac politica doar din gura, altii pentru ca le este lene, multi politicieni pentru ca se uita doar in reflectoarele de pe platouri de televiziune.
Exista si o cauza structurala, un fel de hiba istorica. Romania nu a avut si nici acum nu are proiect. Noi nu ne propunem sa ajungem undeva, nu programam mijloace, nu facem un plan. Traim pur si simplu, iar competitia politica se da in jurul resurselor statului. Un vicepriministru recent, care a stat doar cateva luni, si-a dublat averea in aceasta perioada (averea cea din declaratia de avere). A plecat linistit, rezolvase ceva epocal, pentru el si familia lui. Un individualism atroce ne impinge la acest tip de comportament rapace. Cred ca am fãcut prea multe secole naveta intre padure si bordei si nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem in stare sa furam lumanarea de la capataiul mortului, sa ne furam chiar si caciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. In politica, singura regula este sa te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar si demagogie. Cand apare cineva si vrea sa duca lucrurile inainte, repede este izolat de ceilalti si invins.
Complicitatea la prabusirea Romaniei nu-i scuza pe cei care au fost la conducere. Culmea ca acum unii au aerul de martiri, de sacrificati. O jurnalista m-a intrebat ce parere am despre sacrificiul lui Boc. Care sacrificiu, nu este vorba de nici un sacrificiu! A fost la inceput, poate, dar acum are deja vechime, e ca o boala cronica. Deja plateste lipsa de decizie, de competenta sau chiar politicianismul demagogic al propriei echipe.
E adevarat ca a avut o grea mostenire de la Tariceanu, dar in 2009 a dat stimulente financiare in administratie de aproape un miliard de euro. Daca ar fi demarat de la inceput o reforma dura eram acum aproape salvati iar eu eram de partea lui. Guvernul a anuntat zece masuri, inclusiv reforma in administratie si standarde de cost pentru functiile publice, dar din zece puncte a ramas doar programul Rabla, cu cel mai mic impact economic, dar cel mai tare impact populist. Emil Boc, dincolo de faptul ca este un om cinstit si bine intentionat, este vinovat ca nu a reusit sa construiasca o echipa competitiva pentru Romania. Acum trebuie sa-si duca crucea, nu cred ca este o solutie sa tot schimbam guverne. Din pacate, mi-am pierdut increderea in resursele politice pentru depasirea crizei. Nu vom duce pina la capat nici o masura, vom sacrifica tot ce se gaseste si vom plati costuri duble. Ne vom afunda intr-o saracie de durata, ne vom indatora pentru cateva generatii fara nici un rezultat.
Efectul cel mai grav al acestei complicitati generalizate este faptul ca in prostia noastra am inceput sa demolam statul, si asa destul de subred. Multimea de analisti, politicieni, oengisti si guristi vor sa renuntam la functii publice, functionari, armata, servicii secrete, jandarmi, dascali, doctori. Adica sa lasam totul balta, cum ne invata minunatul domn Patriciu, sa inchiriem de la dansul si de la altii lucrurile de care avem nevoie in orgnizarea sociala. Reforma statului e una, dar complicitatea la distrugerea institutiilor organizarii colective e alta. Pun insa pariu ca nu vom face distinctia, iar peste cativa ani vom urla isterizati ca am fost convinsi sa distrugem totul. Cum am distrus agricultura, industria, CAP-urile, cultura, cooperatia, sistemul bancar – adica tot ce functiona.
Suntem complici la propria noastra drama si nu ne pasa, nu vedem, nu auzim cand cineva trage semnale de alarma. O sinucidere colectiva ghidata de frenezia distrugerii.
autor: VASILE SEBASTIAN DANCU
sursa: revistacultura.ro