Unul dintre cele mai importante reproșuri care se aducea regimului Ceaușescu, cel puțin în ceea ce priveşte ultimii săi ani, era exportul masiv care se făcea pentru plata datoriilor externe, în vreme ce în țară domnea penuria de produse alimentare și nu numai. În acest timp, românii trebuiau să se mulțumească (dar nu s-au mulţumit cu adevărat niciodată) cu ceea ce cunoșteau a fi „refuzat la export”, de calitate evident inferioară. O frustrare cât se poate de justificată cuprinsese pe atunci ţara.
Sunt situații și timpuri la care suntem obligați să ne raportăm, să ne întoarcem și să ne aplecăm atunci când, printre miile de informații despre binefacerile Uniunii Europene, aflăm că românii îi încalţă cu pantofi scumpi (pentru noi) din piele pe nemţi, francezi şi italieni, dar ei înșiși poartă chinezării din plastic şi material textil de nici 5 dolari perechea.
Politicile Uniunii Europene par a ne fi rezervat un oarecare rol, minor, pe piața încălțămintei din Piața Comună, după ce ni s-a interzis ferm accesul pe alte piețe. Așa se face că, din fabricile din România poate pleca anual peste hotare încălţăminte de un miliard de euro, 70% din ce se produce, cea mai mare parte în „spațiul comunitar”. Este doar un exemplu, evident.
Bineînțeles, în multe cazuri, printre cei care produc și desfac pe piața Uniunii sunt tot occidentalii, străini care au astfel de afaceri la noi în țară, şi care în final își vor repatria profiturile realizate în colonia România, numai bună pentru a susține afacerile occidentale prin materie primă ieftină și forță de muncă și mai ieftină.
În județul Bihor se află una din cele mai mari fabrici de încălţăminte din România. A fost înfiinţată în 1995 de o familie de italieni și are, în 2014, 700 de angajaţi. Produce anual peste un milion de perechi de încălţăminte pentru bărbaţi şi femei și lucrează doar cu piele.
„În România, din tot ce producem, rămâne în jur de 10%” – Antonio Sargenti, administratorul fabricii.
La cea mai mare fabrică de încălţăminte din judeţul Cluj se produc anual aproximativ 300.000 de perechi de pantofi. 80% sunt exportate în tari precum Germania, Olanda, Spania, Italia şi Portugalia. Preţul unei perechi de pantofi porneşte de la 99 de lei şi poate ajunge și la peste 300 de lei. În 2013, fabrica din Cluj a avut o cifră de afaceri de aproape nouă milioane de lei.
Cei care au analizat această situație au constatat că, în timp ce producţia de încălţăminte de bună calitate merge la export, şapte din zece perechi de pantofi importaţi de români sunt din material textil, cauciuc sau plastic, adică sunt de cea mai proastă calitate.
„Vorbim despre încălțămintea de joasă calitate care, la ora actuală, este preponderent chinezeacă și care ține piața, având niște prețuri imbatabile” – Dan Coma.
„Problema este puterea de cumpărare. Dacă cumpărăm o pereche de pantofi din piele adevărată trebuie să plătim o treime din salariu” – Antonio Sargenti.
Prin statutul lor economic, în „marea familie europeană” românilor le sunt rezervate și falsurile. Prin Portul Constanţa intră săptămânal în țară mii de perechi de încalţaminte contrafacută.
„Niciodată un original nu apare într-o pungă de plastic sau să fie 12 sau 24 de perechi într-un singur colet” – un lucrător vamal.
În România, se produc în fiecare an 42 de milioane de perechi de încălţăminte în valoare de peste un miliard de euro. Cea mai mare parte merg pe piața vestică la prețuri bune pentru occidentali și cu profituri bune pentru investitorii vestici. Bineînţeles că şi românii au nevoie de încălțăminte, deci există cerere, drept dovadă că se importă cu 10 milioane de perechi mai mult decât se exportă. Dar picioarele acestei forțe de muncă ieftine care se hrănește cu ce rămâne de la masa (de pe piața) occidentală pot suporta încălțămintea de proastă calitate, ieftină și contrafăcută.
Cu toate acestea, în acord cu mentalitatea comună a românilor de astăzi, în această situație nu se pot găsi decât motive de satisfacție: trebuie să fim mulțumiți că suntem luați în seamă de metropolă şi le putem exporta produse de calitate, în vreme ce noi ne putem mulţumi cu orice. Deci, există o mare diferenţă astăzi faţă de situaţia din ultimi ani ai regimului comunist: acum românii nu mai cârcotesc măcar că produc de calitate pentru străini şi trebuie să se mulţumească cu ce e mai prost pentru ei, acum sunt chiar fericiţi.
„Suntem destul de bine văzuți prin priceperea, prin savoire-faire-ul încălțăminții și sunt multe firme care lucrează pentru export” – Antonio Sargen.
Autor: Cristian Pătrașcu
Sursa: Anonimus.ro