Este cea care l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să convoace mitingul din 21 decembrie 1989 ca să înfiereze evenimentele de la Timişoara.
Este cea care l-a făcut pe Traian Băsescu, în ianuarie 2012, să îl jignească pe Raed Arafat, să îl acuze că minte şi dezinformează.
Are ceva antecedente această formă elitistă de etilism prin palatele României. Deşi manifestările sunt uşor de observat iar consecinţele dezastruoase, se pare că aceia care ar trebui să tragă învăţăminte din aceste lecţii râd superior şi-şi văd mai departe de fantasmele ebrietăţii lor. “Mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva. Sunt prea puternic şi iubit”. Şi continuă a sfida sensibilitatea populară, a o batjocori prin nesocotirea acelui punct de fierbere al mămăligii caracteristic naţiei noastre, peste care, în România, se declanşează revoluţii.
Ieri, campioana sondajelor de opinie la rubrica “Cu politicienii la pârnaie”, Laura Codruţa Kovesi, a comis-o şi ea sub imperiul atotputerniciei. Ignorând evidenţele, printre care şi un imens curent de simpatie populară pentru Mariana Rarinca, o victimă nevinovată a instituţiilor statului specializate în strivit destine (dacă e să dăm credit absolut justiţiei şi sentinţelor ei definitive), doamna Codruţa a găsit de cuviinţă să ceară anularea deciziei magistraţilor care au achitat-o pe doamna Rarinca, pe motiv de incompatibilitate a unui judecător din complet.
Nu mă voi referi la legalitatea sau ilegalitatea unui asemenea demers, la prăpastia dintre motivele invocate şi motivele adevărate, la disproporţia forţelor care se confruntă şi nici la moralitatea autorilor. Sunt gata, chiar, să accept varianta extremă în care toate aceste balanţe s-ar înclina în aceeaşi parte, favorabilă instituţiilor şi ostilă doamnei Rarinca. Şi fac asta pentru că importanţa lor devine nesemnificativă în raport cu furia populară pe care aroganţa gestului doamnei Kovesi o va declanşa.
Recursul în anulare solicitat de şefa DNA poate avea doar două soluţii: acceptat sau respins. Să le analizăm pe rând:
a) Dacă recursul va fi acceptat. În acest caz, procesul doamnei Rarinca se va relua de la punctul de dinaintea judecăţii care a pronunţat achitarea. Asta înseamnă plasarea doamnei Rarinca în arest preventiv (cum fusese până în acel moment) şi desemnarea unui nou complet de judecată la Curtea de Apel. Acest complet fie va fi selectat pe sprânceană (ca la procesul lui Dan Voiculescu), pentru a se evita încă o surpriză neplăcută (pentru DNA + Livia Stanciu), fie va fi numit corect, după proceduri, aleatoriu, dar judecătorii aleşi, oricare ar fi ei, vor resimţi o presiune foarte mare din partea artizanilor acestei rejudecări. În urma noii judecăţi, soluţiile posibile sunt:
a.1. Doamna Rarinca va fi condamnată;
a.2. Doamna Rarinca va fi achitată.
b) Dacă recursul va fi respins. Lucrurile, din punctul de vedere al doamnei Rarinca, se vor întoarce la situaţia de azi. Doamna Kovesi, însă, se va alege cu o imagine serios avariată, odată pentru demersul ei, nepopular, căci românul statistic îl va taxa drept solidaritate de gaşcă (frecventă atunci când puternicii zilei, aflaţi sub bănuieli de aranjamente oculte, se aliază între ei) şi apoi pentru că ar înregistra o înfrângere, bilă neagră pentru orice vânător de putere.
Am lăsat special la sfârşit comentarea rezultatelor cu adevărat catastrofale pentru doamna Kovesi şi, prin ricoşeu, pentru doamna Stanciu.
a.1 Dacă doamna Rarinca va fi condamnată. Probabil vom avea o a doua revoluţie Arafat. Care nu se va stinge până când nu vor fi rase din funcţii cele două demnitare complice. Odată cu ele, însă, va cădea tot eşafodajul de “justiţie – instrument de represiune politică” clocit de Traian Băsescu în nopţile sale de furie revanşardă amestecată cu delir de putere. Din punctul de vedere al beneficiului naţional, această soluţie ar fi cea mai profitabilă pentru ţară. Iar doamna Rarinca ar deveni un fel de erou popular.
a.2 Dacă doamna Rarinca va fi achitată. Revoluţia populară de la punctul a.1 nu va mai avea loc, din lipsă de combustie necesară. Energia şi indignarea acumulate pe parcursul noului proces se vor consuma în mici manifestaţii spontane de simpatie, cu cererea (de două ori mai întemeiată decât acum) a capetelor vinovate de uriaşul abuz. Va cădea sigur Livia Stanciu, posibil şi Codruţa Kovesi, dar vor fi în bună măsură conservate structurile din linia a doua.
Una peste alta, prin cererea de anulare a unei sentinţe definitive, doamna Kovesi nu doar că se joacă cu focul dar a făcut, probabil, cea mai mare gafă a mandatului ei. Să închizi dosarul Flota, dosarul Amiral al prejudiciilor aduse bugetului României în epoca post – ceauşistă, un dosar pe care o ţară întreagă îl dorea judecat, şi să ceri anularea unei sentinţe definitive într-o speţă minoră, împotriva unui om de rând şi neajutorat, doar pentru că vrei să-ţi aperi doi procurori de plastilină şi o parteneră de decimat antipaticii din clasa politică, este de o lipsă de moralitate şi viziune fără margini.
Şi este şi de o mare prostie, dacă ne gândim la un aspect mai puţin sesizat: cu ce obiectivitate şi independenţă în raport cu DNA va mai putea fi creditată doamna Livia Stanciu după ce Laura Codruţa Kovesi se aruncă, pentru a o salva pe ea, în focul acestei aventuri necugetate? Dacă, să zicem, demersul doamnei Kovesi o va salva de la demisie pe Livia Stanciu, aceasta din urmă îi va rămâne pe veci îndatorată şi recunoscătoare salvatoarei ei.
Poate funcţiona corect şi credibil o justiţie în care judecătorul îi este obligat până peste cap procurorului? Asta da incompatibilitate de scos preşedinţii de ţară din muţenie.
Cred că Laura Codruţa Kovesi, din prea mult elan de echipă (ca să nu spun de gaşcă), a pus, prin formularea acestui recurs în anulare, bomboana decisivă pe coliva preşedinţiei Liviei Stanciu la ÎCCJ.
Doar într-o ţară decapitată preşedintele ar continua să facă eschive şi să închidă ochii la comportamente atât de aberante. Pentru că doar într-un trup decapitat vorbesc mâinile şi picioarele iar creierul tace.
Sursa: Contele de Saint Germain