C. K. nu este un autor comod. Este agasant, acid, irită spiritele călduţe, nevricoase, acelea care se tem şi de simpla arătare a unui “lup de hârtie” (I. D. Sîrbu), adică pe toţi acei pudibonzi ce jură pe democraţie şi drepturile omului, dar în toată plenitudinea lor nu se arată a fi decât bieţi câini de pază al unui alt totalitarism, funest şi acesta, respectiv gândirea obtuză, infestată de clişeele limbii de lemn.
Citind eseurile amintite, observ anumite evidenţe, clare ca lumina zilei. Propriile analize ni-l arată pe C. K. într-o dublă ipostază. Pe de o parte, scriitura percutantă dezvăluie (hiper)lucidul, realistul care ştie, prin intermediul gânditorilor clasici, că omul este lup pentru om (homo homini lupus). Pe de altă parte, latura sceptică, tragică, chiar melancolică a omului care cunoaşte că nu are privilegiul să trăiască în cea mai bună lume posibilă, dar este atent şi penalizează (selectiv) derapajele puternicilor lumii. De aici starea de spleen, de tristeţe iremediabilă, ce-l face pe autor să fie chiar inconsecvent cu prorpia-i luciditate. Să mă explic.
Lumea despre care scrie Karnoouh este una sumbră, hulpavă, hărpăreaţă. Capitalismul consumerist provoacă panică, este straniu. Penumbrele ce se lasă peste lume, ca într-un film noir, stârnesc groaza, sperie la fiecare scenă. Fie şi de-ar fi să enumerăm doar o parte din filmele şi cărţile pe care-şi susţine C. K. argumentaţia şi tot ar fi suficient spre a surpinde măcar o parte din esenţa spaimei din scriitura profesorului francez: There will be blood, Cheyenne Autumn, American Holocaust: The Conquest of the New World, Blood Meridian: Or the Evening Redness in the West, Planet of Slums, Blood Diamonds, Mississippi Burning, Hard Times, Die Freudlose Gasse (Strada fără fericire), iată tot atâtea moduri de a imagina natura modernităţii, şlefuită sub biciul necruţător al imperialismului capitalist.
O parte însemnată a eseurilor lui C. K. participă la corul lamentaţiilor ce derivă din ceea ce simplu se numeşte intrigă şi conspiraţie. De la războaiele neocoloniale din Irak & Afganistan şi disfuncţiile sistemului economic american (crah-ul bursier, deflaţia), la potentaţii economic care conduc America, la vedere sau la nevoie, prin intermediul oamenilor-paravan, la sindicatele şi partidele de stânga care sunt în complicitate tacită cu puterea capitalistă, până la comploturile, corupţia, şantajul, asasinatele şi lipsa unei critici radicale efective (ceea ce fac Badiou, Negri, Žižek nu este altceva decât o opoziţie autorizată, cu voie de la poliţie), ce face ca democraţia reprezentativă să satisfacă interesele fără limite ale multinaţionalelor, ei bine, iată tot atâtea moduri menite a stârni şi amplifica dezgustul vizavi de imperialismul capitalisto-consumerit de dată recentă. Atunci însă când criza este una profundă şi se prelungeşte, oculta politico-financiară identifică acele elemente menite a contracara anumite tendinţe reformiste ale lumii profane. Rezultă operaţiuni perfecte de marketing politic, în stare să satisfacă exigenţele în materie de democraţie participativă (doar) ale bieţilor naivi. Multiculturalismul este una din manierele eficiente de a neutraliza economicul şi economia politică prin absorbirea tuturor curentelor aparent opuse modului de producţie capitalist, iată ce ne spune C. K. În acest sens, alegerea lui Obama a fost soluţia perfectă. Întruchipa omul providenţial, numai că el, naivul, era doar un simplu “om de paie al democraţilor americani” (p. 30). Pe de altă parte, când autonomia puterii prezidenţiale prinde contur în mintea unor preşedinţi (cazurile Nixon şi Kennedy ale vremii lor), iniţiativa/iniţiativele sunt înăbuşite preventiv – vezi scandalul Watergate şi asasinatul din Dallas.
Să mai adăugăm faptul că repetitivitatea muncii productive nu este altceva decât o sumbră fatalitate, că planeta este ruinată şi întunecată (p. 47), că omul hiperconsumist visează doar să se transforme în mic-burhez conformist (pp. 45-47), că politica internaţională se bazează pe legea celui mai puternic, enunţată şi cosmetizată aşa încât să poată fi transformată în drept internaţional, în drept al cetăţenilor (p. 180), că voinţa de cunoaştere şi voinţa de putere funcţionează ca un destin inexorabil al omului, ca o damnaţie – iată avem cercul complet. Suplimentar, C. K. mai scrie despre faptul că planeta a ajuns pe buza prăpastiei, zguduită de catastrofe climatologice, geografice şi agricole ireversibile, despre cucerirea vestului american şi exterminarea amerindienilor, abominabila cucerire a Filipinelor, sclavia negrilor, susţinerea unor dictaturi atroce în America Latină, folosirea napalmului şi a yellow rain-ului în Vietnam, metodele de interogare violentă practicate de CIA şi lista poate continua cât de mult ne este vrerea. Numai cataclisme peste tot, ceea ce desigur poate fi perfect adevărat.
Am citit o parte din lametaţiile deznadăjduite ale lui C. K. în vagonul-tren care alearga prin Dobrogea, de la Medgidia la Tulcea. Sub efectul combinat al dramatismului eseurilor, mirosul înţepător din vagonul călător şi imaginea clară a parcului eolian de la Cogealac (modernitatea), în contrapondere cu iţirea haotică a unor mahalale sordide – periferia periferiilor sau dezvoltarea subdezvoltării (André Gunder Frank), catastroficul mi se multiplica aidoma scenelor din Metropolis, acea distopie de demult ce face referire la criza perpetuă a capitalismului.
Acesta este Karnoouh-scriitorul ce ne devoalează imaginea înfricoşetoare a lumii de azi. Mai că îţi este frică să ieşi din casă cu atâtea spaime ce prind contur printre rândurile dese. Există însă şi latura cealaltă, a gânditorului realist, a celui care ştie că lumea este aşa cum este pentru că istoria este exemplară şi ne învaţă ce trebuie să ştim. Aşa îl descoperim pe C. K. realistul, cel din Reflecţii asupra politicii practice (pp. 179-194) spre exemplu. Este unul din eseurile cele mai bune ce ni se perindă prin faţa ochilor. Aici intră în scenă analistul conştient, cel care ştie că marii regi ai lumii sunt nişte cuceritori de calibru şi nu simpli piraţi, aşa cum sunt denominaţi cei ce pradă individual (dialogul dintre Alexandru cel Mare şi un pirat căzut în mâinile sale – Cicero, De republica, III, 14 – este sugestiv). Iată de ce, în acest eseu, şi în altele, C. K. părăseşte cămaşa celui ce notează cu acribie toate relele lumii şi intră în pielea celui ce pluteşte deasupra apelor şi îşi cizelează propria raţionalitate. Filmul difuzat de Arte şi dedicat lui Robert McNamara, un “strălucit om de stat”, pune în lumină nu doar omul rece, de oţel, ci şi pe cel al marilor clarităţi, pe cel care ştie că politica înfăptuită cu alte mijloace, deci războiul (de la Clausewitz citire) reprezintă o operaţiune militară ambivalentă şi că dacă un război se pierde, cei care nu au câştigat vor fi “condamnaţi pentru crime de război” (generalul LeMay). Acest adevăr banal, devoalat de generalul LeMay, exprimă clar un adagiu binecunoscut, uitat de politologii şi comentatorii aflaţi în slujba puterii: “La raison du plus fort est toujours la meilleure” (Jean de La Fontaine). Iată de ce toţi marii gânditori “au descris politicul cu un bun-simţ acut şi realist al raporturilor de forţă” (p. 181). Dacă-i citim pe supremii înţelepţi, Tuicidide, Sfântul Augustin, Niccolò Machiavelli, Charles-Maurice de Talleyrand, Carl Schmitt, Hobbes, La Fontaine sau Carl von Clausewitz, vom fi vaccinaţi împotriva oricăror puseuri optimiste, vom şti că umanismul, culmea, nu este apanajul societăţii umane. El poate fi real sub forma unor apariţii insulare, dar nu poate fi norma. Mai ştim că o Cetatea a Soarelui este de neconceput aici pe pământ. Istoria secolelor trecute a încrustat în carne şi acest adevăr. Atunci de unde această dulce-combinaţie între luciditate şi pulsiuni idealiste? Tot mai aşteptăm paradisul aici pe pământ? Sau este vorba doar de un simplu spleen? În mod categoric, cele două feţe ale aceleiaşi monede (reflecţiile lui C. K., unele hiper-lucide, altele prăpăstioase, o lamentaţie inconsecventă cu ea însăşi) sunt de natură să contrarieze. Ceea ce se şi întâmplă cu omul C. K. Ca demers raţional, coerent, ca gândire logică, Karnoouh hiper-lucidul, cel ce îşi trage seva din învăţăturile înţelepţilor lumii, îi este superior lui Karnoouh-criticul, celui ce nu oboseşte în a contabiliza îndeobşte (doar) relele imperialismului capitalist.
Autor: Aurelian Giugal
Sursa: APCRC
GANDESTE RECOMANDA: Cel mai nou volum semnat Claude Karnoouh, “Raport asupra postcomunismului si alte eseuri incorecte politic”(capitolul “Cum se fabrica omul providential”), a aparut in ColectiaGandeste a editurii Alexandria Publishing House (noiembrie 2014). Volumul se poate comanda AICI