Criteriul de departajare l-au constituit evoluțiile ponderilor la nivel național alecvintilelor de venituri ( cele cinci grupurile succesive de câte 20% din populație ordonate după mărimea veniturilor). Acestea s-au modificat cu mai puțin de un procent în cel mai bun caz, două procente în cazul mediu și mai pronunțat în varianta diferențierii mai rapide a veniturilor.
În grupul din care făcea parte și România, cincimea cu veniturile cele mai scăzute rămânea, însă, în toate cazurile undeva între 9% și 10%, în timp ce cincimea cu cele mai mari venituri se situa la 35% – 37%. Adică inegalitatea era mai mică decât în Marea Britanie ( reper al OCDE, cu 7% și, respectiv 40%).
Creșterea coeficientului Gini ne plasa sub Bulgaria și Cehia, dar peste Polonia, Ungaria și Slovacia. În toate țările, pierderile relative de venituri s-au acumulat către cincimea cea mai bogată a populației, pe fondul unei diminuări cu circa un sfert a nivelului de trai.
România a marcat o diminuare de 24% a veniturilor gospodăriilor de muncitori, 20% în cazul celor de agricultori și 23% la pensionari.
Ar fi de subliniat că pensionarii din România beneficiau, la egalitate cu cei din Polonia de cea mai mare rată de înlocuire a veniturilor din muncă (88%), cu excepția Ungariei ( 92% ). Asta în timp ce țări precum Cehia (61%), Letonia(59%) sau Lituania (58%) se situau pe cu totul alt palier.
Ceea ce explică și o bună parte dintre nemulțumirile actuale, în pofida politicii susținute propensionari din ultimii ani (creșterea pensiilor după 2006 a depășit cu mult creșterea salariilor, apoi pensiile au fost menținute, pe când salariile nu).
Măsura imparțială a inegalității. Azi, când clasa mijlocie suportă singură politicile sociale
Pentru măsurarea inegalității din societate, se folosește și coeficientul Gini. Avantajul coeficientului Gini este că nu depinde de mărimea populaţiei şi nici de situaţia socială sau politică. Un coeficient Gini de 0,50 semnifică faptul că un sfert din populaţie deţine trei sferturi din avuţia naţională iar restului de trei sferturi îi revine numai un sfert.
Evoluţia iniţial lentă în sensul creşterii inegalităţii, plecată de la valori ale coeficientului Gini situate aproape de reperul ”socialist” de 20% s-a accelerat după criza din 1997- 1998. Pragul ”capitalismului european” de 30% a fost traversat în 2001, pentru ca cele mai recente estimări să ne plaseze la circa 35%. Respectiv peste Franța și Olanda și aproape de Marea Britanie și Italia.
Pentru referință, trebuie menționat că SUA se află, împreună cu Turcia la nivelul de 40%. Fostele mari centre de putere ale comunismului mondial, Rusia și China, împart în prezent o poziție ”supracapitalistă”, cu 45%, mai aproape de Africa subsahariană decât de democrațiile occidentale. Prin contrast, Suedia a înaintat pe calea egalizării veniturilor până la un coficient Gini de 23%.
În România, nu doar raportul dintre cei mai bogați și cei mai săraci cetățeni s-a deteriorat, dar și clasa mijlocie, poziționată în cvintilele 2,3 și 4 a avut de suferit din redistribuirea produsului realizat la nivel național. Practic, clasa mijlocie a suportat în cea mai mare măsură politica socială de susținere a celor mai săraci, în timp ce contribuția celor mai avuți a fost relativ redusă.
Problema nu este că am evoluat în sensul unei anumite creșteri a inegalităților ci faptul că am depășit măsura europeană în materie și nu se întrevăd semnele unei politici de stopare și inversare a evoluției către reperul standard european de 30%.
Oarecum paradoxal, rezolvarea nu se poate face prin mijloace unilaterale și ”matematice” de creștere a venitului minim ci, mai degrabă, prin majorarea contribuției grupului celor mai avuți la politica de protecție socială, susținută, acum mai degrabă tot de cei cu venituri mai mici.
sursa: cursdeguvernare.ro