Tăierea uniformă a salariilor şi pensiilor nu este decât o reminiscenţă a mentalităţii comuniste care stăpâneşte încă birocraţia românească.
Acum când scriu, văd pe bannerul unui post de televiziune: ori tăiem salariile şi pensiile, ori în decembrie nu le mai dăm deloc. E aiuritoare afirmaţia tăioasă a acestui politician pe cât de mic, pe atât de hotărât. Cum să crezi că o problemă economică are o singură soluţie? Mai mult, e aceasta o problemă economică? Sau pur şi simplu o impunere artificială din partea birocraţilor FMI la care ne-am dus milogi? În loc să creştem găini şi să le mâncăm ouăle, ei ne învaţă cum să le fugărim până mor.
N-ai cum să nu te simţi umilit când vezi un piţifelnic al acestei instituţii dând interviuri din pragul uşilor pe care intră ca paşa din Vidin, ducând firmanul de la împărăţie. Şi mai trist e când îl vezi pe distinsul personaj în vitrina Euronews-ului cum ne transmite de pe o pajişte din Washington că ei sunt foarte flexibili şi Guvernul român a trebuit să ia decizia. Ecuaţia e simplă. Ori unul minte, ori celălalt e prost.
Pentru orice om cu capul pe umeri, dilema din care războinicul pitic nu poate ieşi este falsă. Statul este un prestator de servicii pentru comunitate plătit prin impozite şi taxe. Serviciile sunt proaste şi scumpe, deci sistemul trebuie reformat. Problema falsă are o soluţie falsă. Tăierea uniformă a salariilor şi pensiilor nu este decât o reminiscenţă a mentalităţii comuniste care stăpâneşte încă birocraţia românească. Politicienii nu sunt decât papagali. Ei sunt ecoul a ceea ce birocraţii le impun prin statistici strâmbe şi propuneri în interesul sistemului.
Ca să alergi mai repede, trebuie să scapi de kilograme! Eliminaţi toţi atârnătorii inutili şi nu vor mai trebui tăiate veniturile oamenilor! Birocraţii pot fi ajutaţi să se reintegreze în lumea reală nu dându-le un număr de salarii în momentul plecării, ci garantându-le contravaloarea a 3-5 ani de salariu pentru a fi investită. Pe baza garanţiei de stat, băncile le-ar putea da credite dacă dovedesc că modul în care vor folosi banii e profitabil. Ar putea face investiţii directe sau în fonduri de investiţii şi de pensii.
Singura condiţie ar fi ca randamentul acestora să fie mai mare decât dobânda bancară şi ratele creditului pe termen lung. Repet şi eu ca papagalul, sunt 600.000! Aşa s-ar obţine deci de 2,5 ori mai mulţi bani decât din chinul impus celor 7 milioane de victime ale tăierilor salariale. Nu ne uităm în jurul nostru să vedem că ne-ar fi suficiente 8 ministere şi cel mult 30 de agenţii guvernamentale.
Acestea sunt doar două exemple de bun-simţ. Amnistia fiscală (nu iertarea fraudelor!), impozitarea redusă a activităţilor externe ale companiilor înregistrate în România, reducerea cotei unice şi a TVA lărgind astfel baza de impozitare, stimularea investiţiilor private în infrastructură, privatizarea transparentă a corporaţiilor statului sunt şi ele doar exemple. Sărăcia vine din prostie. Oamenii au de ce să fie furioşi. E prostia altora. Toate partidele, societatea civilă, mediul de afaceri, sindicatele în funcţie de interese, ideologii şi conjuncturi pot da soluţii. Totul este să ieşim din dialogul surzilor. Multe dintre ele pot fi compatibile sau compatibilizate. Ce este incredibil e că ne ducem cu capul în zid. E incredibil cum ne-am rinocerizat în ultimii ani. Nu comunicăm. Se întretaie acuzaţii, ne bântuie teoria conspiraţiei, am devenit suspicioşi şi bătăuşi.
În schimb, suntem complet autişti în lumea care ne înconjoară. Cum va evolua Europa atât de unită încât se dezbină rapid? Va rezista euro? Va fi în stare continentul nostru să renunţe la demagogia statului social sau va deveni un muzeu? În afară ne cufundăm încet-încet în tăcere. Nimeni nu ne bagă în seamă. Suntem un loc tulburat, dar neinteresant. Oriunde te-ai întoarce în lumea financiară, oamenii îţi privesc cu jenă naivitatea de a vorbi despre investiţii în România. Suntem atinşi de ciuma FMI. Suntem izolaţi. Suntem nefrecventabili.
Dinu Patriciu
sursa: adevarul.ro