Cine sunt cei 80 de mineri pe care RMGC îi scoate în faţa televiziunilor. Ce lucrează „Departamentul de securizare” într-o zonă în care nu se mai face minerit din 2006

Nu a existat vreo ieşire a politicienilor în teritoriu, vreo blocare în subteran, vreo vizită la Roşia Montană ori vreun protest spontan sau organizat pe tema exploatării aurului de către Roşia Montana Gold Corporation (RMGC), ca să nu apară în prim plan o echipă de mineri, în combinezoane regulamentare, cu căşti albe sau galbene pe cap şi cu „lămpaşe” cu spot la beretă. Vreo 40 de oameni, zdraveni şi cam tăcuţi, dovedind aplomb când e rost de scandat lozinci mobilizatoare, de genul: „România, nu uita, mineritu-i şansa ta!”.

Două schimburi de 40 de oameni

Cei 40 de ortaci constituie, numeric, unul din cele două schimburi ale echipei care mai lucrează în minerit, la această oră, în Roşia Montană. Echipa numără, în întregime, aproximativ 80 de oameni, cu toţii făcând parte din departamentul de securizare, întreţinere şi conservare a minei Cătălina-Monuleşti, „piesă” de patrimoniu a zonei, care „însumează 350 metri de galerie romană în curs de cercetare arheologică, în perspectiva amenajării ei turistice”. Aşa scrie pe un banner mare, umflat de vânt şi arcuit triumfal peste strada principală, chiar în coasta intrării.

Tot ei sunt cei care s-au blocat în subteran, în galeria turistică, la refacerea căreia lucrează, cerându-i premierului Ponta să “zboare”, de-ndată, la Roşia Montană; aceiaşi care l-au determinat pe Traian Băsescu să afirme că “blocajul” e spectacol, oamenii protestând “într-o galerie de muzeu”.

Iar dacă acolo, în viitorul muzeu, oamenii au pus umărul, de vreo trei ani încoace, la decolmatarea galeriilor, la securizarea lor prin lucrări de susţinere, la refacerea instalaţiilor, precum şi la munci mai delicate, împreună cu arheologii din echipă, la exterior, ei devin imprevizibili.

Dacă îi întrebi cine sunt, evită să-ţi răspundă, ca-ntr-un soi de omerta. “Mineri la Roşia Montană” şi atât. Câţi sunt? “Nu ştim”. “Cum nu? Păi, nu lucraţi împreună?”. “Lucrăm, dar suntem mai multe echipe în departament!”. Care departament? “Un departament”. “Şi departamentul ce face?!”. “Munceşte”.

Unul singur a permis să fie tras de limbă; a rupt tăcerea. “Da, lucrăm la departamentul de întreţinere a minei Cătălina. Aici, în zonă, suntem singurii care mai intrăm în galerie. În Roşia, nu se mai munceşte în minerit din 2006. Aşteptăm să vedem ce s-o-ntâmpla cu proiectul” spune omul, scurt.

Unul dintre colegii săi îmi explică, pe ton de reproş, că, practic, minerii sunt condamnaţi. “Noi asta ştim să facem, dom’le, să lucrăm în mină. Dacă ne iei asta, ne-ai condamnat. Pe stânci n-ai cum să faci agricultură. Şi nici turism. Cine dracu îţi vine aici, dacă n-ai drumuri, n-ai bani, n-ai de niciunele?!”. Îmi spune că sunt mineri vechi, că au câte doi copii, unii la facultăţi, alţii pe la şcoli, aici acasă. „Cum îi creştem, cum îi ţinem la şcoală? Cine vrea să afle cum trăim, să vină aici, la noi acasă, nu să bată sticla de asfalt, la Bucureşti!”.

Purtătorul de cuvânt al RMGC, Cătălin Hosu, îi confirmă istoria şi-mi spune că sunt cam 80 de oameni în departament. “Lucrează de câţiva ani şi, într-o anumită măsură, lucrurile sunt puse la punct, la Cătălina”.

Mica mineriadă

Din păcate, unii dintre ei, dat fiind tensiunile acumulate în ultima perioadă, au devenit prea nervoşi.

Iată ce s-a întâmplat ieri la Roşia Montană, în ziua în care în zonă au descins 12 parlamentari, vreo câteva zeci de primari şi consilieri din oraşele şi comunele vecine Roşiei, prefectul judeţului, reprezentanţi ai unor ONG-uri, presa.

După un galop de sănătate în munte, efectuat de aleşi pe un circuit gândit de reprezentanţii RMGC – situri arheologice romane importante şi monumente naturale care urmează să fie reabilitate şi puse în valoare de investitor -, în jurul prânzului, parlamentarii au coborât în curtea minei Cătălina-Monuleşti – aflată în centrul istoric al comunei -, unde erau aşteptaţi de “Departamentul de întreţinere şi conservare”, în uniforme regulamentare galben-verzi, alături de câteva zeci de localnici în civil.

S-au scandat lozinci – “Vrem să muncim, nu să cerşim!”, “Suntem Roşia Montană şi nu cerem de pomană!” ori, deja cunoscutul, “România nu uita, mineritu-i şansa ta” –, s-au “plagiat” ritmurile “Universităţii”, ale “Căii Victoriei” şi ale altor bulevarde bucureştene, ortacii venind la “şut” înarmaţi cu pietre mici, la peturi de jumate. Au bătut cu ele în gard, în pomi, în capete, în pământ: “Roşia Montană!”, “Roşia Montană!”, “Roşia Montană!”, reverbera numele aşezării, lovindu-se de pereţii caselor vechi – unele abandonate pe străzile înguste, pietruite demult -, la doi-trei kilometri distanţă.

La Cătălina, parlamentarii au pătruns în deja ştiuta galerie – devenită loc de pelerinaj politic -, lăsând presa “in situ”, să-i aştepte. Moment prielnic pentru minerii mai nervoşi să se descarce pe ziarişti: “Cine eşti?! De ce fotografiezi la mine în casă?! Arată-mi legitimaţia?”. Refuzând să te legitimezi, deveneai pasibil de pedeapsa minerească. “Auzi, ia vezi! Aici eşti la mine în casă. Faci cum zic eu!”, şi te împingeau afară din “casa lor”. Cu toţii îţi spuneau asta “Mă, eşti la mine în casă, faci ce spun eu!” şi regăseai în ochii lor ceva vechi şi urât, rămas acolo de la trecutele mineriadele.

La fel şi la intrarea în fosta clădire a primăriei. Câţiva dintre ei, cu picioarele răşchirate şi mâinile în sân – cum au văzut că stau bodigarzii pe la vreo cârciumă de fiţe -, îţi bagă mâna în piept, aproape violent. “Unde mergi, legitimaţia! Dacă n-o arăţi, nu intri. Aici eşti la mine acasă, mă!”. Remarc în trecere că poliţia minerească face ce vrea la ea casă, chiar sub ochii Poliţiei Române şi a jandarmilor de serviciu.

La nici 30 de minute, se aud, din stradă, ţipete guturale şi înjurături. Trei tineri, doi băieţi şi o fată – unii spun că nemţi, alţii, că englezi – sunt atacaţi violent pentru că, “au provocat”, permiţându-şi să facă poze. Ca într-un remake prost, figuri crispate încearcă să-i împingă, cât mai departe posibil, cu gesturi violente. Doamne în vârstă, cu gurile strâmbe de ură, îţi arată în ce hal sunt “tinerii lor”. “Poftim cum arată! Nişte stârpituri, nişte drogaţi. Şi ai noştri, tineri frumoşi, în putere, se duc acolo să le strângă rahatu’…”.

Cernea, inamicul ortacilor

Momentul zilei s-a produs puţin după prânz. Un potop de înjurături şi fluierături declanşat în clipa în care, în curtea Căminului Cultural, a apărut parlamentarul independent Remus Cernea.

Omul avusese “tupeul” să anunţe la primăria din Roşia că va cere “desecretizarea listei cu cei cointeresaţi”, în cazul proiectului propus de Gold Corporation. Acuma, venea spre sala în care minerii cereau comisiei “să aibă conştiinţa şi mintea necesară”, ca să aleagă soluţia cea mai bună, şi “care să vină în sprijinul interesului naţional”, spre a-şi susţine şi el, cu argumente, opoziţia.

Vreo cinci sute de oameni au explodat în sudălmi, i-au aruncat în cap floricele şi pufuleţi, i-au amintit de toate rudele lui, ştiute şi neştiute, au încercat să-l apuce de păr, de haine, de vreun umăr, ca să-l întrebe: “Ce pofteşti, mă?! Pentru ce nu eşti cu noi?!”.

Norocul omului că s-a deşteptat jandarmeria la pont şi l-a scos ea din mâinile ortacilor, că n-ar mai fi rămas ciob din ochelarii săi de soare, cam sfidători, şi nici din pantofii “de catifea”, cam plini de noroiul munţilor.

Multe alte lucruri interesante s-au întâmplat ieri, la Roşia Montană, fiecare dintre noi aflând detalii importante în ceea ce priveşte proiectul RMGC, despre acestea urmând să vorbim în materialele următoare.

Din păcate, accesele de violenţă, lipsă de tact şi refuzul dialogului civilizat cu militanţii anti-proiect manifestate de mineri şi localnici au deplasat, în bună măsură, centrul de greutate al acţiunii, în finalul căreia s-a vorbit mai mult despre evenimentele neplăcute, decât despre activitatea comisiei. Comisie care, de altfel, a refuzat să dea răspunsuri, amânând verdictul până la finele dezbaterilor.

Autor: Marian Sultănoiu
Sursa: Adevarul