Site icon gandeste.org

Cine profită de pe urma falimentelor

Nimeni nu ar putea să-şi dorească falimentul unei companii, dat fiind faptul că acesta presupune lăsarea pe drumuri a sute sau chiar mii de angajaţi. Cu toate acestea, sunt oameni care iau bani frumoşi în urma unui faliment.

Cine profită de pe urma falimentelor?

În urma falimentului Lehman Brothers, cabinetele de avocatură angajate în gestionarea operaţiunilor post-faliment, au primit onorarii în valoare de 200 de milioane de dolari.

Principala casă de avocatură Weil, Gotshal & Manges a trimis luni o notă de 55,1 milioane de dolari Curţii de Justiţie din New York, arătând că a lucrat la dosarul grupului falimentar nu mai puţin de 100.000 de ore.

În aceste facturi intră dineurile de afaceri, transporturi şi alte “mici cheltuieli”. De exemplu, casa de avocatură a facturat 287.000 de dolari pentru serviciile de fotocopiere, dat fiind faptul că o copie xerox costă 10 cenţi.

Cei 55 de milioane de dolari reprezintă onorariul pentru ultimul trimestru al lui 2008, însă la finalul operaţiunilor, casa de avocatură va primi 200 de milioane de dolari, aceasta fiind cea mai mare afacere pentru Weil, Gotshal & Manges.

Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro

Exit mobile version