Site icon gandeste.org

Cine guverneaza, de fapt, Romania?

Toata ziua, toata lumea ii reproseaza guvernului, pe buna dreptate, ca nu e coerent, ca nu are viziune, ca nu e eficient. Dar la fel de adevarat e ca acest guvern nu guverneaza, de fapt, Romania.

Adevarata putere nu e la Palatul Victoria si nici macar Palatul Cotroceni nu o detine decat partial.

Adevarata putere este in mana baronilor celor doua partide care-si urmeaza neabatut propriile interese si nu se sfiesc ca, la nevoie, sa dea cu pumnii in masa de incremeneste Emil Boc si se executa instantaneu.

Cazul Radu Mazare este poate cea mai elocventa dovada. Atunci cand s-a pus problema intrarii PSD la guvernare, suzeranul din Constanta si cel din Teleorman s-au mutat in Bucuresti pana cand si-au vazut partidul la putere si oamenii cu cheia fisetelor cu fonduri in mana.

Radu Mazare si-a plantatat reprezentantul exact in pozitia vizata: control asupra domeniilor de maxim interes si resurse consistente. Asupra ministrului Nicolae Nemirschi planeaza acum acuzatii grave, la fel de grave ca in cazul Ridzi.

L-ati auzit pe Mircea Geoana rostindu-i macar numele? La prima silaba, Radu Mazare se suia in masina. Asa cum s-a suit luni dimineata pentru a da de pamant cu o ordonata care limita marja de miscare a autoritatilor locale.

In cateva minute a facut ordine in coalitie, a facut praf ordonanta si a plecat invingator. Emil Boc n-a cracnit.

Macar Radu Mazare a venit la Bucuresti in haine civile, dupa ce in week-end a defilat in uniforma nazista. Va aduceti aminte cat tapaj s-a facut cand Elena Basescu a venit la un concert imbracata intr-o uniforma asemanatoare cu una a militarilor romani din Irak, cumparata dintr-un magazin? Imediat s-a sesizat politia. Ati auzit de vreo ancheta a ministerului dlui Nica impotriva lui Radu Mazare?

Gestul primarului din Constanta a fost reclamat la Parchet de Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului ca infractiune prevazuta de Legea 107/2006 privind interzicerea simbolurilor fasciste.

Opinia este impartasita de presedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminarii, Asztalos Csaba. Socialistii europeni, prin excelenta antinazisti, ce-or zice oare de simpatiile unui lider social-democrat roman? Dar austriecii care au bagat un profesor universitar la inchisoare pentru o gluma similara?

Dar, oare, Protectia Copilului, in frunte cu altfel vocala Luminita Anghel, n-ar trebui sa fie oripilata ca un copil, baiatul lui Radu Mazare, a fost pus de tata sa defileze pe o scena intr-o uniforma a armatei naziste, fie ea si de ordonanta?

Si totusi, Radu Mazare a venit sa dea cu pumnul in masa coalitiei nu la judecata coalitiei sau a partidului, care nu au curajul sa sufle in fata lui.

Radu Mazare este emblematic, cazul cel mai grav si revoltator, dar unic. Sa ne amintim ca suzeranul PSD de Ferentari a schimbat doi ministri de Interne pentru a-si pune planurile in aplicare si si-a plantat reprezentanti de mare rafinament peste tot.

Baroni politici

Dar problema, desi mai extinsa si vizibila la PSD, nu este o exclusivitate a acestui partid. Atat doar ca la PD-L cei mai grei baroni sunt chiar in guvern si isi aranjeaza ploile de acolo, fara sa aiba nevoie sa bata drum prea lung pana la masa in care sa dea cu pumnul.

Adriean Videanu, de exemplu, controleaza acum trei ministere: Economia, Finantele si Tineret&Sport. Ati mai auzit ceva despre Compania Energetica Nationala, mamutul care urma nu sa fie desfiintat, dupa cum cerea Comisia Europeana, Doamne fereste!, ci doar divizata in doi mamuti mai mici. Ati mai auzit ceva despre salariile fabuloase ale managerilor de Rovinari si Turceni, tot din ograda d-lui Videanu?

Sau, alt exemplu, ati vazut pe ce criterii face dl. Berceanu numiri si demiteri in ministerul Transporturilor? Dupa cum vine cearta si impacarea cu Liviu Dragnea.

Si daca cumva nu dicteaza interesele baronilor, exista interesele electorale dupa care trebuie sa joace guvernul, ca-i place, ca nu-i place. Ministrii trebuie sa gaseasca solutii politice la probleme care au solutii legale sau economice indiscutabile.

Dl. Pogea trebuie sa scoata bani pentru Justitie la ordinul coalitiei. Sa intelegem ca-i avea si nu voia sa-i dea? Sau ca trebuie sa-i scoata de unde nu sunt, adica sa rezolve o problema politica incalcand regulile economice?

La fel cu dna Andronescu. A primit ordin de la partid sa gaseasca o solutie politica in locul solutiei legale la problema Spiru Haret. In urma cu niste ani Adrian Paunescu cerea stabilirea cursului leu-dolar in Parlament, ca sa existe, domnule, un control. Este acelasi lucru.

Nebunia aceasta era o situatie previzibila din momentul constituirii acestei aliante ca un mamut flamand. Guvernarea nu nuami ca nu functioneaza cum trebuie, dar in conditiile date nici nu are cum sa functioneze. Care lege, care criza, care econimie? Baronii fac si legea, si criza, si economia in interesul propriu, sfidatori si inoxidabili. Ei sunt deasupra legii, a crizei, a economiei. Romania e a lor.

Ioana Ene
sursa:  ziare.com

Exit mobile version