De ce s-a gripat Uniunea Europeană ? De ce şi-au pierdut cetăţenii celor 28 de state, azi numai 27, poate mâine pleacă şi Polonia şi vor fi doar 26, încrederea în Bruxelles şi Strasbourg, în Comisia Europeană, în Parlamentul European şi, mai ales, în moneda euro?
Până nu demult, Uniunea Europeană, fostă Comunitate Europeană, părea că va fi un nou Imperiu Bizantin faţă în faţă cu noul Imperiu Roman, care e SUA, şi va dura mai mult de o mie de ani.
Trei ţări, Germania, Franţa şi Marea Britanie, erau în construcţia europeană mai egale decât celelalte 25 (Emmanuel Todd – Où en sommes-nous ?, Éditions du Seuil, Paris, 2017). Marea Britanie, cu armata sa încă performantă, putere nucleară, şi mai ales cu al său City, a reprezentat o piesă majoră pentru Uniunea Europeană. Prea mult cântatul în falset „cuplu franco-german”, cu pretenţiile lui de lider incontestabil al Europei, a reuşit să-i convingă pe britanici să voteze incredibilul Brexit. Un important contributor la bugetul european a dispărut. Negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE sunt în continuare complicate, dificile şi cu consecinţe imprevizibile atât pentru britanici, cât şi pentru UE. Parisul şi Frankfurtul îşi dispută întâietatea de mâine ca piaţă financiară a UE. Mari bănci (HSBC), multinaţionale şi importante instituţii UE îşi mută sediile centrale de la Londra către Paris, Berlin, Amsterdam etc.
Marea Britanie poate deveni, la marginea imperiului european, un enorm paradis fiscal (nu este deja ?) protejat de o putere nucleară şi de „verişorii” americani. Dar cel mai mare pericol pentru întreaga Europă, pentru membrii sau ne-membrii UE, este, de fapt, chiar liderul politic şi economic al Uniunii, noua Germanie, reîntregită cu sprijinul fostei Uniuni Sovietice (sprijinul ar fi costat 38 de miliarde de dolari), cu capitala la Berlin.
Atât Germania, cât şi Franţa trăiesc în dogma creşterii economice anuale neîntrerupte de 2-3 %. Teorii consistente, serioase ale descreşterii controlate (românul Georgescu-Roegen e un precursor) nu sunt luate în considerare de politicieni trecători şi miopi, şi nici de patronatul german sau de cel francez. Ca să poţi avea o asemenea creştere economică, trebuie să ai, pe lângă alte lucruri, şi o creştere corespunzătoare a populaţiei. Care să-ţi permită măcar să menţii nivelul cantitativ al mâinii de lucru existente şi, eventual, să o sporeşti printr-o imigraţie controlată, aleasă. Dar Germania are cea mai mică creştere a natalităţii din Europa, chiar mai mică decât cea din nefericita Românie.
Panica patronatului german că ar putea pierde preeminenţa economică şi că i s-ar diminua câştigurile, transmisă ca atare guvernului german, e cea care stă la baza teoriilor absurde în legătură cu obligaţiile ţărilor UE de a accepta cote de imigranţi decise de tehnocraţii de la Bruxelles, sub controlul strict al Berlinului, se înţelege. Germania transferă propria sa obsesie tuturor ţărilor din UE, care au alte tipuri de economii şi echilibre, altă istorie şi alte aspiraţii.
Germania are nevoie de mână de lucru ! Economia merge din plin şi întreprinderile germane cer braţe de muncă pentru a face să meargă uzinele. „Piaţa noastră de muncă are o cerere mare”, confirmă Frank-Jürgen Weise, preşedinele Agenţiei Federale a Muncii. Atunci când va ieşi la pensie generaţia baby-boom, problema întreprinderilor se va accentua. După un studiu al Fundaţiei Bertelsmann, ţara va avea nevoie de cel puţin 500 000 de imigranţi pe an de-acum până în 2050 pentru a-şi reînnoi personalul. „Germania trebuie să renunţe la ideea că va fi suficientă imigraţia din Uniunea Europeană. Căci nu va fi”, insistă Jörg Dräger, preşedintele Fundaţiei Bertelsmann” (Le Soir, 23.09.2017). După diverse observatoare demografice, în august 2017, 22-23 % din populaţia actuală a Germaniei rezulta din imigraţie. Cifrele recente ale emigraţiei spre Germania (vezi E. Todd, op. cit.) ar fi următoarele : între 2010 şi 2015, din Siria au venit 409 666 de persoane ; în aceeaşi perioadă, din Afganistan au sosit 127 921 ; din Asia, 913 092 ; din Europa, au ajuns în Germania 1 756 035 de persoane, dintre care numai din UE 1 559 941. Din Polonia, în acelaşi interval, au plecat în Germania 354 150 de persoane ; din Italia, 140 131 ; din Bulgaria, 155 831 ; din Ungaria, 110 640 ; de pe continentul african au ajuns în Germania 194 031 de persoane.
Din România au plecat în Germania 86 274 de persoane numai în 2015 ! În întregul interval 2010-2015, din România au pornit spre Germania 319 426 de persoane. Toate lecţiile pe care ni le administrează UE în general şi Germania în particular, cele pe teme de justiţie, despre MCV, despre democraţie în linii mari, de multe ori prin oameni plătiţi din banii noştri, ca Monica Macovei, Dacian Coloş, Raluca Prună, plus oengişti băştinaşi, manifestanţi instrumentaţi sau plătiţi cu nimica toată, aceste lecţii sunt, de fapt, nişte evidente escrocherii, imposturi, intoxicări. UE, indiferent de planurile sale iniţiale, sprijinite şi de SUA, este astăzi doar o vastă operaţiune în folosul câtorva ţări bogate, îmbătrânite, dezarticulate moral (creştinismul trebuie eliminat, căsătoriile unisex sunt obligatorii…) şi în derivă democratică. Iar România e dintre ţările cele mai abuzate de construcţia UE, de globalizare în general. În urma distrugerii organizate a economiei româneşti şi a aplicării imoralelor şi pseudoeconomicelor programe de austeritate marca Merkel şi UE, milioane de români cu înaltă şi medie calificare (viitori şomeri sau precari acasă) au fost preluaţi fără vreo contrapartidă, în numele libertăţii de circulaţie a persoanelor, de economiile mai dezvoltate din Vest. O formă rafinată de război modern.
După ce a folosit în avantajul său ţările din sud-estul Europei, mai întâi pe cele din fosta Iugoslavie, apoi România, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Germania a trecut la absorbţia masivă a populaţiilor musulmane, din Siria, Irak, Afganistan şi unele ţări africane. Revoluţiile Primăverii arabe au devenit o sursă de mână de lucru ieftină, un nou sclavagism, pentru producătorii de şuruburi şi maşini, pentru patronatul german. Problema e că musulmanii, ca şi turcii acum 40-50 de ani, nu se vor integra prin diluare, nu vor deveni nici germani, nici catolici sau protestanţi. Se anticipează apariţia unor „califate” create de mecanicismul, obtuzitatea şi foamea de câştig a liderilor germani. O spirală maladivă a productivităţii şi eficienţei.
Unde suntem noi, românii ?, ca să parafrazăm titlul cărţii marelui demograf francez Emmanuel Todd. România trebuie să se trezească din ultimul coşmar european (tot german !) în care a fost vârâtă legată la ochi de elitele ei iresponsabile şi chiar să se pregătească pentru abandonarea acestei corăbii nebune, destructive pentru naţiunea noastră. E greu de crezut că ne pot fi acum de vreun folos prezidentul Klaus Iohannis, ambasadorul Emil Hurezeanu, directorul Eduard Hellvig sau Grupul de la Cluj…
Autor: Petru Romosan
Sursa: Flux.md