Papa Ioan Paul al II-lea , prin 1999 cu ocazia istoricei vizite în România spune –și nu în glumă, nici formal, ci bazâdu-se pe informații aflate în biblioteca Vaticanului, că România este Grădina Maicii Domnului. Ce ar însemna asta pentru România, și de ce a spus Papa acest lucru, este un lucru pe care fiecare îl interpretează cum vrea. Unii ar putea spune că asta înseamnă că prin România a curs și va curge lapte și miere și în parte au dreptate, numai că asta nu înseamnă că toți românii vor mânca lapte și miere asta înseamnă doar că România poate oferi, întrebarea este cui. Alții ar spune că România este astfel blagoslovită de Dumnezeu sau ocrotită și nimic rău nu i se va întâmpla din afară. Și aici adevărul este spus pe jumătate, căci dacă a fost ferită de dușmanii externi , România nu a fost și nu este ferită de dușmanii interni.
Scriam acum ceva timp un articol ”O țară blagostemată„ în care trecem succint în revistă ambele fețe ale medaliei privind darurile cu care am fost blagostemați. Concluzia este că Dumnezeu îți dă, dar nu îți pune și în traistă, sau mai bine spus el ne-a dat, dar cum ne gestionăm darurile e treaba noastră. Am auzit cândva un banc cu momentul împărțirii pământului de către Dumnezeu. Ultimul ajuns la împărțeală a fost evreul care nu a mai apucat pământ și a insistat să i se dea de la alt popor care are prea mult sau prea multe, arătând spre români are au și apă, și câmpie, și dealuri și munți, toate pline de bogății. Pe bună dreptate evreul a spus că este prea mult pentru un popor atât de mic. Da, răspunde Dumnezeu, dar stai să vezi ce conducători au. Mare este înțelepciunea acestui popor cât de clar și concis a reușit să sintetizeze fericirea și drama, blagoslovirea și blestemul acestui popor. Cu fiecare pas pe care îl facem în istorie, pierdem din bogății și ne adâncim în blestem. Mai miră pe cineva că ne-am omorât unul din conducători în Ziua de Crăciun?
Toate aceste gânduri m-au năpădit urmărind știrile din ultimele 24 de ore. Am prostul obicei să adorm cu televizorul aprins astfel că tot ce toacă televizorul noaptea rămâne undeva în subconștient, se agață și se aprinde la prima scânteie. Este ciudat cum se lipesc informațiile și cum se combină toate pentru a crea o imagine, o întrebare, o concluzie.
Urmărind ultimele știri nu am putut să nu mă întreb cine ce conduce și de ce nu putem să beneficiem noi de tot ce ne-a lăsat Dumnezeu odată cu acest pământ? Răspunsul îl dau chiar cei care ne conduc care s-au cocoțat pe scaunele puterii și nu se mai satură, nu se mai dau jos, nu renunță la putere.
Să vedem despre ce e vorba:
Elena Udrea, femeia universală
Această ”femeie universală” care nu mai încetează să ne umple memoria cu polivalența ei, care este și biciclistă și parașutistă și tenismană, și fermier, și croșetistă, și ministru, care poate să facă orice începând de la prima meserie din lume până la savant de renume mondial, inclusiv gafe, întrebată de ce consideră domnul președinte Băsescu că ea este cea mai nimerită persoană pentru a ajunge premier, se fâstâcește și nu mai știe ce să spună. Ar fi putut să spună că pentru că e frumoasă, pentru că e deșteaptă, pentru că e cinstită, pentru că ține la băutură și bea bere și whisky cot la cot cu bărbații,pentru că are pământ la Nana, pentru că e parașutistă, deci orice, dar nu,ea nu a spus nimic din toate astea. A ridicat din umeri și a spus că nu știe că ar trebui întrebat Băsescu. Aparent răspunsul ei ar avea logică, dar când mergi la 11 noaptea la Cotroceni să alimentezi mașina, nu poți să nu îl întrebi pe alimentator, ”bă Traiane, dar ce îți place ție la mine bă, că mă tot întreabă SPP-iștii ăștia de câte ori ies de la tine din benzinărie și nu știu ce să le spun.” Oricum răspunsul ei nu a fost nici măcar original, mai știu pe cineva care întrebat cum a căpătat stelele de general, la a treia stea parcă, a ridicat și el din umeri și a răspuns identic și la fel :” întrebați-l pe cel care mi-a pus-o!!” Aferim, Traiane, le faci pe ascuns, de nu știe nimeni ce și de ce. De fapt răspunsul Elenei Udrea este justificat. Ea nu a făcut nimic singură, așa că nu ar putea să spună că se pricepe la ceva deși luptă să ne convingă că e bună la toate: din avion a sărit nu cu parașuta ci cu un parașutist în spinare, la marșuri și activități sportive o are mereu în spate pe Ruxandra Dragomir care joacă rolul parașutei sau parașutistului, în campanie îi are în spinare pe Boc și Băsescu,așa că practic, singură nu e în stare să facă nimic dar se vrea președinte fără să știe de ce. Răspunsul e simplu, pentru că așa vrea Băsescu.
Criteriile de promovare la PMP
Dar asta nu e totul. Încercând să explice cât de transparente și democrate au fost nominalizările pe listele europarlamentare în PMP, doamna Udrea spune că i-a lăsat pe candidați să se certe de la 7 seara până la 7 dimineața într-o cameră, în stil american venind apoi să vadă cine este the last man standing. Spre surprinderea ei erau toți în picioare și atunci a trebuit să bage în luptă argumentele supreme. Ghiciți care au fost acestea. Competența, profesia, compatibilitatea cu funcția pe care urmau să o îndeplinească, notorietatea, patriotismul,profilul moral? Da de unde, prostii. Au decis două elemente care spun totul despre selecția ”naturală” în partidele și politica românească. Cele două criterii, au fost locul unde și-au luat doctoratele și.. gradul avut în lojele masonice. Închinați-vă oameni buni. Nu conta cum și-au luat doctoratele ci cine a reușit să se înscrie la o facultate mai”mare” în afară și cine era mai înalt în grad în lojele masonice, niște organizații despre care s-a scris atât de mult dar se știe atât de puțin încât e inutil să mai vorbesc. Acum mai miră pe cineva de ce România este condusă spre dezastru și cine ne reprezintă în Europa? Nu mai există nici un dubiu, EUROPENII PMP SUNT TOȚI MASONI, A SPUS-O ELENA UDREA, ATÂTA VREME CÂT I-A DEPARTAJAT NU APARTENENȚA, CI GRADUL AVUT ÎN MASONERIE. Apropo, doamna Udrea ce grad o avea în, că doar nu o să aibă un grad mic tocmai ea, ditamai președinta de partid, sau pentru alegerea ei s-au luat în calcul alte criterii? Păi asta e democrație măi Nuți măi?
Așa ca titlu informativ, iată ce funcții a avut și cu ce se ocupa unul din masonii cunoscuți din România:
Aurel Teodorescu (Loja Solomon) – director al Direcţiei Migraţie din Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (detaşat din funcţia de consilier în cadrul M.A.I. în subordinea secretarului de stat pe Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene), soţul Danielei Nicoleta Andreescu (Secretar General al Guvernului), fost ofiţer de securitate înainte de 1989, fost director de departament în Primăria Municipiului Bucureşti (demis urmare unui scandal cu spaţii comerciale), fost comisar în Garda Financiară (demis urmare unui dosar penal de contrabandă cu cetăţeni arabi), fost director adjunct la Direcţia de Supraveghere şi Control Financiar din Direcţia Generală a Vămilor (demis urmare faptului că a fost cercetat penal în dosare cu Omar Hayssam şi implicării ca cercetat penal în Dosarul Ţigareta II), fost director al Direcţiei de Audit din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (demis în 2003 şi anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie împreună cu Preşedintele CNAS Eugen Ţurlea), fost director adjunct şi director al Oficiului pentru Migraţia Forţei de Munca în perioada 2003 – 2006 (implicat în scandalul contractelor de muncă cu străinătatea şi în cel al adeverinţelor medicale de la CARITAS), fost membru PD (a demisionat urmare faptului că CNSAS a emis decizie de fost ofiţer de securitate).
Ăsta da mason.
Iohannis și agenții
Un alt candidat la președinție, herr Klaus Iohannis ne face dovada faptului că se exprimă mai bine când tace. Întrebat ce părere are despre presupusa infiltrare a agentului Turcescu în media, domnul Klauss dă cu bățul în baltă și spune că este foarte bine, știu ele serviciile ce fac, nu e treaba lui să își dea cu părerea, că e bine să avem ofițeri acoperiți în jurnalism. Stați așa domnule Iohannis, să nu ne grăbim. Ofițeri acoperiți în media? Ați vrut probabil să spuneți.. informatori, dar ofițeri acoperiți? Păi dumneavoastră știți cu ce scop se infiltrează ofițerii acoperiți și unde? Dacă nu știți, cum nu știe doamna Udrea nici de ce o vrea Băsescu acolo nici ce este președintele, eu zic să vă mai gândiți dacă meritați să ajungeți la Cotroceni. Este adevărat, domnul Băsescu a declarat că presa reprezintă un pericol la adresa securității statului, dar a vrut să spună la adresa afacerilor familiei prezidențiale cu vânzătorii de fier vechi, nu luați și dumneavoastră așa mot-a-mot ce spune domnia sa, că doar aveți cap să gândiți ce naiba. Sau nu pentru asta îl aveți?
Tot fără cap este și altă declarație a domnului Iohannis, în care afirmă că indiferent ce va stabili justiția în cazul incompatibilității sale, el va merge înainte ca soldatul rus, el a primit sarcina să se urce acolo sus, probabil ca și Elena Udrea nici el nu știe de ce, probabil pentru că așa vor concetățenii. Cum care concetățeni? Cei din Germania bineînțeles. Numai așa se explică de ce nu îl interesează deciziile judecătorești din România,pe el îl interesează ce spun instanțele din Germania iar acolo totul e ok. Alles klar?
Cine ne sunt dușmanii?
Dacă tot am ajuns la servicii vrând-nevrând aduși ba de Turcescu, ba de Udrea, ba de Iohannis, este interesantă o statistică privind raportul cetățean/ membru al serviciilor secrete. Uite așa aflăm că în România există 15000 de ofițeri acoperiți, adică ceea ce se crede mister Turcescu, dar din ăia reali, nu lăudăroși. O să spuneți că sunt puțini, 1 la 1000 de locuitori, dar dacă ținem cont că e vorba numai de cei acoperiți și că de exemplu la același număr de locuitori avem 10 medici și 12 profesori, iar pe lângă acești agenți avem și pe cei neacoperiți, sistemul administrativ, informatorii etc, nu prea avem de ce ne bucura. Puși cap la cap cineva a ajuns la cifra de 60 de membri ai serviciilor secrete la mia de locuitori ceea ce este enorm. Dacă adăugăm și faptul că guvernul tocmai a decis mărirea bugetului acestor servicii sau că în ultima ședință a CSAT, s-a luat decizia ca în contradicție cu cele două decizii ale CCR, guvernul să inițieze un proiect de lege privind obligativitatea declarării identității la cumpărarea cartelor pre-pay, avem în față imaginea de ansamblu și en detaille a modului în care guvernanții ne privesc. Românii, cetățenii de rând au devenit dușmanii clasei politice, efortul principal al serviciilor secrete se canalizează pe bieții plătitori de taxe, nu pe dușmanii țării, așa cum ar trebui. Nici nu e de mirare, domnul Maior însuși a declarat că serviciul pe care îl conduce se ocupă de așa zișii anarhiști ecologici care se opun exploatărilor de la Roșia Montana, în timp ce doamna, Petrescu promite marilor companii americane scutirea de taxa pe stâlp, taxă de care însă nu sunt scutiți cei care vor să își facă un amărât de saivan sau instalație eoliană. De fapt o să fiu mai clar. Părerea mea este nu că românii au dușmanii clasei politice ci că politicienii, guvernanții, serviciile au devenit dușmanii românilor și ai României. Nu degeaba a fost scoasă din codul penal infracțiunea de subminare a economiei naționale. Practic guvernul a dat liber nu numai la prostituția politică ci și la distrugeri iar parlamentarii au fost de acord.
Acești oameni ne conduc și ca o ironie a sorții, tragerea la sorți pentru listele electorale din Noiembrie, au adus în față pe primele două locuri, doi români cu .. dublă cetățenie. Doar cetățenie?Nu cumva și dublă comandă? Nu știu, dar unul din ei susține că este ok să avem agenți acoperiți infiltrați în toate domeniile, iar celălalt promovează legi secesioniste. Votați stimați români, votați. În caz de balotaj, se va decide câștigătorul în funcție de facultatea absolvită indiferent cum și de gradul avut în masonerie, indiferent ce vor decide judecătorii și Curtea Constituțională.
Și acum 10 întrebări:
Întrebarea 1 : ale cui interese și obiective le apără masonii de vreme ce fac jurământ sacru la intrarea în masonerie să nu aibă alt Dumnezeu decât Ordinul din care fac parte?
Întrebarea 2: ce face SRI-ul dacă membrii unor organizații cvasi-secrete sunt infiltrați unde a fost infiltrat domnul Teodorescu?
Întrebarea 3: serviciile de informații au oameni infiltrați în masonerie, sau masoneria are oameni infiltrați în serviciile de informații, armată și poliție?
Întrebarea 4: câți dintre conducătorii României, președinți, premieri, miniștri , șefi ai serviciilor secrete, guvernatori, sunt masoni și de ce nu au declarat apartenența și gradul deținut în aceste loje în declarația de interese dacă nu e nimic rău în asta ?
Întrebarea 5: dacă aceste loje nu au nimic obscur și antinațional, de ce membrii lor nu își fac publică apartenența, de ce acesta nu se găsește în CV-ul și declarația de interese?
Întrebarea 6: Dacă lojele masonice nu sunt secrete și nu au nimic de ascuns, de ce nu poate participa nimeni la întrunirile lor, nici presa?
Întrebarea 7: Dacă lojele masonice sunt secrete, ce rost are articolul 40 din Constituție?
Întrebarea 8: Ce fac serviciile secrete, împotriva cui luptă, pe cine apără?
Întrebarea 9: Toate partidele sunt conduse de masoni?
Întrebarea 10: Cine conduce această țară?
Referinte: http://ceicunoi.wordpress.com/2013/04/25/lista-membri-romani-clubul-de-la-roma-masonerie-mugur-isarescu-raport-bankrupting-nature-falimentarea-naturii-2013-the-blue-economy-simboluri-masonice-nom20/
http://punctochitpunctlovit.blogspot.ro/2011/01/o-tara-blagostemata.html
http://www.badpolitics.ro/lista-%E2%80%9Cneactualizata%E2%80%9D-a-masonilor-din-romania-raport-sri/
Autor: Marin Neacsu
Sursa: In cuiul catarii