După ce au pus stăpânire pe cel mai mare port de pasageri din Europa (portul Pireu din Grecia), chinezii încep să bată apropouri cum că și-ar dori să obțină în concesiune cel mai important port la Marea Neagră și cel mai mare port la Marea Neagră al Bulgariei. Este vorba despre portul Varna, pentru care investitorii chinezi își manifestă interesul, conform declarațiilor făcute de ambasadorul Chinei în Bulgaria, citate de novinite.com. Dintre orașele membre ale Euro-Regiunii Mării Negre, Varna este cel mai mare ca număr de locuitori. În aprilie 2008, în Varna a fost desemnat sediul pentru “Euro-Regiunea Mării Negre” de către Consiliul Europei.
Multe dintre statele europene îngenuncheate de criză au făcut apel la ajutorul Chinei, țara cu cele mai mari rezerve valutare din lume. Vizite după vizite și declarații de prietenie și susținere fără precedent au loc între președinți și premieri europeni și omologii lor chinezi. După ce, în urmă cu doar trei ani, europenii impuneau plafoane fondurilor de investiții chineze deținute de stat, SAFE (State Administration of Foreign Exchange) și CIC (Chinese Investment Corporation). „Oficialii UE mi-au cerut ca investițiile noastre să nu depășească 10% din capital“ declara plin de sarcasm, în 2009, șeful CIC, Lou Jiwei. Acum, lucrurile s-au schimbat radical.
Chinezii, stăpâni la greci
Compania de stat chineză COSCO a semnat un acord pe 35 de ani pentru închirierea facilităților celui mai mare port european de pasageri, Pireu. Promisiunea chinezilor? Până în 2015, portul va putea prelua 3,7 milioane de containere anual, față de 800.000 în prezent. În plus, băncile chineze au pus la dispoziția companiilor maritime elene 267,8 milioane USD pentru achiziționarea de noi nave. Cu o condiție: vapoarele să fie fabricate în China. Premierul Wen Jiabao a promis și un fond de cinci miliarde de dolari, destinat companiilor din Grecia, pentru investiții.
China pune la bătaie credite în valoare de 10 miliarde de dolari
Premierul chinez a anunţat joi la Varşovia deschiderea de către China a unei linii de credite de 10 miliarde de dolari pentru proiecte de cooperare cu statele din Europa Centrală şi de Est.
‘China va crea de asemenea un fond sino-central-european pentru cooperarea în domeniul investiţiilor. Obiectivul nostru este de a colecta într-o primă etapă 500 de milioane de dolari’, a precizat şeful executivului chinez. ‘China îşi va invita companiile să creeze zone tehnologice şi economice în ţările dumneavoastră în următorii cinci ani’, a spus premierul Chinei, Wen Jiabao.
Autor: Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro