Site icon gandeste.org

Cheltuim milioane de euro pentru promovarea Romaniei in strainatate – pe ce se duc banii

Incepand cu 2014, Romania va demara o campanie de promovare a tarii noastre in strainatate. Peste 5 milioane de euro vor fi cheltuite pentru o campanie de promovare outdoor, adica prin plasarea de panouri si afise pe taxiuri, la metrou si in aeroporturi.

“Vom incepe un proiect de promovare outdoor a Romaniei pe pietele tinta (SUA, Germania, Austria, Franta, Marea Britanie, Spania, Italia etc.), dar si pe unele piete de oportunitate, cum ar fi Israel, Turcia sau Republica Moldova”, a declarat, pentru Mediafax, Razvan Filipescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), prezent la targul World Travel Market, care se desfasoara in perioada 4-7 noiembrie la Londra.

Turismul romanesc va fi promovat in Coreea de Sud si Malaezia

Proiectul se va derula pe o perioada de doi ani. Peste 150 de taxiuri din Londra vor promova atractiile turistice romanesti. Cele mai multe panouri vor fi afisate in zone de tranzit intens, aeroporturi, in statiile de metrou si pe autostrazi. In Spania reclamele vor fi lipite si pe autobuze.

“Sunt prevazute diferite modalitati de promovare outdoor. In Marea Britanie, de exemplu, Romania va fi promovata de la taxiuri pana la cladiri, metrouri si aeroporturi. Vor fi promovate produsele turistice ale Romaniei. Toata promovarea se face in baza unei analize detaliate a fiecarei piete. Vom promova turismul cultural, turismul in natura si ecoturismul”, a spus Filipescu.

Sursa: Ziare.com

Exit mobile version