Cand un ministru social democrat spune raspicat ca a venit vremea sa dam Cezarului ce e al Cezarului e clar ca doctrinele de partid nu mai au absolut nici o legatura cu politica de guvernare. Ilie Sarbu, ministrul agriculturii, a scapat porumbelul din gura si a punctat cat se poate de evident: “Trebuie, in final, sa dam si la stat ceea ce i se cuvine.
Sau sa dam Cezarului ce e al Cezarului, ca altfel noi de la Cezar tot cerem, tot asteptam. Daca tot o sa dam, visteria va fi goala si nu mai are Cezarul de unde sa dea ».
Evident, domnul ministru se referea la impozitul agricol, in conditiile in care statul subventioneaza agricultura dar nu culege mare lucru de pe urma ei. Ca sa nu existe nici un dubiu, seful, pe linie de guvern al ministrului agriculturii, premierul Emil Boc, a vorbit si el despre o crestere a impozitelor locale cu 20%, incepand cu anul viitor.
In contrapartida, domnul Emil Boc ne promite ca va mentine cota unica de impozitare si, mai mult, ar putea introduce sistemul de neimpozitare a profitului reinvestit, poate chiar din toamna acestui an. O mana spala pe alta si amandoua se imfrunta din buzunarul cetateanului, ultima solutie pentru a mai aduna bani la buget.
Masura de impozitare a veniturilor agricole nu este o noutate in politica romaneasca, inclusiv fostul ministru de finante, liberalul Varujan Vosganian, cerand la un moment dat introducerea ei. Si, atunci aveam crestere economica. Peste tot in tarile dezvoltate ale Uniunii Europene exista un asemenea impozit, compensat insa de subventii duble fata de cele pe care le primesc agricultorii romani.
Pe de alta parte, introducerea impozitului agricol a fost vazuta ca o modalitate de a obliga taranii romani sa-si lucreze terenurile aflate in parloaga, sau sa-i determine sa se uneasca in asociatii agricole, unde s-ar putea practica agricultura de mare performanta. Nu in ultimul rand, s-a spus, cine nu e in stare sa-si lucreze terenul, atunci sa-l vanda, sa-l arendeze celor ce au posibilitatea sa-l exploateze eficient.
Daca nu am fi simtit de atatea ori pe pielea noastra ca o masura coercitiva nu duce, cel putin in Romania, niciodata la efectele scontate, mai ca am fi fost de acord si cu introducerea impozitului pe terenul agricol.
Pe perioada de criza insa, aceasta masura ni se pare absolut hazardata. Gospodariile din Romania sunt intr-o proportie covarsitoare gospodarii de subzistenta. De aici, in cele mai mult cazuri, nu se face nici un fel de profit.Taranul isi asigura mare parte din necesarul de consum al familiei lui, iar in cazul unui surplus isi compenseaza, adesea prin troc, alte necesitati.
O agricultura de tip feudal nu poate fi impozitata, decat cu riscul adancirii saraciei. Pe de alta parte, marile exploatatii agricole, atatea cate sunt ele in Romania, platesc statului impozite ca oricare alt agent economic si orice taxare suplimentara le poate impinge spre faliment.
Asadar, daca Cezarul este atat de disperat dupa bani, foamea lui nu poate fi potolita decat cu riscul saracirii supusilor. Este cat se poate de adevarat, cele aproape trei milioane de hectare de teren agricol ramas necultivat, dintr-o suprafata arabila totala de circa 10 milioane de hectare, sunt o mare pierdere pentru agricultura Romaniei.
Terenurile parloaga nu sunt insa o consecinta a lipsei impozitarii, ci mai curand a lipsei de capital, a imbatranirii populatiei de la sate si, mai ales, a sistemului deficient de desfacere a produselor. In lipsa pietelor, a unui sistem eficient pe intreg lantul, de la productie pana la desfacere, nu putem vorbi de performanta in agricultura. Or, unde nu-i performanta nu poate fi nici profit si, in consecinta nici venituri din impozite suplimentare.
Sa ne indreptam insa atentie si catre cealalta masura anuntata de guvernul Boc, respectiv cresterea taxelor locale cu 20%. Fara discutii, aici nu mai este vorba de a-i da Cezarului ce i se cuvine, pe motivul ca « visteria e goala si nu mai are Cezarul de unde sa dea », dupa cum zicea ministru Sarbu.
Aici avea de-a face cu o spoliere evidenta a cetatenilor, constransi sa aduca mai multi bani la un buget aflat apoi la cheremul autoritatilor. Presupunand ca banii colectati suplimentar ar fi folositi tot in interesul contribuabilului, am zice ca si aceasta masura poate avea justificare.
Dar, cand stim cum se cheltuie banul public nu putem decat sa spunem stop jafului. Primul ministru Emil Boc spunea zilele trecute ca guvernul pe care-l conduce a cheltuit in primele sase luni ale acestui an vreo patru miliarde de euro, numai in programe de investitii, ceea ce reprezinta aproape jumatate din totalul sumei alocate pentru 2009.
Pe de alta parte, autoritatile locale s-au dovedit mult mai putin entuziasmate la acest capitol, cheltuind doar 15-17% din fondurile alocate. Prima intrebare ar fi, pai daca nu sunt in stare sa consume nici ceea ce au in prezent, la ce mai e nevoie de impozite marite ?
Baronii locali, care au dorit guvernarea cu orice pret, au ca principal obiectiv tocmai cheltuirea banilor publici, caci de acolo le picura si lor, sau firmelor clientelare, cate ceva. Insemneaza ca, ori banii nu le-au intrat la bugete, ori ca au fost prinsi pe picior gresit si nu au avut timp sa faca proiecte pentru atragerea finanantarii. In realitate, explicatia e alta.
Din experienta anilor trecuti, stim ca in teritoriu tacticile de cheltuire a banilor publici sunt extrem de diverse. Daca te grabesti sa faci investitii, mai ales in perioada asta de criza, multa lume ( inclusiv organele de control) este cu ochii pe tine.
Au trecut vremurile cand lucrarile supraevaluate se derulau ca pe banda umfland conturile firmelor private. Acum e recesiune si din orice neatentie poate izbucni scandalul. Asa ca, daca tot au mai ramas ceva bani de cheltuiala, mai bine sa-i impingi catre sfarsitul anului, cand orice asa zisa investitie isi poate gasi justificarea, iar vigilenta scade proportional cu belsugul meselor de sarbatori.
Ce programe de reabilitare termica a cladirilor, ce gropi de gunoi ecologice sau proiecte de apa si canalizare, cand toate acestea dureaza ? Or, mandatul de primar nu e vesnic, iar in aceste vremuri tulburi trebuie sa mizezi pe obiective cu bataie cat mai scurta, ca sa intelegi ceva din mandatul incredintat de alegatori.
Altfel spus, putem sa-i dam asigurari domnului prim ministru, ca pana la sfarsitul anului procentul de cheltuieli al autoritatilor locale va recupera terenul pierdut,chiar daca ar fi sa facem fantani arteziene, ceasuri publice poleite cu aur, covoare de gazon si alte asemenea aberatii, doar de dragul cheltuirii banilor. Daca pentru asta se impune sa crestem impozitele locale cu 20%, atunci sa-i dam bataie. Sa dam Cezarului ce e al Cezarului.
Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz