1. Schimbările climatice au poate cel mai greu de oprit „mod de operare”, pentru că pur şi simplu decimează culturile. Climatologii din toată lumea spun că într-o lume în care temperaturile sunt cu unul sau două grade mai mari, valurile de căldură vor deveni mai frecvente şi mai severe şi vor afecta zone până acum considerate ferite. Într-un studiu-simulare finalizat în vara acestui an de către economişti specializaţi în agricultură de la Columbia University din New York, se arată că recoltele din SUA vor fi reduse în următorii ani cu circa 30%.
Pe de altă parte, regiunile din Scandinavia sau Rusia Siberiană, cunoscute drept reci şi improprii agriculturii, au toate şansele să devină fertile. Printre perdanţi se vor număra centre actuale ale productivităţii agricole cum ar fi sudul Spaniei, al Italiei şi zonele continentale izolate. În schimb, Africa se va schimba, Sahara devenind mai verde, iar secetele mai severe în sud. Mai grav este însă faptul că mare lucru nu se poate face, în afară de adaptarea la noile condiţii climatice şi mutarea unor zone agricole mai spre nord în emisfera nordică şi spre sud în cea sudică.
2. Biocombustibilii, această vedetă a investiţiilor din anii 2000, nu mai sunt astăzi ceea ce păreau a fi, pentru că mai mult biocombustibil înseamnă mai puţine alimente. Din 2005, rafinăriile din SUA au fost obligate să adauge combustibil derivat din surse regenerabile la benzina convenţională. Se spunea că prin această metodă se va reduce dependenţa de combustibilii fosili. În Uniunea Europeană, exista un plan ca până în anul 2020, treptat, 20% din combustibilii fosili să fie înlocuiţi de biocombustibili. S-a ajuns la pragul de 10% şi acolo s-a și rămas (şi asta pentru câteva categorii de produse petroliere, nu pentru toate), pentru că agricultura din Uniunea Europeană pur şi simplu nu este pregătită să producă atât de multe cereale pentru ars în motoare fără să perturbe grav pieţele produselor agricole. Germania a fost iniţiatorul acestei decizii, iar astăzi fermierii germani folosesc 2,2 milioane din cele 16,7 milioane de hectare pe care le exploatează pentru producerea de biocombustibil. Câmpurile destinate unor astfel de culturi ar putea creşte la 4 milioane de hectare până în 2020. Aproape sigur acest lucru nu se va întâmpla.
3. Speculatorii nu au putut să nu observe că bursele de mărfuri agricole le pot aduce miliarde. De la începutul crizei agricole, în 2008, au avut loc creşteri de preţuri care nu pot fi explicate prin evoluţiile factorilor normali. Preţurile de piaţă pentru orez, de exemplu, au crescut uneori cu 30% într-o singură zi, iar acest lucru duce inevitabil la speculaţii pe piaţa financiară. Băncile de investiţii şi fondurile de pensii nu tranzacţionează mărfuri reale, neavând niciun interes să deţină fizic porumb, soia sau grâu. Prin intrarea în contracte futures speculează pur şi simplu cu privire la schimbările de preţ ale produselor alimentare. Astfel de tranzacţionări s-au triplat aproape între lunile iunie şi iulie. Iată şi două exemple, tot din Germania: Allianz şi Deutsche Bank au investit în acest an 6,2 miliarde de euro, respectiv 4,6 miliarde de euro în speculaţii cu produse alimentare.
O soluţie prin care speculatorii pot fi îndepărtaţi de pieţele agricole ar putea fi înfiinţarea unei bănci centrale pentru cereale şi alte produse agricole ca soia sau orez, prin care ţările agricole importante să stabilească o rezervă comună. În eventualitatea unei creşteri bruşte a preţurilor, vor arunca pe piaţă cereale pentru a scădea preţurile şi pentru a forţa speculatorii să iasă din afacere. Un mecanism similar cu cel prin care guvernatorul BNR Mugur Isărescu ţine sub un oarecare control deprecierea monedei naţionale. Nu este o metodă infailibilă, însă speculatorii se vor gândi de două ori înainte de a risca miliarde pe un pariu.
4. Schimbarea obiceiurilor de consum, în special în ţările emergente, este cel de-al patrulea factor care ne-a adus în pragul dezastrului. Experţii au observat că în economiile emergente s-a dezvoltat o nouă clasă de mijloc, ai cărei membri au obiceiuri alimentare complet diferite de cele ale părinţilor şi bunicilor lor. De exemplu, carnea nu mai este un produs alimentar de lux, cum era în urmă cu 30 sau 40 de ani. Mai grav este că lider în această tendinţă este China, statul cu cea mai numeroasă populaţie de pe glob. Din 1990 până în 2010, venitul anual pe cap de locuitor a crescut de la echivalentul a 341 dolari la 5.400 dolari. În aceşti 20 de ani, consumul anual de carne pe cap de locuitor a depăşit dublul, de la 26 la 56 de kilograme. Iar cifrele sunt în creştere de la un an la altul. În acelaşi timp, producţia agricolă internă este departe de a fi suficientă pentru a acoperi o astfel de creştere a cererii, astfel încât China ia de pe pieţele mondiale soia şi porumb, în special furaje pentru creşterea animalelor. Însă pentru a produce un kilogram de carne de porc sunt necesare aproximativ trei kg de furaje, astfel că noile obiceiuri alimentare ale Chinei amplifică problema aprovizionării. Însă China este doar liderul. Ţări ca India, Rusia sau Brazilia se confruntă cu creşteri ale consumului intern, este drept că nu într-un ritm la fel de spectaculos ca în China. Iar soluţiile aproape că nu există, pentru că pur şi simplu nu poţi să-i refuzi unui chinez care a mâncat toată viaţa orez o bucată de carne. Iar la anul vor fi doi chinezi care vor pretinde acea bucată de carne. Populaţia globală creşte cu aproximativ 78 de milioane de persoane pe an – deci cererea de alimente creşte constant – în timp ce oferta este limitată. Terenurile cultivate în prezent în lume (aproximativ 1,5 miliarde de hectare) nu pot fi extinse decât într-o mică măsură, scrie publicaţia germană Der Spiegel.
Autor:
Sursa: incomemagazine.ro