Cristian Pîrvulescu a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că modificarea articolului 1 din Constituţie a fost “problema cea mai controversată” în cele peste 30 de întâlniri avute până acum în ţară.
Pîrvulescu a spus că, fiind vorba de o procedură de revizuire a Constituţiei, crede că anul acesta “nu se va umbla la articolul 1”, explicând că sunt limite care prevăd că nu pot fi revizuite articolele privind “caracterul unitar, naţional, indivizibil, suveran, al statului, forma de guvernământ, limba naţională”, însă, pe de altă parte, există şi propuneri pentru o nouă Constituţie, “care să ţină cont şi de noul cadru european”.
“În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerile europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Doamna Merkel explica în ultimele zile că pentru ieşirea din criză este nevoie de o cedare mai clară de suveranitate. Or, asta va presupune, nu numai în cazul nostru, al Franţei şi al altor state, modificarea acelor articole care sunt protejate de articolele speciale privind limitarea modificării constituţionale. Cred că, în România, anul acesta nu se va umbla la articolul 1, dar odată dezbaterea începută, cu proxima modificare constituţională, care ar putea avea loc în câţiva ani, s-ar putea discuta despre, eventual, o nouă Constituţie, pentru că altfel nu văd soluţia”, a afirmat el.
Pîrvulescu a spus că o discuţie serioasă la nivelul întregii societăţi româneşti este necesară, întrucât “există foarte multă emotivitate”, iar problema naţională este privită foarte serios, astfel că “există riscuri importante dacă politicienii vor trece dincolo de o anumită graniţă pe care cetăţenii o consideră de netrecut”.
El a arătat că până în acest moment s-au strâns propuneri pentru modificarea tuturor articolelor din Constituţie, iar “unele sunt contradictorii”. “Deci noi vom pune, pe de o parte, în atenţia Comisiei de la Veneţia, la începutul lunii mai, şi apoi în atenţia Parlamentului, prin raport, la mijlocul lunii mai, o cantitate mare de materiale de analizat. Sper ca Parlamentul să aibă şi capacitatea, şi răbdarea şi coerenţa pentru a oferi o Constituţie mai bună României. Comisia parlamentară nu poate să nu ţină cont de raportul constituţional pentru că îl aşteaptă, nu lucrează în momentul de faţă. Dacă vor fi ocolite propuneri importante făcute în cadrul dezbaterilor din forum şi care au la bază un consens cvasigeneral, atunci voi anunţa acest lucru şi îmi voi anunţa dezacordul faţă de comisia parlamentară”, a afirmat Pârvulescu.
El a arătat că, spre exemplu, s-au făcut propuneri privind “o depolitizare mai clară” a Curţii Constituţionale, “o mai clară definire a criteriilor de admitere” în CCR şi o creştere, eventual, a numărului de judecători.
“Discuţiile mult mai aprinse privesc statutul procurorilor în cadrul magistraturii – am avut la multe întâlniri şi reprezentanţi ai magistraţilor, judecători sau procurori – şi acolo există propuneri care vizează sau trecerea procurorilor în rândul funcţionarilor publici sau definirea lor ca magistraţi speciali, datorită confuziilor care există în momentul de faţă în România”, a explicat Pârvulescu. El s-a aflat la Târgu Mureş pentru o dezbatere privind rezuirea Constituţiei.
sursa: realitatea.net