Site icon gandeste.org

Cea mai secretă bancă din lume şi lupta cu “finanţa fără chip”

Autoritatea pentru Informaţii Financiare a statului pontifical a anunţat că a identificat şase tentative suspecte de a utiliza Sfântul Scaun în scopul spălării de bani în 2012.


AIF a prezentat primul raport de la constituirea sa, în 2010, pentru controlul activităţilor monetare şi comerciale ale instituţiilor Vaticanului, în special a Institutului pentru Opere Religioase, banca Vaticanului, care a fost implicată în mai multe scandaluri. AIF este condus de elveţianul Rene Brulhart.


Acesta din urmă a precizat că dintre cele şase cazuri de spălare de bani din 2012, două sunt suficient de grave pentru a fi transmise procurorului Vaticanului.


Transparenţa financiară a fost unul dintre obiectivele actualului papă emerit Benedict al XVI-lea. Moneyval, o structura financiară a Consiliului Europei, a cerut în urmă cu un an Vaticanului să întreprindă mai multe reforme ce vizează funcţionarea Institutului pentru Opere Religioase. Elveţianul Brulhart a răspuns că “Nimic nu este perfect în această lume”, însă a menţionat că “în următoarele săptămâni vom avea o nouă legislaţie.” El a adăugat că în această lună, autoritatea pe care o conduce a încheiat un acord cu Financial Crimes Enforcement Network din SUA, care vizează tranzacţiile financiare dubioase.

IOR este considerată banca cu cea mai secretă activitate din lume, potrivit Forbes. Banca încearcă să intre pe lista albă a UE care cuprinde băncile ce respectă regulile luptei împotriva spălării de abni, însă nu îndeplineşte acum decât nouă din cele 16 criterii esenţiale stabilite de Bruxelles.

IOR a fost creat în 1942, în plin război mondial, când aliaţii europeni ai SUA primea mari ajutoare materiale de la Washington. Scopul a fost administrarea banilor prelaţilor, însă mafia italiană şi americană a anjuns să folosească în scopuri proprii această instituţie pentru a spăla bani.

Vaticanul a încercat să modifice această imagine nefavorabilă încă de acum 30 de ani, după falimentul Banco Ambrosiano, acolo unde IOR era acţionar. Preşedintele acestei a doua bănci ca mărime din Italia, Roberto Calvi a murit în condiţii suspecte în acelaşi an, presupunandu-se că IOR (cel mai mare acţionar la Banco Ambrosiano), Mafia şi loja masonică Propaganda Due au avut un rol în dispariţia lui Calvi, numit “bancherul lui Dumnezeu”.

În 2010, justiţia italiană a îngheţat 23 de milioane de euro ale IOR deţinute într-o bancă italiană. Vaticanul a menţionat că banii nu erau decât transferaţi dintr-un cont din Italia într-unul din Germania. Banii au redevenit disponibili în iunie 2011, însă ancheta se desfăşoară în continuare.

IOR este folosită pentru mii de organizaţii de caritate din întreaga lume, de către ordinele călugăreşti şi diocezele catolice din lume. Astfel, cei 500 de prelaţi care trăiesc la Vatican sunt o parte infimă din totalul clienţilor. Banca Vaticanului are circa 34.000 de conturi şi active de 8 miliarde de dolari.

Directorul IOR este un german, numit de fostul papa Ratzinger cu câteva zile înainte de retragerea sa de pe scaunul pontifical. Este vorba despre baronul Ernst von Freyberg, membru al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta. Baronul şi industriaşul german a anunţat că IOR va publica pe un site special conceput o parte din conturile sale, până la finalul acestui an.

Directorul german al IOR este obligat să facă cât mai repede acest lucru, dată fiind poziţia mult mai intransigentă a noului papă Francisc. Acesta a condamnat, pe 16 mai, “fetişismul banului” şi a avertizat asupra “dictaturii finanţei fără faţă” care duce la “negarea preeminenţei omului.”

autor: Călin Marchievici
Exit mobile version