Am impresia ca noi suntem cei care generam un asemenea comportament. Si atunci, politicienii se pliaza pe dorintele noastre si initiaza campionatul de minciuni electorale”.
Este ceea ce scria saptamana trecuta pe forum Ambigua, comentariu la un text referitor la iresponsabilitatea politicienilor care, prin minciunile lor sfruntate, au viciat pana si conceptul de campanie electorala.
Chiar asa, oare ce vrea poporul: promisiuni dubioase, dar cu aroma imbatatoare, sau realism onest, dar sec?
Vrea ce vrea si copilul cand il pui sa aleaga intre ciorba sanatoasa de legume si bomboana plina de E-uri si consevanti. Sigur ca primul reflex este sa aleaga promisiunea, deci minciuna. Cu cat se dovedeste ea mai de success, cu atat va fi mai folosita si mai greu de eliminat.
Modelul acesta nu este unul specific romanesc, decat in masura in care nimeni, niciodata nu a reusit sa rupa cercul vicios. Nu a reusit pentru ca nici nu si-a propus.
Niciun partid, niciun politician dupa cel de-a doilea razboi mondial nu si-a asumat adevarul mai mult de, in cel mai bun caz, un ciclu electoral, cu riscul infrangerilor succesive pana cand, in sfarsit, electoratul intelege ce e de inteles.
Nesansa romanilor
Niciunde in lume electoratul nu s-a nascut intelept. Peste tot minciuna este tentanta si pentru cel care promite si pentru cel caruia i se promite. Insa tarile la care ne uitam acum cu jind au avut sansa unor politicieni care sa-si faca un tel din educarea si trezirea electoratului, din civilizarea tarii, chiar cu un mare pret electoral.
Peste tot in lume oamenii ar vrea sa nu plateasca impozite, sa munceasca putin si sa castige mult, sa poata face doar mizerie nu si curatenie, sa aiba doar drepturi nu si obligatii.
Credeti ca nemtii, de exemplu, au fost intotdeauna curati si disciplinati? Cu siguranta, nu. Au avut insa sansa unor conducatori care sa-si faca din civilizarea si disciplinarea lor un obiectiv.
Sigur ca anumite date genetice au facut misiunea mai usoara, insa esentiale au fost munca, legea aspra, coercitia la nevoie, impunerea unui set de valori care pana la urma sa intre in sange si traditie.
Conducatorii puternici au creat institutii puternice, chiar impotriva vointei poporului, au emis politici publice corenete si eficiente, chiar daca erau impopulare, au facut reforme salvatoare ca operatiile dureroase fara anestezie fara de care pacientul moare.
Recent, in anii ’90, polonezii l-au avut pe Laszek Balcerowicz, omul care a taiat in carne vie pentru a curata economia de cancerul comunist. Au fost falimente, vieti distruse, sinucideri, polonezii l-au urat ingrozitor, politic a esuat.
Dar acum, scrasnind inca din dinti, polonezii recunosc ca fara el ar fi intrat in marasm. Balcerowicz i-a salvat, impotriva vointei lor, incepand lectia istorica despre diferenta dintre ciorba de legume si bomboane. Din pacate nu a avut insa urmasi, asa ca lectia e, si acolo, inca deschisa acolo.
La noi au inceput-o regii Romaniei si Bratienii, care au creat Romania moderna, insa a fost uitata in anii comunismului si nimeni nu si-a asumat continuarea ei.
Romanii sunt mereu repetenti la democratie si vulnerabili la orice gogorita pentru ca nimeni nu si-a mai asumat riscul electoral sa-i duca la scoala. Sau daca a fost cate unul care a facut cativa pasi in directia scolii, a renuntat dupa ce primul elev s-a plans ca-l rod pantofii si a cerut o bomboana.
Ioana Ene
sursa: ziare.com