Unul dintre motive ar fi cel politic. Ideea conform căreia ambele părți implicate voluntar într-un schimb economic cîștigă din această tranzacție nu mai permite impunerea de bariere comerciale, sapă la pilonul protecționist, interzice subveționarea și acordarea de privilegii companiilor naționale; cu alte cuvinte, răpindu-i mare parte din aria de acțiune ce i ‚‚se cuvine’’, face statul mai mic și mai puțin indispensabil.
Dar un al doilea motiv, poate mai problematic, este acela că descoperirile din sfera academică au alimentat această atitudine politică și au furnizat, poate inconștient, ustensilele necesare. Comerțul intra-ramură este doar unul dintre domeniile în care avantajul comparativ a fost dat jos de pe piedestal și înlocuit cu ceva mult mai șubred. Aceste teorii, new-wave aproape, propun agregări, statistici și explicații teoretice care în final, eludează piața liberă, sugerînd că modelele macroeconomice pot prezice cu acuratețe evoluțiile comerciale viitoare și că intervenția guvernamentală este necesară pentru a cîrmui situația spre una favorabilă la nivel național. Iată de ce este esențială restabilirea, în primul rînd, a supremației ideatice a teoriei avantajul comparativ în sfera relațiilor economice internaționale: pentru ca piața să fie curățată de intervențiile guvernamentale care nu îi permit să opereze eficient.
În cele ce urmează, expunerea noastră se va compune din două părți oarecum distincte. Prima parte va încerca restaurarea teoriei ricardiene a avantajului comparativ la statutul binemeritat de model economic care fundamentează și explică toate sursele și procesele comerțului internațional, prin discutarea cîtorva dintre criticile metodologice care i se aduc. În partea a doua, sub lumina celor deja explicate, vom încerca să clarificăm conceptul de produs și de utilitate a acestuia, pentru a arăta importanța crucială a pieței libere și a supremației consumatorii în valorificarea unui avantaj comparativ. Finalul ne rezervă o concluzie a acestor demonstrații, pledînd pentru un comerț liber, fără agregate amăgitoare, fără tarife ‚‚optime’’, fără intervenții guvernamentale.
Vechile teorii sub o lumină nouă
Să începem cu una dintre cele mai des întîlnite acuzații, aceea că teoria avantajului comparativ se află în incapacitatea de a explica realitatea. Este adevărat că modelul ricardian se bazează pe niște premise restrînse și puțin probabile a se arăta în forma aceasta în schimburile comerciale reale. Pe scurt, acesta presupune existența a doar două țări, un factor de producție, două bunuri comercializate și diferențe între cele două țări în ceea ce privește costurile relative și eficiența în producție. În vreme ce în realitate, productivitatea muncii nu este fixă, șomajul nu este nul, iar bunurile și factorii de producție sunt multipli. Și pentru că scepticismul la adresa acestor presupuneri stă la baza multor critici, se cere în acest punct o mică discuție despre modelele economice.
Abstractizarea, ca modalitate de cunoaștere, are sarcina de a dezvălui acele elemente ale realității ce nu pot fi descoperite empiric. Aceasta poate fi precisivă (precisive) și imprecisivă (non-precisive), plecînd de la distincții făcute de Aristotel [ii]. Cea precisivă presupune ca anumite caracteristici reale să fie specificate în model ca fiind absente în realitate; ca să ilustrăm, un exemplu bun este tipul ideal de ‚‚cal’’, fără culoare, din lumea ideilor platonice, pe care nu-l putem însă găsi într-o instanță în realitate. Pe de altă parte, abstractizarea imprecisivă presupune ca anumite caracteristici reale să fie absente din model, dar nu menționate ca fiind absente în realitate. Cu alte cuvinte, cînd spunem ‚‚cal’’, nu afirmăm nimic cu privire la culoarea unui cal în special, deși este de la sine înțeles că orice cal are o anumită culoare – iar o astfel de instanță, cu caracteristicile specificate de model, poate fi lesne găsită. Același proces, de abstractizare imprecisivă, se întîlnește și în fizică, cînd o forță este singularizată prin eliminarea altor factori care influențează mișcarea unui corp – factori care nu sunt specificați ca inexistenți, ci sunt considerați în abstractizare ca avînd un aport neglijabil [iii].
Pentru legea avantajului comparativ, eticheta de abstractizare precisivă, tipic neoclasică [iv], este nemeritată. Ca să parafrazăm celebrul exemplu al calului, asumpția de două țări nu specifică absența tuturor celorlalte țări, nici singularizarea unui factor de producție nu presupune lipsa altora. Concentrîndu-se pe elementul fundamental necesar în demonstrație, modelul păstrează constante alte caracteristici. Așadar, nu avem de-a face cu un model mai întîi construit pe hîrtie și ulterior proiectat asupra realității, ci alcătuit plecînd de la ce se întîmplă în schimburile comerciale. De aceea, teoria avantajului comparativ este potrivită pentru a ne oferi explicații și a ne ajuta să descoperim procesele interne ale comerțului internațional.
După părerea noastră, aceasta este o aserțiune deosebit de importantă, în principal pentru că se opune ideii că un model macroeconomic care elimină caracteristici frecvente, fundamentale dar greu cuantificabile ale unui proces, are mai multe șanse să genereze cu acuratețe estimări ale evoluțiilor economice viitoare. Atîta vreme cît un model este o imagine fabricată a proceselor reale din economie, șansele sale sunt să dea naștere unei imagini la fel de false și asupra a ceea ce urmează să se întîmple.
În consecință, putem închide această acoladă prin a spune că într-un model macroeconomic, caracteristicile reale pot deveni absente, prin nespecificare, dar în niciun caz nu pot fi specificate ca absente din realitatea proceselor economice. De aceea, atîta vreme cît putem vedea că teoria avantajul comparativ poartă trăsăturile unei abstractizări imprecisive, argumentul că aceasta este falsă și în neconcordanță cu realitatea este unul futil.
O a doua limitare mult discutată a acestui concept pe care îl tratăm aici este natura sa statică, prin raportarea la rapiditatea cu care avantajul comparativ se schimbă în realitate odată cu trecerea timpului. Pentru ca eventualele estimări și predicții să ia în calcul aceste schimbări, sursele fundamentale, care generează comerțul internațional, trebuie luate în considerare. Din păcate, în literatura recentă, școala mainstream se alătură ideii că teoria avantajului comparativ este limitată la sursele specificate în modelul ricardian și cel al lui Heckscher și Ohlin, neavînd o aplicabilitate mai largă. Această abordare este îngustă și eronată, pentru că definește costurile doar în raport cu funcția de producție și privește avantajul comparativ doar ca un concept ex-ante [v].
Această eroare o face, printre alții, și Paul Krugman, în multe din lucrările sale [vi]. El plasează avantajul comparativ la nivelul țărilor, în vreme ce privește economiile de scară, avantajul competitiv, cercetarea și dezvoltarea în tehnologie ca apărînd doar la nivel de industrie. Dar ce este avantajul comparativ al unei țări decît un compozit al avantajelor comparative ale firmelor naționale, ce folosesc înzestrările cu factori de producție în felul cel mai eficient, încercînd să-și reducă costurile și să devină mai competitive internațional? Și ce este avantajul competitiv – dezvoltat de Porter – decît un nume pretențios, vrut original, al avantajul comparativ găsit la nivel de firmă? Siggel [vii] arată că în combinație cu atributele specifice unei țări (dimensiuni, înzestrare cu factori de producție, gusturile consumatorilor) economiile de scară, de gamă sau cercetarea și dezvoltarea devin surse ale avantajului comparativ. Acestea acționează diferit față de abundența capitalului și a forței de muncă, în sensul în care sunt mai puțin ex-ante, devenind active numai după ce producătorii aleg locația și dimensiunile întreprinderii.
Dacă îl urmărim pe Vernon (1966 and 1979 [viii]), putem plasa avantajul comparativ nu doar la nivel de industrie, ci și în cadrul ciclului de viață al produsului și în diferite stadii de producție, în funcție de sursele diferite care îl generează. De aceea, un nou venit poate avea un avantaj într-o țară în care produsul său este o noutate, iar pe parcurs, acesta să fie nevoit să-și găsească o altă sursă a avantajul său decît noutatea produsului, folosind economiile de scară sau efectele de învățare [ix].
De oriunde am porni, vom ajunge la premisele legii ricardiene, dîndu-ne seama că nu putem în final face distincții fundamentale între temeiurile comerțului internațional. Acestea au, în fapt, avantajul comparativ ca bază comună, potențat și dinamizat de nenumărate alte surse. Prin urmare, cadrul de lucru așa-zis tradițional nu este limitat de elementele și factorii specificați în model. Ca orice abstractizare imprecisivă, modelul ricardian acceptă apariția avantajului comparativ și dintr-o mai mare specializare sau o mai mare proporție a capitalului investit.
Mai mult, Krugman și Obstfelt [x] nu iau în discuție costurile relative, asumpție esențială a modelului. Ce este crucial de observat aici este că bunăstarea și cîștigurile din comerț se traduc în final în diferențe de costuri, indiferent de sursele avantajului comparativ – productivitate, înzestrarea cu factori, diferențe tehnologice. De aceea, încercarea de a elimina din calculul economic termenii monetari este sortită eșecului. Fără prețuri monetare determinate de piață, calculul economic este imposibil.
Noile teorii sub lumina vechilor principii
Limitînd teoria avantajului comparativ la înzestrări diferite cu factori sau diferențe în tehnologie, economiștii nu au putut explica un anumit fenomen: schimburile economice între țări situate la un nivel comparabil de dezvoltare, fiind deopotrivă la fel de înzestrate cu factori de producție. Mare parte dintre bunurile comercializate sunt acum similare: germanii cumpără mașini – franceze – și le vînd parizienilor mașini – nemțești. Și în măsura în care avantajul comparativ este socotit potrivit doar pentru schimburile inter-industriale – mașini pentru oțel, material brut pentru produse manufacturate – s-a simțit nevoia unei noi explicații. Așa au apărut nenumărate variante în care în principal, economiile de scară au devenit responsabile pentru noul tip de comerț.
Definiția comerțului intra-ramură (intra-industry trade [xi]) presupune așadar existența unui schimb, între două țări, a două bunuri similare – cuprinse în aceleași categorii ale clasificărilor industriale standard [xii]. Acesta este argumentul cel mai tare adus împotriva avantajului comparativ. Dar ce face bunurile similare? Să fie oare simpla lor clasificare, agregare după criterii standard? Dacă ar fi să credem o abstractizare precisivă ca modelul lui Grubel și Lloyd – dar și cele care i-au urmat – am fi de acord. Dar cum am fost deja preveniți mai sus, suntem atenți să observăm că există ceva esențial ce acest model pierde din vedere: consumatorul.
Un bun, ce poate fi un obiect sau un serviciu anume, devine bun economic cînd consumatorii îi percep o anumită utilitate și sunt de acord să îl tranzacționeze pe piață pentru un preț pozitiv. Prin urmare, utilitatea reprezintă relevanța cauzală pe care o are un bun pentru a îndepărta, a elimina un disconfort resimțit de un cumpărător, de a-i satisface o anumită nevoie. Omul care acționează (acting man [xiii]) consideră că un anumit bun sau serviciu îi poate crește bunăstarea – și acest lucru el îl numește utilitate. Pentru praxeologie, utilitatea este importanța atașată bunului, obiectului, mărfii de care discutăm. Să facem așadar distincția necesară între utilitatea atribuită subiectiv de un consumator unui bun și utilizarea sa, dacă vreți tehnologică. Consumatorii nu au de a face cu capacitatea tehnică a unui produs de a genera un anumit efect, ci, cum spuneam mai sus, cu relevanța pe care o are acesta în raport cu îmbunătățirea unei anumite stări de fapt. Așadar, un produs are o anumită valoare pentru că produce un efect mai mare sau mai mic asupra bunăstării cumpărătorului.
Ce presupun noile modele în comerțul internațional este că produsele similare din punct de vedere tehnologic sunt în mod obligatoriu în mod similar evaluate și preferate de consumatori și că preferința pentru un produs scade cu cît substitutele sale, tot din punct de vedere tehnologic, sunt mai numeroase și mai subtil diferențiate.Atributele unui produs sunt fără îndoială luate în considerare atît pentru evaluarea similiarității din punct de vedere tehnic, cît și pentru stabilirea preferințelor. Această gamă largă de atribute se împarte însă în descriptori tehnici, denotativi, aspectuali, ale caracteristicilor fizice și chimice ale unui bun și descriptori conotativi, instrumentali, care indică beneficiile produsului de bază, valoarea sa de întrebuințare pentru consumator [xiv].
În vreme ce prima categorie de descriptori este relevantă pentru producători, cea de-a doua este importantă pentru clienții care, după cum spuneam și mai sus, aleg produsele pentru utilitatea pe care acestea o oferă. Un cumpărător nu alege un burghiu de 10mm, ci o gaură în perete de 10mm; cumpărătorul achiziționează o tabletă pentru durerile de cap, cu o substanță activă și ceva îndulcitor, dar de fapt, el cumpără dispariția rapidă a durerii sîcîitoare.
Pe cale de consecință, formarea preferințelor implică un proces de evaluare a utilității și calității unui produs [xv], contingent nu numai unui anumit individ și subiectivității sale, ci și altor variabile din context, în vreme ce judecarea similarității presupune o comparație obiectivă, în care aspectele denotative, tehnice, sunt mai importante. De aceea, o abordare corectă a bunurilor economice ia în calcul mai întîi formarea preferințelor consumatorului și ulterior, similaritatea stabilită obiectiv [xvi]. Cu alte cuvinte, produsele devin similare în mintea consumatorului doar pentru că în prealabil, sunt în mod similar preferate, adică evaluate ca utile. Asta ne arată că pe măsură ce preferința pentru un produs față de un altul scade, acestea devin similare și nu invers.
Dacă de mîine, servețelele roz sunt folosite drept tapet în toată lumea, ele nu mai sunt similare celor albe, folosite în timpul cinei. Pe același fir logic, nici schimbul de servețele roz pe șervețele albe între două țări nu mai este comerț intra-ramură, intra-produs. Dar atenție: schimbarea aceasta s-a produs datorită preferințelor consumatorilor și utilității atașate de aceștia unui bun economic, factori externi procesului de producție, care nu pot fi agregați, cuantificați sau estimați prin modele economice.
Termenul de similaritate a produselor este nevoit așadar să sufere o ajustare majoră. Ce face bunurile similare în comerț nu este procesul de producție întreprins, ci preferințele consumatorilor, similaritatea utilității pe care aceștia o atașează produselor. Din cele arătate mai sus rezultă că teoria comerțului intra-ramură pleacă de la un punct greșit, luînd în calcul nu bunurile economice, adică valoarea lor atribuită de consumatori, ci bunurile ca obiecte și servicii, cu caracteristicile lor fizice și atît. Aceste elemente precum preferințele sau valorile subiectiv atribuite trebuie luate în considerare și nu socotite de modelele economice ca inexistente în realitate. Iar pentru că acestea nu au continuitate și stabilitate în formare și evoluție, anticipările cantitative devin atît imposibile, cît și inutile.
Concluzii
Să revenim după aceaste lungi explicații la teoria avantajului comparativ și o evaluăm prin prisma acestui cadru de lucru schițat mai sus. Așadar, preferințele consumatorilor sunt cele care determină similaritatea unor produse. Dacă preferința pentru un bun față de un altul scade sau dispare[xvii], abia atunci bunurile sunt perfect substituibile și costul de oportunitate al alegerii unuia sau altuia este nul.
Acum ne putem întreba: de ce ar tranzacționa, de ce ar face oamenii comerț cu bunuri perfect substituibile, perfect similare? Atîta vreme cît o fac, afirmăm noi după cele arătate mai sus, înseamnă că pentru aceștia încă există un cost de oportunitate și că preferă mai mult un bun (cel importat) decît un altul (cel exportat). Altfel spus, cînd un consumator este atras de bunul A mai mult decît de bunul B, similar din punct de vedere al aspectelor tehnice, un producător are un… avantaj comparativ!… în manufacturarea bunului A, la nivelul atributelor conotative.
Să răspundem în final la una din principalele întrebări ale acestei expuneri. De ce a piedut atît teren teoria ricardiană a avantajului comparativ? Cei care o acceptă ca adevărată sunt nevoiți să admită că este strîns legată de un comerț liber și de o politică laissez-faire, în care antreprenorul, prin piața liberă, descoperă și exploatează o anumită oportunitate. Unde mai era nevoie de guvernare într-o astfel de situație? Noile teorii au făcut însă loc subvențiilor, contingentelor, barierelor tarifare și netarifare, care știm că nu ajută avantajul comparativ, dar ajută guvernele și poate pot asigura și creșterea economiilor de scară. Uniunea Europeană și Statele Unite, ca să dăm cele mai mari exemple, s-au întrecut în a-și sprijini producătorii să-și crească capacitatea de producție, pentru a beneficia de economii de scară. Contactul cu piața, odată ce subvențiile au fost retrase, a fost însă dureros și companiile subvenționate au pierdut teren în fața unora din America de Sud sau Asia, care se pare că pe respectivele piețe dețineau nu economii de scară, ci un avantaj comparativ [xviii].
În încheiere, mai merită spus că numai o înțelegere corectă a ceea ce stă la baza schimburilor economice ne poate oferi mijloace de analiză fără cusur. Este adevărat că teoria comerțului internațional stă de obicei la finalul unui tratat de economie serios și că derivă în mod obligatoriu din teoremele mari, fundamentale ale proceselor economice. Dar avînd în vedere însemnătatea pe care acest domeniu îl are în cadrul politicilor economice, naționale sau globale, nu trebuie în niciun caz neglijat; o fundamentare teoretică ireproșabilă, făcută în prealabil, oferă argumentelor noastre în favoarea pieței libere greutatea și aplombul necesar.
Note
[i] Vezi von Mises, Ludwig, Human Action: A Treatise on Economics, ediția a 4a, Fox&Wilkes, 1996, cap. VIII: Human Society: The Ricardian Law of Association, pg. 159 – 64, disponibil online
[ii] Ross, W.D., The works of Aristotle: On Memory and Reminiscence, vol. 3, Oxford, Clarendon Press, 1930, disponibil online.
[iii] Pentru o discuție mai aprofundată pe acest subiect, vezi Long, Roderick, Realism and Abstraction in Economics: Aristotle and Mises versus Friedman, The Quarterly Journal of Austrian Economics, vol. 9, nr. 3, 2006, disponibil online.
[iv] Teoria neoclasică susține că modelele care elimină detaliile și circumstanțele complexe, considerîndu-le ca inexistente, generează predicții mai corecte. De aceea, modelele neoclasice nu iau în considerare elemente ca asimetria informației, competiția imperfectă sau stimulentele non-monetare și zugrăvesc o imagine falsă despre realitate.
[v] Vezi și Siggel, E., International Competitiveness and Comparative Advantage: A Survey and a Proposal for Measurement, CESifo Summer Institute, Veneția, iulie, 2007.
[vi] Vezi, printre altele, Krugman, Paul, Increasing Returns, Monopolistic Competition and International Trade, Journal of International Economics, nr. 9, s. 4, pg. 469-479, 1979 și Krugman, Paul și Helpman, E., Market Structure and Foreign Trade: Increasing Returns, Imperfect Competition, and the International Economy, MIT Press, pg. 2-3, 1985.
[vii] Vezi Siggel, E., Is Intra-industry Trade driven by Comparative Advantage?, Canadian Economic Association, 2009
[viii] Vezi Vernon, R., International Investment and International Trade in the Product Cycle, Quarterly Journal of Economics, nr. 80, mai, 1966 și Vernon, R. , The Product Cycle Hypothesis in a New International Environment, Oxford Bulletin of Economics and Statistics, nr. 41, noiembrie, 1979.
[ix] Vezi Davis, D., Critical Evidence on Comparative Advantage? North-North Trade in a Multilateral World, The Journal of Political Economy, The University of Chicago Press ,vol. 105, nr.5 , pg. 1051-1060, octombrie, 1997.
[x] Krugman, Paul și Obstfeld, M., International economics: Theory and policy, 2nd Edition, Harper Collins, New York, 1991.
[xi] Vezi Grubel, H.G. și Lloyd, P., Intra-Industry Trade: The Theory and Measurement of International Trade in Differentiated Products, New York: Wiley, 1975
[xii] Standard Industrial Trade Classification reprezintă un sistem de clasificare menținut de United Nations Statistics Division, utilizat pentru întocmirea statisticilor pentru comerțul internațional și asigurarea comparabilității acestora. Pe baza acestuia se calculează indicele Grubel-Lloyd, ce arată proporția comerțului intra-ramură în totalitatea schimburilor economice ale unei țări. Spațiul nu ne permite un tratament extensiv al erorilor unei astfel de agregări, dar putem spune pe scurt că acest sistem grupează bunurile în funcție de procesul de producție și scopul pentru care sunt manufacturate, considerîndu-le în mod eronat, din aceste motive, ca fiind similare pentru consumatori. Pentru a exemplifica, SITC 793, denumit Nave și ambarcațiuni, include atît o navă petrolieră, cît și un caiac, iar SITC 363 adună, sub titulatura de Obiecte electrocasnice, mașinile de gătit, frigiderele sau mașinile de spălat. Este lesne de observat că pentru consumatori, aceste bunuri nu au cum să fie similare și să le fie atribuită aceeași utilitate și în consecință, este evidentă și friabilitatea indicilor calculați cu ajutorul lor.
[xiii] Vezi von Mises, Ludwig, Human Action: A Treatise on Economics, ediția a 4a, Fox&Wilkes, 1996, cap.I: Acting Man, pg. 11 și urm., disponibil online.
[xiv] Lefkoff-Hagius, R. și Mason, C., Characteristic, Beneficial, and Image Attributes in Consumer Judgments of Similarity and Preference, The Journal of Consumer Research, University of Chicago Press, vol. 20, nr. 1, pg. 100-110, iunie, 1993.
[xv] În ceea ce privește evaluările asupra calității pe care le fac consumatorii, studiul lui Falvey și Kierzkowski (Falvey, R.E. și Kierzkowski, H. , Product quality, intra-industry trade and (im)perfect competition, Basil Blackwell, New York, pg. 143-161, 1987) este foarte util. Aceștia arată că din moment ce prețul produselor crește odată cu calitatea acestora, consumatorii vor alege produsul de cea mai bună calitate pe care și-l pot permite. De aceea, o țară poate avea un avantaj comparativ în producerea de bunuri înalt calitative, în vreme ce o alta se bucură de un avantaj în producerea bunurilor de o mai slabă calitate (așa numitul comerț Nord-Sud, vizibil în ultima vreme mai ales la nivelul Uniunii Europene).
[xvi] Vezi Ratchford, B., The New Economic Theory of Consumer Behaviour: An Interpretative Essay, Journal of Consumer Research, pg. 65-75, septembrie, 1975.
[xvii] În acest caz, prețurile se egalizează, iar caracteristicile produselor – descriptorii conotativi – cît și calitatea acestora sunt identice.
[xviii] Pentru mai multe detalii despre acest studiu de caz, vezi OECD Biofuels Support Policies: An Economic Assessment, pg. 22-30, 2008.
Carmen Elena Dorobăţ
sursa: ecol.ro