Robert Reich, unul dintre analistii financiari citati de Business Insider, subliniaza ca adevarata sursa de ingrijorare sunt…banii.
Intrarea in incapacitate de plata a Greciei, a Iralndei sau a Italiei ar avea cam aceleasi efecte asupra economiei americane pe care le-a avut prabusirea gigantului financiar Lehman Brothers, in 2008.
Haosul financiar nu ar mai putea fi oprit, crede economistul. In plus, acesta este de parere ca investitorii simt deja pericolul, mai ales in contextul in care stocurile au inregistrat cea de-a 13-a luna de declin, dupa ce pe Wall Street s-au inregistrat vanzari masive de actiuni.
Grecia ,,a primit” doar 7 miliarde de dolari din partea Wall Street, la finalul anului trecut, conform datelor publicate de Bank of International Settlements. O suma nu foarte mare, recunoasc economistii, dar care ar putea avea repercursiuni drastice.
Un faliment al Greciei sau al oricarei alte tari din zona euro ar pune pe jar bancile din Germania si Franta, care au imprumutat statului elen sume mult mai consistente.
Expunerea totala pe care o are Wall Street la zona euro se ridica la aproximativ 2,7 trilioane de dolari. Expunerea sa in Franta si Germania, in total, reprezinta circa jumatate din aceasta suma.
Si nu sunt doar imprumuturile facute de Wall Street Germaniei si Frantei ingrijoratoare, pentru ca Wall Street s-a implicat si a asigurat tot felul de produse derivate care provin din Europa, de la energie si curs valutar pana la rata dobanzilor.
Daca o banca din Germania sau Franta se duce in jos, efectele sunt incalculabile.
Daca Grecia intra in faliment, investitorii se vor reorienta catre Irlanda, Spania, Italia si Portugalia, unde vor cauta refugiu. Este suficient ca una dintre institutiile bancare din tarile enumerate mai sus sa arate semne de incertitudine si Wall Street va avea o mare problema, subliniaza analistul citat de Business Insider.
El considera ca acesta a fost si motivul care a stat la baza scaderii actiunilor celor mai mari banci americane. Morgan Stanley a inchis, luni, la cel mai scazut nivel din decembrie 2008, in timp ce costul asigurarii datoriilor institutiei a sarit la niveluri record, nemaiatinse din noiembrie 2008.
Investitorii se tem ca Morgan ar putea pierde in jur de 30 de miliarde de dolari, daca institutiile bancare din Germania si Franta se vor prabusi. 30 de miliarde inseamna cu doar 2 miliarde mai mult decat activele detinute de Morgan, in termeni de capitalizare pe piata.
In acelasi timp,reprezentantii Morgan afirma ca expunerea sa pe bancile din Franta este zero. De unde aceasta discrepanta? Cel mai probabil, Morgan si-a asigurat imprumuturile pe care le are la bancile europene si a obtinut garantii de la ele. Asa, Morgan se simte, cel putin temporar, in siguranta.
Dar exista voci care sustin ca institutia americana nu ar trebui sa renunte la masurile de precautie, ci ar trebui sa isi aminteasca de cazul AIG. Firma de asigurari a dat faliment, dupa ce s-a constat ca nu putea onora asigurarile facute de Wall Street.
Autoritatile de reglementare inca nu stiu ce se intampla pe Wall Street. Ei nu stiu daca Morgan spune sau nu adevarul. Nu au nicio imagine clara a expunerii derivatelor gigantului financiar american.
Tocmai din aceasta cauza, oficialii de la Washington sunt ingroziti si din acest motiv secretarul Trezoreriei, Tim Geithner, continua sa le ceara oficialilor europeni sa acorde un nou ajutor Greciei.
Cu cateva luni in urna, cand criza datoriilor din Europa devenea evidenta, bancile de pe Wall Street spuneau ca nu exista motive de ingrijorare. Aveau o expunere scazuta sau chiar deloc la problemele pe care le infrunta continentul european. In luna iulie, Ben Bernake a asigurat Congresul ca expunerea bancilor americane la natiunile europene aflate in dificultate esta „destul de mica”.
Acum, declaratiile au alt ton. Statele Unite vor ca Europa sa salveze tarile profund indatorate, in asa fel incat sa evite o implozie a bancilor europene. Daca institutiile bancare s-ar prabusi, atunci si Wall Street ar avea de suferit.
Una dintre multele ironii este faptul ca tarile europene se afla inglodate in datorii, tocmai pentru ca au incercat sa salveze bancile din ultima criza. Un cerc complet, crede Robert Reich.
Cu alte cuvinte, nu Grecia este adevarata problema. Nici Irlanda, Italia, Portugalia sau Spania. Problema reala este sistemul financiar, centrat pe Wall Street.
Alexandra Grigore
sursa: bloombiz.ro