Un stat poate să eşueze în multe feluri. Unele se prăbuşesc sub presiunile demografice sau din cauza crizelor generate de afluxuri de refugiaţi. Altele sunt puse în genunchi de intervenţii străine sau de conflictele interne dintre diferite grupuri sociale.
Declinul economic, însoţit adeseori de existenţa unor discrepanţe majore între categorii sociale sau între regiuni reprezintă un alt motiv al eşecului. Clasamentul statelor eşuate, ediţia 2009, ia în considerare 12 criterii care, singure, sau, de cele mai multe ori, în diverse combinaţii mortale, distrug statele şi condamnă naţiunile la nefericire.
La limita instabilităţii
Dar cum stă România? Suntem pe locul 129 din 177 de state luate în calcul, cu precizarea că pe ultimele locuri se află statele cele mai stabile (Norvegia este pe locul 177, Somalia – pe prima poziţie). Putem spune că ne aflăm în treimea bună. Autorii studiului plasează însă România în grupul ţărilor aflate „la limită“, şi nu în cel al statelor „stabile“, acolo unde se găsesc aproape toţi membrii Uniunii Europene.
Dintre cei 27, doar Bulgaria, Letonia şi Estonia se mai află „la limită“. Lucrurile se complică atunci când privim în vecinătate. România şi Bulgaria sunt prinse ca într-un cleşte de ţări aflate de-a dreptul „în pericol“: Serbia, Bosnia, Moldova, Turcia. Dar şi Rusia. Elitele româneşti au toate motivele să îşi facă griji. Criteriul care trage România cel mai mult în jos se referă la „Criminalizarea şi/sau delegitimarea statului“.
Atenţie: scorul de 6,2 (pe o scară de la 1 la 10, în care 1 reprezintă situaţia cea mai bună) este cel mai prost înregistrat de un stat membru al Uniunii Europene. Dar ce elemente compun acest criteriu? Iată câteva, care conduc imediat la realităţi ale vieţii de zi cu zi din România. Corupţia endemică şi masivă, în beneficiul elitelor conducătoare, de exemplu. Sau rezistenţa conducătorilor la transparenţă şi la controlul public (cazurile Adrian Năstase şi Monica Ridzi vă spun ceva?) Sunt motive pentru care Comisia Europeană menţine România în procesul de monitorizare.
Un alt element este legătura elitelor politice cu crima organizată – vă mai amintiţi cazul lui Costel Iancu, un cap al lumii interlope care a fost la un pas de a ajunge într-o importantă funcţie guvernamentală? Dar ce se mai aude cu jaful de la casa de schimb valutar din Braşov, un „fapt divers“ în spatele căruia păreau să se ascundă şi interesele unor politicieni locali? Evident, nimic.
În strânsă legătură cu corupţia şi criminalizarea elitelor, autorii Clasamentului statelor eşuate iau în calcul şi scăderea încrederii publice în instituţii. Şi aici România stă rău. Conform Barometrului Global al Corupţiei, ediţia 2009, realizat de Transparency International şi dat publicităţii acum o lună, partidele politice şi Parlamentul sunt văzute de cetăţeni pe primele poziţii în topul instituţiilor corupte.
În ambele cazuri se înregistrează un scor de 4,3 din 5 puncte, pe o scală de la 1 la 5, nota 1 fiind considerată cea mai bună. Locul al treilea este ocupat, la mică distanţă, de justiţie. Potrivit unui sondaj INSOMAR realizat în lunile martie şi aprilie, 70% din cetăţeni consideră că preşedintele şi guvernul poartă responsabilitatea pentru greutăţile cu care se confruntă ţara şi mai puţin de 25% dau vina pe factorii externi. Poate că verdictul este prea drastic, dar cifrele spun multe despre încrederea populaţiei în liderii politici.
Când cetăţenii abandonează statul
În România, toate acestea nu generează reacţii stridente din partea societăţii. Cu cât corupţia se extinde, cu atât participarea oamenilor la viaţa publică se restrânge. Iar vocea organizaţiilor civice şi a sindicatelor se face mai slab auzită. Prezenţa la vot a scăzut dramatic. Sub 25 la sută, la europarlamentarele din iulie. Dar nici mizele interne nu par mai interesante. Mai puţin de 27 la sută din alegători au venit la referendumul din noiembrie 2007, convocat de preşedinte pentru tranşarea disputei politice privind forma votului uninominal.
Dată fiind prezenţa scăzută, referendumul nu a putut fi validat, cu toată dezbaterea furibundă din mediul politic ce a precedat consultarea populară. Este adevărat, la alegerile locale din 2008 au venit aproape 50 la sută din electori, iar la cele parlamentare, circa 40 la sută. Dar ambele scrutinuri au fost marcate de mobilizarea la vot a unor întregi mase de cetăţeni din medii defavorizate, prin oferirea de către candidaţi şi/sau partide a unor mici cadouri.
Nemulţumiţi de corupţia elitelor politice şi de ineficienţa statului (tradusă, de exemplu, prin starea proastă a infrastucturii, situaţia catastrofală din educaţie şi sănătate şi, mai nou, incapacitatea statului de a achita salariile), românii se arată mai curând dispuşi să repete experienţa din timpul comunismului, a rezistenţei individuale şi a interacţiunii cu structurile oficiale redusă la minimum.
Multe state au eşuat, de-a lungul timpului, atunci când şi-au abandonat propriii cetăţeni, lăsându-i pradă subdezvoltării, molimelor, războaielor civile, bandelor paramilitare ori grupărilor de crimă organizată.
România pare a urma calea inversă, în care statul este cel abandonat de cetăţenii săi. Clasamentul statelor eşuate nu reprezintă, desigur, un verdict. Dar poate fi un bun semnal timpuriu de alarmă pentru elitele politice.
Extras din Clasamentul statelor eşuate*
Clasament Criterii
Loc/ Ţară demografie dezvoltări delegitimare scor
128/Bulgaria 4,7 6,8 6,0 61,5
129/România 5,6 5,8 6,2 61,3
136/Letonia 4,5 6,2 5,1 54,6
140/Estonia 4,7 5,4 4,7 51,2
141/Ungaria 3,5 6,1 5,5 50,7
142/Polonia 4,9 4,9 4,4 49,6
145/Lituania 4,5 6,2 4,1 48,0
*un scor mai mic înseamnă un grad de stabilitate mai mare
Ovidiu Nahoi
sursa: adevarul.ro