“Te asigur că România nu este jalnică. Dacă tu ai nevoie să crezi asta, e treaba ta. Te asigur că nici românii nu sunt jalnici.
Părinții tăi nu sunt jalnici; i-am cunoscut. Tatăl tău a fost un om cumsecade, iar mama ta este o femeie de treabă care a crescut doi copii și i-a ținut în facultate. Nici sora ta nu este jalnică. Nu am avut ocazia să o întâlnesc de mult timp, dar am auzit doar lucruri bune, care îi fac cinste și ei, și familiei.
Nici profesorii tăi nu sunt jalnici, pentru că te-au format ca om și ca profesionist recunoscut ca atare chiar și în Canada, unde standardele sunt ridicate.
Nici colegii tăi nu sunt jalnici, pentru că dacă tu ai fi fost singurul ne-jalnic, atunci profesorii ar fi fost nevoiți să predea la un nivel mult mai scăzut, decât au făcut-o și n-ai fi ajuns cine ești.
Nici timișorenii nu sunt jalnici. Suntem un oraș minunat, cu oameni grozavi, mândri că suntem bănățeni și avem unul dintre cele mai frumoase și îngrijite orașe din țară, la același nivel cu multe orașe occidentale (și am văzut destule). Timișorenii au ieșit cu pieptul gol împotriva dictaturii și nu au ezitat să strige „Libertate !” atunci când pentru așa ceva îți pierdeai libertatea.
Noi, românii suntem un popor minunat ! Avem o istorie frumoasă și chiar dacă am trecut prin comunismul adus de tancurile sovietice, chiar dacă am trăit una dintre cele mai urâte și represive dictaturi, am știut să ne păstrăm demnitatea și să reînodăm firul istoriei de acolo de unde a fost rupt de dușmani.
Cum îndrăznești tu să ne spui nouă că suntem jalnici și avem o țară jalnică ?! Nu ți-e ție rușine să arunci cu insulte în țara care te-a crescut ?! Rușine să-ți fie, că-ți vorbești de rău familia, profesorii, colegii, pe timișoreni și întreaga țară ! Să-ți ceri scuze imediat !
Sursa: Draghi Puterity