Potrivit Comisiei Europene, mai multe prevederi din legile naţionale din aceste ţări pot fi considerate piedici în calea liberei circulaţii a capitalului în cadrul UE. Cele patru capitale trebuie să demonstreze acum că toate restricţiile privind proprietatea terenurilor agricole nu duce la discriminare împotriva investitorilor straini.
Toate statele care au aderat la UE au impus moratorii pentru vânzarea terenurilor agricole către cetăţeni sau companii din alte state membre. În ce priveşte cetăţenii străini şi micile companii, aceste moratorii şi-au făcut treaba. Când vine însă vorba despre marile multinaţionale sau fondurile private de investiţii care au dorit să intre în agricultură, moratoriile au fost ineficiente, pentru că investitorii şi-au înregistrat companiile în ţara cu pricina şi au putut astfel să cumpere zeci de mii de hectare de teren.
Perioada de tranziţie pentru aceste state s-a încheiat în 2014, iar ele trebuie să renunţe la moratoriile privind vânzarea terenurilor agricole. Ungaria a cerut o prelungire a moratoriului din 2010 până în 2014. Dintre ţările foste socialiste, doar Polonia a reuşit să negocieze o perioadă de tranziţie mai îndelugată, care se încheie abia în 2017. Polonia are şi cea mai dezvoltată agricultură dintre aceste state.
În Ungaria, guvernul condus de Viktor Orban a încercat să se impună în faţa Bruxelles-ului şi a adoptat în 2012 o lege prin care interzice vânzarea terenurilor agricole către străini chiar şi după expirarea moratoriului amintit. În Ungaria legea a permis încă din perioada începerii procesului de aderare la UE (in 1994) doar arendarea terenurilor agricole de către straini, nu cumpărarea acestora. De asemenea, legea limita şi suprafata (300 de hectare), precum şi durata arendării (zece ani).
Legea din Ungaria pare cea mai dură cu investitorii străini, motiv pentru care aceştia s-au făcut mai puţin simţiţi în domeniul agriculturii. Însă în restul fostelor ţări socialiste au fost arendate şi chiar cumpărate suprafeţe uriaşe de către investitori din China, Qatar, Germania, Olanda, Danemarca.
Însă nici în Ungaria legile nu au avut un foarte mare succes. Aici au apărut aşa-numitele “contracte de buzunar” – contracte ilegale de vânzare cumpărare a terenurilor în care nu este trecută data încheierii, astfel încât contractul să poată fi pastrat “în buzunar” până la data expirării moratoriului. Aşa se face că un procent însemnat din terenul agricol al Ungariei este şi el în mâna marilor multinaţionale din Vest şi din Orientul Mijlociu, însă sub forma acestor contracte.
Pentru a combate încheierea acestor contracte ilegale, guvernul de la Budapesta a anunţat că va adopta chiar şi legi prin care ungurii care îşi vând terenul în acest mod vor fi pasibili de pedepse cu închisoarea. Pe de altă parte, statul ungar a încercat să încurajeze vânzarea terenurilor agricole către stat şi a promis o rentă viageră celor care recurg la această variantă.
În Bulgaria, parlamentul a votat o legislaţie care impune criterii de rezidenţă pentru străinii care doresc să cumpere terenuri agricole – minimum 5 ani de rezidenţă bulgară permanentă şi netulburată. Au fost interzise vânzările către companii offshore, dar şi către cetăţenii străini care nu au anumite calificări profesionale.
Comisia Europeana este însă nemulţumită de aceste legi, pe care le suspectează că discriminează şi împiedică libera circulaţie a capitalului. Însă UE arată că pot fi permise restricţii, dacă ele servesc interesului general. Acest criteriu este cel pe care trebuie să mizeze Ungaria, Bulgaria, Lituania sau Slovacia în cazul de faţă. Însă investitorii, fie ei europeni sau din monarhiile salafiste din Golf, sunt grăbiţi, căci preţul terenurilor agricole din centrul şi estul Europei va creşte, iar momentul actual, când pretul este chiar şi de aproape 7 ori mai mic decât in Vest iar mâna de lucru foarte ieftină, nu trebuie ratat.
Vânzarea terenurilor este însă şi mai gravă decât scurgerea întregii producţii agricole din statele est-europene. O parte din producţie este procesată din ţările de origine ale investitorilor, unde contribuie la reducerea şomajului şi creşterea PIB-ului acestor state, iar apoi revine în Est la preţuri mai mari decât dacă procesarea ar fi avut loc aici!
Autor: Calin Marchievici
Sursa: Cotidianul