A. Cauzele declansarii crizei in plan global.
1. Dezvoltarea fara precedent a produselor financiare derivate, incepind cu anii ’90.
Ritmul dezvoltarii acestora si “invadarea” sistemului bancar global cu asemenea produse a depasit, ca viteza, capacitatea autoritatilor monetare de le reglementa statutul si a institutiilor bancare de a le estima corect riscul potential. O atare situatie a provocat efectul “castelului din carti de joc”.
2. Interdependentele tot mai strinse in plan global au sporit dramatic efectul de contaminare al economiilor nationale. Prin urmare, o criza odata declansata, risca sa devina foarte rapid o criza globala.
Semnele anterioare au fost Mexicul (1994), Asia de sud-est (1997), Rusia (1998), Turcia (1999), SUA (2001). Aceste semne de apropriere a unui cutremur major au fost, in linii mari, ignorate de decidenti.
3. Ruperea tot mai dramatica a economiei reale – cea care produce bunuri solide si furnizeaza servicii – de cea pur financiara/speculativa, care produce doar hirtii si bani virtuali.
4. O capacitate de predictie economica extrem de modesta. In pofida erei computerului si a modelelor de management al riscului aparent precise si sofisticate, criza a lovit pe neasteptate, la fel cum s-a intimplat in 1929.
5. Reactia relativ lenta a autoritatilor internationale si nationale a agravat semnificativ efectele crizei, i-a marit durata si i-a sporit efectele pe termen scurt si mediu.
Marii cistigatori ai crizei sunt:
1. China, care a traversat furtuna relativ neatinsa si a devenit a doua economie a lumii, devansind Japonia. Acum profita de banii lichizi de care dispune si cumpara la preturi bune active importante in SUA si UE.
2. Tarile emergente din G-20. Centrul de greutate al deciziei globale s-a deplasat tot mai mult de la G-8 la G-20 si acest trend va continua.
Marii pierzatori ai crizei sunt:
1. SUA, care a trebuit sa mobilizeze resurse financiare fara precedent si a carei crestere economica a fost afectata macar pe termen mediu.
2. Uniunea Europeana in ansamblul ei si majoritatea statelor membre fiecare in parte; cresterea exploziva a datoriilor suverane si o reducere importanta a competitivitatii sunt doar doua consecinte imediate, cu efecte inca neconsumate pe deplin.
Nervozitatea sociala a sporit si insusi proiectul european, in ansamblul sau, este privit de publicul larg cu mai mult scepticism ca oricind.
3. Institutiile financiare internationale, FMI & World Bank Group.
Nu au prevazut criza, au reactionat modest si deloc convigator in gestionarea ei.
Reformarea lor este ceruta tot mai raspicat si mai argumentat.
B. Cazul Romaniei.
1. Edificiul economic construit in ultimii 20 de ani in tara noastra s-a dovedit mult mai vulnerabil decit se considera anterior crizei.
Perioada de aparent boom economic a fost doar o bula care s-a spart la prima lovitura.
Productivitatea scazuta a muncii, risipirea banului public in sistem clientelar si deci ineficient, lipsa unei infrastructuri solide, subcapitalizarea si piata scazut concuretiala au sporit impactul crizei globale asupra tarii noastre.
2. Incapacitate de predictie corecta; gravitatea crizei a fost subestimata pina ce efectele ei au devenit evidente.
3. Prestatia administrativa modesta, incapacitate cvasitotala de comunicare publica din partea administratiei (exceptie facind Banca Nationala a Romaniei).
4. Un antreprenoriat (patronat) aproape absent in oferirea de solutii si in gestionarea situatiei la nivelul fiecarei companii.
“Scurgerea” in preturi/tarife si in concedieri/taieri de salarii a efectele negative provocate de criza economica, deci folosirea celui mai primitiv arsenal managerial, cu efectele perverse de rigoare (scaderea cererii solvabile, inflatia, etc).
La fel, sindicatele s-au marginit, in linii mari, la o retorica revendicativa antiguvernamentala.
Principalele consecinte pe termen mediu si lung:
1. Indatorarea externa, care chiar daca momentan nu este inca acut preocupanta, are un trend ingrijorator.
2. Sporirea saraciei, intr-o tara oricum aflata la limita de jos a acesteia in Uniunea Europeana.
3. Diminuarea increderii publice in clasa politica, in ansamblul ei si in cele mai multe dintre institutiile statului.
Posibilitatea aparitiei unor jucatori politici “exotici”, cu un discurs populist cu priza la public, la fel cum criza din 1929-1933 a potentat la vremea ei cresterea extremismului nationalist.
4. Diminuarea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene, intr-o perioada in care acestea ar fi constituit principalul motor de dezvoltare durabila pentru tara noastra.
Evident, materialul de fata este schematic si departe de a fi exhaustiv.
Am vrut doar sa subliniez ca ne aflam deja in perioada in care consecintele furtunii pe care am traversat-o trebuie atent disecate, ca si cauzele care au condus, pentru fiecare stat in parte si pentru economia globala, in ansamblul ei, la cea mai grava stare de lucruri din ultimele sase decenii.
Si trase concluziile de rigoare. Din pacate, dezbaterea publica din Romania pe aceasta tema – deseori rezumata doar la emisiuni radio sau tv – este dezamagitor de superficiala si mai degraba sporeste confuzia si adinceste scepticismul vizavi de viitor.
Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa: Bloombiz.ro