Site icon gandeste.org

Ce știu eu despre tine, Klaus ?

Nu știu mai nimic despre tine, Klaus Iohannis.

De pildă, nu știu nimic despre părinții tăi.

Ghinion ?

Probabil.

Unii spun că deși sunt oameni simpli, locuiesc, acolo, în Germania, într-o vilă făcută de tine. Poate avem de a face cu o calomnie ordinară, poate e adevărat. De ce nu vorbești despre părinții tăi ?

Nu știu nimic nici despre sora ta.

Tot ghinion.

Nu vreau să-ți fac dosarul de familie, dar este firesc să-mi pun o mulțime de întrebări cu privire la bunicii, părinții, frații și surorile celui care vrea să fie președintele țării mele.

Ah, vor fi unii care vor spune că țin cu Ponta, cu PSD, cu oligarhii, că nu iubesc statul de drept. S-o spună, eu tot vreau să știu câteva lucruri despre tine, Klaus Iohannis.

De pildă, aș vrea să știu, totul, la liniuță, despre afacerea aceea în care soția ta a fost, după cum spui, translator și doar translator. Mă refer la vânzarea de copii, fiindcă vânzare de copii a fost, asta nu ai cum să o negi.

Circulă un clip pe net în care bunica spune că i-au fost luați de tine toți cei trei nepoți și nu a mai auzit nimic despre ei de 20 de ani.

Ghinionul ei ?

Și al meu.

Aș mai vrea să știu, dragă Klaus, nu cum ai cumpărat cele șase case, ci doar un lucru mult mai simplu: ce dracu ` faci cu șase case ?

Îmi vei răspunde că nu e o întrebare de ziarist profesionist. Știu și ce vei adăuga:

-Ghinion.

Să nu te superi nici dacă te întreb de ce ai vrut să fii vice-premierul lui Ponta plagiatorul, talpa iadului corupților, protejatul lui Voiculescu, amicul lui Ghiță, ginerele lui Sârbu, șeful lui Șova și Hrebenciuc.

Nici asta nu e o întrebare profi ?

Ghinionul meu.

Dacă nu este cu supărare, mi se pare că sunt dator să știu, înainte de a vota cu tine, Klaus, de ce i-ai luat fața lui Crin Antonescu, cel despre care ai scris, în “Pas cu pas” că te-a adus în politica mare ?

Pune-te în locul meu, Klaus. Te văd adus la PNL de Crin, apoi te văd pus prim-vicepreședinte tot de Crin, apoi te văd cum îl dai afară din viața politică pe Crin.

După care nu mai văd nimic, nicio explicație, nimic.

Ghinion ?

Unde erai, Klaus, în 2012, când eu și prietenii mei nu am dormit o lună de teamă că reușește lovitura de stat și ne întoarcem în întuneric ? Tu dormeai bine ?

Ghinionul nostru.

Unde erai, Klaus, când Victor Ponta a anunțat că dorește un parteneriat strategic cu China ? Dar când a scos steagul UE de dragul premierului Li Keqiang ? Eu și prietenii mei ne-am revoltat, dar știu ce vei spune:

Ghinion.

Unde erai, Klaus Iohannis, în momentele tragice ale României, fiindcă nu ți-am auzit glasul. Nici când industria a fost vândută pe comisioane, nici când averi de zeci de miliarde de euro au fost retrocedate vizibil aiurea, nici când s-au derulat afaceri scandaloase care i-au revoltat pe români. Niciodată nu ți-am auzit glasul până acum și nici acum nu ți-l auzim prea clar.

Suntem noi surzi ?

Ghinion.

Ai apărut din neant, dragă Klaus. Și să nu-mi spui că ai scos Sibiul din beznă fiindcă fac pariu că primarul comunei vâlcene Prundeni are mai multe proiecte europene decât tine dacă facem un calcul proporțional. Am dat un exemplu.

Ceea ce faci tu, acum, Klaus, este șantaj emoțional.

Știi că nu îl suportăm pe Ponta și crezi că asta e de ajuns pentru ca 51 % să te votăm pe tine.

Nu e de ajuns.

De data asta, îți spun eu ceva, dragă Klaus:

Ghinion !

Autor: Gheorghe Smeoreanu

Sursa: Criterii.ro

Exit mobile version