Site icon gandeste.org

Căutăm un PROCUROR ROMÂN capabil să distrugă caracatiță bancară supravegheată de BNR

Da, se caută un ROMÂN cu „cojones” (poate fi și femeie – avem un exemplu bun la DNA) care să nu se teamă de MASONERIE, să nu fie impresionat de cheliile lucioase și costumele scumpe care se coboară din mașini cu geamuri fumurii parcate în Lipscani… Și care să rămână rece când se pronunță numele Isărescu.

Pentru că România are nevoie în aceste zile de un om de fier. Care să înceapă să verifice DE CE mii – zeci de mii de familii de români au ajuns în pragul sărăciei, trăiesc cu teama de a nu-și pierde locuințele și simt cel mai puternic dezgust și o sete neastâmpărată de răzbunare când trec pe lângă o bancă.

Deja nu mai vorbim de tupeu… de „prost gust fenomenal”… de mârșăvie… de… de… de. Deja se vorbește de GRUPURI INFRACȚIONALE ORGANIZATE TRANSFRONTALIERE!

Nu mai vrem să vedem porci cu tupeu pe la televiziuni, nici cefe groase și lucioase, nici chelii strălucitoare care-și permit să sfideze sute de mii de români. S-a ieșit în stradă și s-a dărâmat un guvern. Din păcate, fără a fi vinovat de tragedia din Colectiv. Însă acum e cazul să fie străpunsă o caracatiță bătrână, care de ani buni – zeci de ani – își bate joc de românul de rând…

Adică, stimabililor, permiteți supraîndatorarea populației în așa hal încât unii împrumutați au ajuns la disperare și și-au luat viața. Alții stau și plâng de ciudă că familiile li s-au despărțit, că le sunt copiii lipsiți de unele bucurii elementare ale copilăriei, ca le-au plecat consoartele în exil, la muncă… Și voi, canalii ce sunteți, rânjiți colții din „Ferrari”, scuipați bale prin studiouri de televiziune când v-ați trezit că ați dat credite de milioane de euro unor persoane fizice care s-ar putea să vă lase cu buza umflată? Când se va umple paharul debitorilor, veți vedea pe dracul!

Cerem Parlamentului să se coalizeze și să facă front comun împotriva acestor șacali care vor să sfâșie familiile românilor. Cerem destituirea întregii conduceri BNR și de urgență Justiția să ia măsuri drastice împotriva fiecărei bănci în ale cărei contracte de împrumut se mai găsește vreo clauză abuzivă.

Șacalilor, v-ați atins de Zamfir, am venit după voi. Din toată România!

Dna Kovesi, pt dvs, de la profit.ro citire:

DNA, îndrumat într-o direcție greșită

Este strigător la cer ca pentru toată creditarea prădătoare de la jumătatea deceniului trecut să-l găsim ca prim vinovat pe deputatul Zamfir, cel mai vizibil dintre cei 155 de inițiatori ai legii. Amenințările cu Direcția Națională Anticorupție venite de la Nicolae CInteză și viceguvernatorul Bogdan Olteanu sunt cu totul deplasate.

Am terminat de verificat bancherii? A fost Zamfir cel care a antrenat creșterea cu două cifre a creditării de acum 8-10 ani? A umflat el balonul imobiliar? A dat el liber unei limite a îndatorării nebunești pentru familiile de români? A dat el credite cu buletinul sau i-a sponsorizat pe insolvenții de azi?

Câtă intransingență la instituția care acum trei ani îi invita să conferențieze sub cupola BNR, între două audieri în “dosarul bancherilor”, pe directorul adjunct de la BRD, Claudiu Cercel, și pe fostul șef al garantării creditului pentru IMM-uri, Aurel Șaramet!

Dacă tot vrea BNR să sesizeze Parchetele, avem altă recomandare. La începutul acestui an, judecătorul Horațius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, spunea că sunt mult prea multe coincidențe în ceea ce privește creditarea în spațiul est-european, astfel încât ar putea fi vorba de “grupuri organizate infracționale transfrontaliere”.

Dacă ne dorim gratii pentru frauda bancaro-imobiliară, atunci să mergem acolo unde a început totul.”

DNA, ȚINTA TA ACUM E BNR-ul!

Deputatul Zamfir a spălat obrazul Parlamentului (pentru că „strada” mai mult sau mai puțin manipulată a cerut și dizolvarea Parlamentului) – a inițiat o lege pe care o salută sute de mii de familii din țara asta, cocoșate de ratele UMFLATE de voi, CĂMĂTARI CU OBRAZUL CA TALPA! Sunt zeci de mii de familii de români care fac eforturi aproape supraomenești pentru a-și plăti ratele ca să nu ajungă executați silit, scoși în stradă și urmăriți, apoi, pe viață. Avem exemplu concret! Familiile s-au rupt, muncind prin străinătate și privându-și copiii de jucării, rechizite, ieșiri în vacanțe… Băncile AU ÎNȘELAT, dle Isărescu ȘI TU AI VĂZUT ȘI AI ȘTIUT ȘI N-AI REACȚIONAT NICI PROMPT ȘI NICI DUR! Legea dării în plată, „prin care banca execută doar bunul cu care a fost garantat creditul, nu ca acum să îi ia omului și casa și mașina și casa părinților și salariul și tot să rămână sclavul băncii pe viață” este colacul nostru de salvare. Pârghia prin care putem forța CĂMĂTARII să accepte să negocieze.

Da, în lume sunt mai mulţi proşti decât oameni. Și nimic nu e mai rău decât prostia agresivă. De prostie cu carul ați dat dovadă, disperaților, când v-ați luptat să manipulați opinia publică cu ideea că „Zamfir a făcut legea nu pentru oamenii necăjiți, ci pentru fra-su. Un lucru extrem de fals, dar care mizează pe faptul că oamenii citesc titlurile și gândesc “E ceva acolo, nu iese fum fără foc”. Nu, nu e ceva acolo și nu e niciun foc, doar o petardă odioasă”. Pentru că dacă e adevărat ce spune Oana Stancu Zamfir (si nu avem motive să credem că nu ar fi adevărat), fra-su lu Zamfir „are un credit la bancă, a achitat jumătate din el, garanțiile sunt de trei ori mai mari decât suma rămasă de achitat, așa că ar fi o prostie uriașă să dea în plată bunul ipotecat ca să stingă creditul”.

Solicităm ca la următoarele alegeri ale consiliului de administrație al BNR, parlamentarii să se coalizeze și să vă dea un șut în cur tuturor ălora de faceți acum pe nemuritorii!

Domnule Zamfir, împrumutații care cunosc cerneala caracatiței din Lipscani, care simt de la sute de kilometri distanță putoarea șacalilor nesătui, vă susțin. Duceți până la capăt proiectul ăsta și venim din urmă și cu altele prin care putem schimba România consumatorului de azi. Până acum și-au bătut joc de noi. Au vândut soarta împrumutaților prin parcări, pentru plasme montate prin sedii de bănci, și-au trimis scrisori unii altora, sunt „întreținuți” și fac pe ei de frica plângerilor penale din partea bancherilor, ne cheamă la povești dar concret nu sunt în stare de mare lucru – o freacă de ani de zile cu procese verbale cu care băncile se șterg undeva… Gata cu România mânjiților, a tupeiștilor, a fricoșilor, a incompetenților și a ăstora care se cred într-un stat polițienesc în care fac ei tot ce vor. România e a noastră nu a intereselor străine, întruchipate pe-aci în hoiturile măgarilor care cheamă Poliția când împrumutații vor sa le plătească (cu vârf și îndesat) ratele mărite abuziv.

Dacă ei vin după dvs., noi venim după ei. A căzut Ponta… Nici Isărescu nu e bătut în cuie!

Da, am credit în valută și urăsc bancherii ipocriți! Și proști… Și vreau să-i transmit unui chelios din breaslă: Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.

Sursatext si foto: ContraBanci.ro

Exit mobile version