Am tot fost întrebat ce poate face România pentru a ieşi din criză. Dincolo de recunoaşterea erorilor investiţionale din trecut şi eliminarea clasei antreprenoriale susţinute cu perfuzii de comenzi guvernamentale, creşterea economică sănătoasă este posibilă printr-o autentică reformă liberală. Am oferit un exemplu aici. Astăzi vreau să amintesc un alt exemplu, cel al Irlandei.
În anii 1980 Irlanda era oaia neagră a Europei, zbătându-se într-un marasm economic prelungit (stagflaţie), cu o economie sufocată de deficite publice care tindeau spre 10% din PIB. Apoi, începând cu 1997, Irlanda a scris istorie (economică) reuşind să demonstreze ceea ce majoritatea politicienilor şi consilierii lor favoriţi – economiştii keynesieni – au susţinut întotdeauna că nu se poate întâmpla: progres economic accelerat prin reducerea rolului statului în economie. De atunci a intrat în vocabularul economic expresia „contracţie fiscală expansionistă”. Reducerea impozitelor şi dereglementarea a transformat Irlanda în una din cele mai atractive economii ale planetei, un veritabil magnet pentru investiţiile străine.
Rezultatele politicii de austeritate bugetară? Deficitul public a scăzut de la 8.5% în 1987 la aproape zero în 1996, după care bugetul a început să cunoască excedente. Datoria publică a scăzut de la 113% în 1987 la 72% în 1996 şi la 20% în 2007.
Simultan, PIB real a crescut în medie cu peste 5% în perioada 1990-1995 şi cu peste 9% în perioada 1996-2000. De atunci şi până la declanşarea crizei din 2007 PIB şi-a menţinut un ritm de creştere de peste 5%, deşi este mai sigur să considerăm această creştere ca fiind în bună măsură artificială, hrănită cu credit artificial de ieftin – rezultat al inflaţiei globale. Practic, în două decenii PIB/locuitor a crescut de 5 ori, Irlanda figurând pe locul 15 în lume (dacă înlăturăm paradisurile fiscale dinaintea ei, ajunge în Top 5)
Graficul de mai jos exprimă, printr-un singur element cheie (soldul exerciţiului bugetar), ce a separat Irlanda de România şi Grecia în ultimul deceniu; în fond o viziune politică situată mult mai aproape de principiile economice liberale decât cele intervenţionist-birocratic-clientelare.
Irlanda este astăzi pe locul 26 (26,5%) în lume în ceea ce priveşte povara fiscală (cu o rată totală a impozitării de 26,5%), în vreme ce România ocupă locul 108 (44,6%) iar Grecia locul 124 (47,4%). Irlanda e pe locul 11 în lume la numărul de ore necesare unei companii pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, România pe 79 iar Grecia pe 88. În ceea ce priveşte uşurinţa plăţii taxelor, Irlanda este pe locul 26, în vreme ce România pe locul 149 iar Grecia pe locul 76.
Iar ierarhia furnizată de Index of Economic Freedom este şi mai grăitoare: Irlanda este pe locul 5 în lume, depăşind SUA şi Elveţia, departe de România (63), care se situează mult prea aproape de Grecia (73).
Să îi spună cineva şi domnului ministru Vlădescu. Grecia şi România se află azi într-un context economic sensibil apropiat de cea în care se zbătea Irlanda în anii ’80. Tot ce trebuie să facă pentru a intra pe drumul prosperităţii este să urmeze modelul irlandez.
P.S. Ar fi păcat ca Irlanda să devieze de la cursul urmat în ultimele decenii, adoptând reţeta salvaţionistă falimentară a ieşirii din criză prin cheltuieli publice şi bail-out, riscând să repete o perioadă nefastă din istoria ţării. La fel cum este păcat ca România să nu înveţe din experienţa pozitivă a Irlandei.
Bogdan Glăvan
sursa: logec.ro