Anul tulbure 1990. Amintirea Revoluției e încă proaspătă. În stradă, mitingurile de protest se țin lanț. Golaniada, Mineriadele, regruparea comuniștilor sub steagul FSN, înfiriparea opoziției, nașterea societății civile, noua presă liberă sunt evenimentele care țin afișul. Numai că unii proaspeți stîlpi ai democrației defilează cu propășirea nației pe piept, dar cu gîndul la căpătuială personală.
O dezvăluire sugestivă în acest sens e făcută, după aproape un sfert de veac, de Alina Mungiu, într-o carte-interviu apărută anul trecut, în colaborare cu jurnalistul Vartan Arachelian.
O relatare care aruncă o lumină aparte asupra activității unor intelectuali ai vremii, grupați în jurul revistei „22”, mulți dintre ei formatori de opinie binecunoscuți și în acest moment.
Astfel, în timp ce ziua foloseau condeiul în slujba opiniei publice, noaptea, unii se ocupau cu șantajul pentru obținerea de mari avantaje.
Aflată în Iașii natali, Alina Mungiu, medic de profesie și proaspăt gazetar, povestește în cartea „Tranziția. Primii 25 de ani” că a fost sunată de Stelian Tănase, redactor-șef al influentului săptămînal intelectual „22”, cu invitația de a se alătura colectivului de la București.
„Dar nu m-am grăbit să mă mut, povestește politologul de azi. Nu aveam unde să stau în București. Le-am pus condiția să-mi ofere o casă. Și acest lucru s-a întîmplat, într-un fel destul de neortodox. Din cîte îmi amintesc, Tănase și cu Sorin Roșca Stănescu l-au prins noaptea pe primarul provizoriu (în 1990, Bucureștiul a avut doi primari numiți, nu aleși, în persoana lui Dan Predescu și a lui Ștefan Ciurel n.n.), care era dubios rău, într-un loc în care nu avea ce căuta și cu niște securiști – nu mă întrebați ce căutau ei acolo…Amîndoi voiau să aducă ziariști din țară la București și l-au prins la înghesuială și i-au zis: „Ne trebuie nu știu cîte case!”. Și el a livrat casele. Și mă trezesc că mă sună Stelian Tănase și îmi spune: „Am căpătat casă!. Vino!”. Așa m-am mutat…” spune Mungiu.
Unde primise casă? Într-un loc drăguț, aflăm tot din mărturisirile ei: „deasupra Conservatorului, lîngă Cișmigiu”, adică în buricul tîrgului, unde stăteau, pe atunci, marii privilegiați ai sorții.
Și, ca să încheiem pe o notă mai picantă, să prezentăm un alt fapt inedit, dezvăluit tot de Alina Mungiu, mai precis traficul de influență ca la carte făcut, de la înălțimea calității de jurnalist în vogă, pentru a-și băga fratele la o facultate elitistă.
Întrebată, astfel, dacă și-a ajutat fratele mai mic în carieră, e vorba de reputatul regizor de azi Cristian Mungiu, politologul răspunde: „Cariera și-a făcut-o el singur. Dar, în această societate închisă, oricît talent ai avea, trebuie ca cineva să-și facă legătura, conexiunea. Și frate-meu a avut această legătură grație carierei explozive de jurnalist pe care am făcut-o în București, după ’90, adică eu am avut cui să dau acel telefon care i-a deschis drumul spre Academia de Teatru și Film, restul fiind făcut de talentul lui, telefon pe care nu avusese cine să-l dea pentru mine, cu cîțiva ani înainte”.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: Justitiarul
Nota redacției „Justițiarul”: Mai nou elitiștii ’telectuali au început să se autodenunțe! La fel a făcut și Gabriel Liiceanu când a recunoscut că a testat un vin presupus otrăvit pe colegii de la aceeași revistă „22”: http://www.justitiarul.ro/gabriel-liiceanu-mare-om-mare-caracter-folosea-colegii-pe-post-de-cobai/